miercuri, 27 februarie 2013

Despre campania anticreștinism,


... antiștiință, antiistorie, antibun-simț


Autor:  on 02/26/2013 – 18:45No CommentValul uneia dintre cele mai nesimțite și obscurantiste campanii imaginable în istoria contemporană a atins spațiul virtual populat de limba și cultura română. De ceva vreme, suntem bom­bar­dați pe Internet cu o furibundă campanie anticreștină. E ceva de inspirație occidentală. Îmbracă, în special, o for­mă anticatolică, dar, în realitate, când ajunge pe plaiurile noastre, nu dis­cri­minează doctrinar sau confesional, căci purtătorii ei sunt incapabili de astfel de nuanțe conceptuale și is­torice. La o pri­vi­re mai atentă, nu este însă o cam­panie doar anticreștină. E o cam­panie antiștiință, antiistorie, an­tibun-simț.
O chestiune de cultură generală, nu de religie
Mostră. Ți se arată două sim­boluri: crucea și svastica. Sub ele scrie:
„Unul dintre acestea este sim­bolul celei mai mari organizații criminale din istorie, care a co­mis genocide și a oprimat prin abuz psihologic și amenințări pe cei ce gândeau altfel. Timp de mulți ani, milioane de oameni, inclusiv evrei, homosexuali, bol­navi etc., au fost masacrați. Ce­lălalt este simbolul nazismului“.
După care urmează o salvă de co­mentarii de tipul: „Creștinismul, cu brațele sale înarmate, mi­sio­narismul și inchiziția, au ucis, în cei 2.000 de ani, mult mai mulți oameni decât celălalt mons­tru, nazismul“.
Prima reacție în fața acestui asalt la adresa bunului simț este să spui: cineva trebuie să le explice acestor indivizi că această chestie pe care o distribuie e o im­be­ci­li­tate. Produsă fie de niște im­be­cili, fie de niște canalii de pro­pagandiști care știu bine ce fac. Și că cei care o dau mai departe nu fac decât să participe în ca­litate de „idioți utili“ la o imensă bătaie de joc, în primul rând față de ei înșiși.
Indiferent dacă ești religios sau nu, aici e vorba de cultură ge­ne­rală, noțiuni elementare de is­torie și de bun-simț. Nu e vorba de religie, e vorba de altceva. Dar ce așteptări avem? La școală nu mai ai ocazia să înveți istorie. Spiritul științific este pentru mulți o dogmă – predată ca atare -, nu un principiu de gândire. Iar bunul simț e prima victimă în fa­ța ignoranței, dogmatismului și pro­pagandei.
Bun. Acestea fiind spuse și lăsând la o parte reacțiile imediate, tre­buie să clarificăm totuși natura pro­blemei. Ce poți face în fața unor asemenea afirmații? Te miri. Dar și mai tare te miri să vezi că sunt indivizi care o iau de bună și sunt gata să polemizeze în sus­ținerea ei, făcând apel la științele istorice.
Să o privim deci ca pe o pro­blemă de istorie. De competență epistemică.
Ai, așadar, două poziții. Una este a acestor indivizi. Pe de altă parte, sunt mii și zeci de mii de lucrări de istorie: antică, me­dievală, modernă și contemporană. Plus lucrări de me­todologia și epis­temologia istoriei și gândirii istorice.
Te duci la bi­bli­o­tecă și deschizi un manual de is­torie medievală. Medieval Eu­rope de C. Warren Hollister. Ale­gere nu chiar la întâmplare, pen­tru că e ediția a opta a unuia din­tre cele mai utilizate manuale în universitățile americane. Deci ce­va ce se afirmă și e acceptat ca legitim și justificat în chiar epi­centrul corectitudinii politice – intelectualmente locul cel mai ostil din univers creștinismului, religiei și formelor de moralitate social-tradiționale. Deci, ediția a opta, repet, a unuia dintre cele mai răspândite manuale în care se tratează factual, istorico-ști­ințific problema noastră de in­teres. Scris de un istoric, me­die­valist respectat, considerat unul dintre cei mai buni din lume.
Ce spune omul la pagina 427, în concluzia unei lungi discuții des­pre Papalitate, Biserică, Im­periu:
„Trecând peste zgomotul și pra­ful ridicat în jurul disputelor vremii, rămâne faptul că Bi­se­rica a sponsorizat nașterea uni­versităților, un număr mare de școli și spitale, aziluri pentru bolnavi, handicapați și refugiați, orfelinate pentru copii. Sub di­rectivele papalității, dreptul și doctrina au fost rafinate și dez­voltate și au apărut sisteme teo­logice care au pus pe baze ra­ționale și raționaliste explorarea misterelor existenței și creației. În aceste moduri și nenumărate altele asemănătoare, Biserica Me­­dievală a servit, modelat și formatat Civilizația Europei Oc­cidentale.
Lucrurile stau exact invers de­cât susține o întreagă mitologie: Biserica a ajutat raționalismul mai mult decât l-a subminat, a subminat autocrația și ab­so­lu­tismul mai mult decât le-a sus­ținut, a afirmat demnitatea uma­nă mai mult decât a încălcat-o. Impactul Creștinătății medievale asupra lumii moderne este prea profund și complex ca să poată fi măsurat. Oricum nu poate să fie doar o simplă coincidență fap­tul că civilizația care a trans­format fața globului terestru s-a născut și a crescut în sânul unei societăți care a avut cel mai ela­borat, integrat și rafinat sistem de gândire și practică religioasă pe care umanitatea le-a cunos­cut vreodată.“

Bun. Deci am afirmații ca cea de mai sus și altele asemenea făcute de sute de savanți, istorici, so­ciologi, economiști, politologi de-a lungul timpului. Și am afir­mații ca cea de și mai sus făcute de o rețea globală de pro­pa­gandiști imberbi, plecați de acasă cu pluta, cu sau fără conștiința a ceea ce fac, de ce fac și pe unde au ajuns. Pe cine să cred?
Întrebare retorică, evident. Aș încheia discuția aici, căci mare lucru nu ar mai fi de spus pe această linie. E o chestie de sim­plu bun-simț în fața evidenței istorice sau, dacă asta e inac­cesibilă gradului nostru de edu­cație și cultură, e o chestie cla­sată din simplu respect în fața acelor minți care s-au ocupat se­rios și profesionist de inter­pre­tarea trecutului și care ne spun că trebuie să fim foarte atenți când ne aventurăm să facem ast­fel de afirmații.
Câteva note
N-avem ce discuta sau polemiza. Nu există temă de polemică. Abe­rațiile se clasează ca atare și se execută, nu se discută. Mitologie și propagandă în fața științei și istoriei. Punct.
Totuși, să mai adăugăm câteva no­te într-un alt registru:
1. E interesant că exact aceiași in­divizi se dau mari susținători ai științei în fața obscurantismului re­ligiei. Dacă i-ai vedea cât caz fac de evoluționism ai jura că au deschis în viața lor un manual de biologie. Poate. Să se uite la poze. La partea cu anatomia organelor reproductive. Pentru că iată-i în fața testului. Istoria e o știință. Ra­finată, venerabilă și profundă. Are metodele ei de stabilire a fap­telor și o vastă și sofisticată tra­diție de analiză și interpretare a evidenței istorice. Ce fac în fața istoriei acești indivizi?! O calcă în picioare cu lozincile, pro­pa­ganda și atitudinea lor obscu­rantistă și obscenă.
2. E interesant că exact aceiași indivizi ce se dau mari susținători ai libertății de conștiință și mari luptători pentru cauza uma­nis­mului fac ce fac și își aleg ca ținte exact ceea ce e facil și lipsit de pericol. Nu-i vezi făcând pe eroii și deștepții în vreo moschee fun­damentalistă islamică. Sau luând cu asalt vreo teocrație maho­me­dană. Sau confruntând verde în față un mare dictator. Nu. Țintele lor sunt grupuri și instituții re­lativ benigne din Occident, care nici nu vor, nici nu pot să răs­pundă cu violență. Lașitatea aces­tor indivizi este dezgustătoare.
3. Remarcați. Zic indivizii ăștia: „Creștinismul, cu brațele sale înar­mate, misionarismul și in­chi­ziția, au ucis în cei 2.000 de ani mult mai mulți oameni decât celălalt monstru, nazismul.“ In­teresant. Despre comunism ni­mic, nimic… Oare cum se face că nu iese la socoteală deloc, de fie­care dată când se face un astfel de inventar, barbaria organelor co­muniste față de homosexuali, evrei, bolnavi etc.? Sunt și astea bine documentate, nu? Profesorul Tismăneanu tocmai a scris pe această temă o lucrare receptată stelar în mediile academice și in­telectuale. A prezentat meticulos simetria comunism-nazism ca for­me ale răului în istorie. E ac­cident că el însuși e ținta ata­curilor venite exact de la cei ce împărtășesc profilul ideologic al indivizilor mai sus pomeniți? Nu cred.
4. Pe măsură ce valul de ob­scu­rantism corect politic, anti­știin­țific și antiistoric de sorginte oc­cidentală prinde rădăcini în țări precum România, devine și mai evident cât de mult lipsesc din peisajul intelectual al României istoricii și oamenii de știință. E o discuție separată, dar să notăm aici că România, dacă va su­pra­viețui marilor mutații istorice ce urmează în acest secol, va su­pra­viețui doar pe doi piloni: (1) co­munitatea oamenilor de știință – singura care va putea să mențină România racordată la dinamica economică și tehnologic-politică a mileniului trei și (2) comu­ni­tatea istoricilor și a oamenilor de cultură – singurii care vor putea asigura rebranduirea și via­bili­ta­tea identitară a „românismului“. În jurul acestor doi piloni ar trebui să se regrupeze mediile eco­nomice, politice și structurile de siguranță națională. Restul e demagogie și aflare în treabă.
O dublă presiune
Ne aflăm în fața unei presiuni du­ble. Prima, din afară, din Occi­dent, doctrinele de factură corect politică. Ele vin și nivelează to­tul, istorie, tradiție, știință, în funcție de prioritățile lor politice și ideologice. A doua, de la baza socială și culturală a însăși na­țiunii: o deteriorare rapidă fără precedent. Parlamentul și sis­te­mul de educație actuale din Ro­mânia sunt evidența incon­tes­ta­bilă. Să mergi prea departe în se­colul XXI, grupat, ca națiune, fă­ră a putea răspunde acestor forțe și fără a avea capacitatea de a le ține sub control e imposibil.
În fine, am dat într-o discuție de sine stătătoare. Să ne oprim aici. Mai sus, doar niște gânduri răz­le­țe, provocate de momentul în ca­re valul uneia dintre cele mai ne­simțite și obscurantiste cam­pa­nii imaginable în istoria con­tem­po­rană a atins spațiul virtual po­pu­lat de limba și cultura română.
(Articolul a fost publicat în revista “22″)
Autorul articolului: Dragos Paul Aligica


Iată o exemplificare a propagandei dezlanțuite pe FB de o mână de personaje fictive ...



2 comentarii:

  1. Acest articol vad ca a fost publicat in Revista 22!, 22 este o peceta a ....... una care reprezinta cate litere are alfabetul ebraic, deci?! a cui este aceasta revista 22? 1.Eu cred in Dumnezeu, in mine si oamenii corecti. 2.pai sa vedem ce spunea marele nostru poet Mihai Eminescu, despre Religie in poezia Imparat si proletar:

    Religia - o frază de dânşii inventată
    Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
    Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
    După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
    Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

    Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
    Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
    Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
    Cel ce în astă lume a dus numai durerea
    Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

    Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
    Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
    Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
    Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
    Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân'.

    oare marele poet nu avea dreptate?! 3. Din punctul meu de vedere Religia nu il reprezinta pe Dumnezeu (oricare ar fi ea) , ci reprezinta niste profitori care mai bine de 20 secole ii duc cu zaharelu pe creduli. Cu respect Ion.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite ca desi te cunosc de atita timp aflu lucruri noi despre tine. Ma bucur ca ai adus in discutie acest pasaj din imparat si proletar. Nu e prima data cind aud ideea dupa care aceste versuri ar reprezenta conceptia lui Eminescu despre religie, oare chiar asa sa fie ? In poezie apar doua personaje, proletarul cu discrursul sau de inspiratie marxista discurs care se va finaliza in tabloul urmator prin dezlantuirea revoltei ce a instaurat Comuna din Paris si in final alungarea imparatului Napoleon al III lea.
      Nu mi se pare corect sa consider ca discursul acelui propagandist comunard reprezinta viziunea poetului despre religie. Ea este doar transpunerea in versuri a conceptiilor marxiste ... religia opiul popoarelor...
      Mult mai apropiat de sufletul lui Eminescu mi se pare discrusul de final :

      "În orice om o lume își face încercarea,
      Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;
      În orice minte lumea își pune întrebarea
      Din nou: de unde vine și unde merge floarea
      Dorințelor obscure sădite în noian.

      Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,
      În inima oricărui i-ascuns și trăitor,
      Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
      În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
      Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.

      Astfel umana roadă în calea ei îngheață,
      Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat,
      Acoperind cu noime sărmana lui viață
      Și arătând la soare-a mizeriei lui față -
      Fața - căci înțelesul e-același la toți dat.

      În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină,
      Și-n toată omenirea în veci același om -
      În multe forme-apare a vieții crudă taină,
      Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,
      Dorinți nemărginite plăntând într-un atom.

      Când știi că visu-acesta cu moartea se sfârșește,
      Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
      Oricât ai drege-n lume - atunci te obosește
      Eterna alergare... ș-un gând te-ademenește:
      Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi."

      Parca il simt pe Eminescu mai aprope se Schopenhauer cu a sa conceptie ca lumea este o reprezentare subiectiva, iar materia nu este decat o minciuna adevarata. Esenta fiintei este vointa, iar corpul reprezinta manifestarea ei nemijlocita. Motorul intregii existente il constituie egoismul, vointa individuala de devenire, idee care se regaseste intocmai in meditatia cezarului: Al lumii-ntre-gulsambur, dorinta-i si marirea /in inima oricarui i-ascuns si traitor... Dar, ca si filozoful german, Eminescu se intoarce la sursele acestei idei, la scrierile hinduse. Dorinta originara (kama) este un dat general si prin el se manifesta fiinta. in acest sens, existenta se traduce printr-un singur arhetip transformat prin rematerializari modelate de timpul fiintei: Si-n toata omenirea in veci acelasi om. Dorinta ia forme variate, dar ele apartin vietii globale.
      Tu unde il simti pe Eminescu mai aproape ? linga Marx sau linga Schopenhauer ?

      Dar sa revin la ideea ta ca religia nu il reprezinta pe dumnezeu, Perfect deacord omul simte uneori ca dumnezeu e departe de el si nu mai stie ce sa trebuie sa faca ... religia trebuie sa ii arate calea, si sa refaca ruptura intre om si divinitate. Profitand de asta unii se dau drept ghizi autorizati si incaerca sa scoata profit din asta. Uitand ca adevarul nu este in posesia noastra, nu se poate nici vinde si nici cumpara. Putini sint aceia care stiu ca drumul pina la dumnezeu, desi pare infinit este cel mai scurt cu putinta... Drumul nu este unul exterior ci unul interior si nu trebuie sa platim calauze pe acest drum. Dar de o indrumare avem totusi nevoie uneori... dar aceasta nevoie nu trebuie exploatata financiar.

      Ștergere