miercuri, 20 noiembrie 2013

Manualul comunicatorului


STIINTE POLITICE – COMUNICARE POLITICA –


Ce este comunicarea?

Într-o lumină ştiinţifică, definiţia simplistă a comunicării ar fi următoarea: „Comunicarea este actul de a transmite, voluntar sau involuntar, un mesaj”. Pentru a avea o situaţie de comunicare este nevoie, obligatoriu, de un emiţător de mesaj, un canal care face posibilă transmiterea mesajului şi un receptor, care primeşte mesajul.


Emiţător---------->Mesaj---------->Receptor

---------------------Canal-----------------------


Comunicarea reprezintă factorul principal de organizare a societăţii, popoarele au unitate de limbă, aceasta fiind principalul instrument al transmiterii mesajelor.

Distingem trei tipuri de comunicare:

verbală, cu următoarele caracteristici:

utilizează cuvîntul, simbol scris sau audio

se bazează pe faptul ca limba este un sistem de semne (literele, cuvintele), organizate după un sistem de reguli convenite de către toţi utilizatorii acesteia, cuvântul în sine este o convenţie între membrii unui grup mai mic sau mai mare de oameni (faptul că noţiunea de cal, animalul cunoscut de toată lumea, se scrie „ cal” în română, „cheval” în franceză, „horse” în engleză şi „caballo” în spaniolă, înseamnă că, la formarea acestor limbi, strămoşii românilor, francezilor, englezilor şi spaniolilor au hotărât să folosească aceste cuvinte pentru a determina notiunea animalului respectiv), de aceea, semnul lingvistic (cuvântul) este arbitrar, în sensul că acesta reprezintă doar o chestiune de formă. Fondul este constituit de noţiune şi este bine să ne organizăm logica exprimării, mai întâi după noţiuni, apoi după cuvinte

paraverbală (ce spune vocea care rosteşte cuvintele, dincolo de cuvintele în sine), cu următoarele caracteristici:

tonul, cel care trădează sentimentele

dicţia, capacitatea fizică de pronunţa corect sunetele

volumul, intensitatea cu care sunt pronunţate sunetele
accentul, poate schimba sensul cuvintelor care au aceeaşi formă, dar întelesuri diferite (ex. copii, referindu-ne la reproduceri ale unor obiecte, şi copii, reprezentând oameni cu vârste fragede)

melodica vocii, timbrul

ritmul vorbirii

combinaţiile vocale, care nu reprezintă convenţii, care ies din regulă

non- verbală, cu următoarele caracteristici:

reuneşte ansamblul de simboluri audio-vizuale, care au înteles sau pot avea înteles pentru cei care primesc mesajul (gesturi, culori, priviri, semne)

pentru că, în mare parte, este involuntară, comunicarea non-verbală este cel mai greu de controlat

nu e dependentă de cuvinte, dar completează într-o măsură consistentă comunicarea verbală

Poate veţi fi surprinşi, dar ponderea comuncării verbale este destul de mică în ansamblul comunicării. Limbajele majore participă cu următoarele ponderi procentuale, în totalul comunicării:
limbajul verbal, cuvintele – 7%
limbajul paraverbal, vocea- 38 %
limbajul non-verbal, al trupului- 55%



Ce este comunicarea politică?

Întelegând acest tablou al comunicării, putem extrage foarte uşor următoarea definiţie: „Comunicarea politică este actul de comunicare, în care emiţătorul, canalul sau mesajul conţin elemente politice”.

Comunicarea politică este determinată de mai multe elemente specifice:
emiţătorul cuprinde elemente politice (acesta poate fi om politic sau instituţie politică sau persoană, instituţie, care urmăresc să provoace efect politic)

mesajul conţine elemente politice

canalul, prin care este transmis mesajul, aparţine exclusiv mediului politic (un mesaj fără elemente politice, devine politic, dacă e transmis pe site-ul unui partid, spre exemplu)

este foarte interesată, pentru că niciun emiţător de mesaje politice nu face asta de plictiseală, ci ca să determine efecte politice în avantajul său

în contextul politizării excesive, comunicarea politică nu se mai supune regulilor (mesajele conţin adesea elemente nereale sau care afectează integritatea indivizilor)

este supusă într-o măsură foarte mare riscului de a eşua, pentru că, în general, receptorii cunosc scopul transmiterii mesajului

Comunicarea politică s-a perfecţionat într-atât, încât ea include foarte multe dintre aspectele comunicării sociale şi ale publicităţii.

Oamenii politici devin şi se întreţin ca brand-uri. De aceea e foarte important să ştim ce este un brand: „ Orice substantiv propriu este un brand. Tu eşti un brand.

Despre apă, H2O, se poate spune că este cel mai clasic produs de larg consum. Deoarece, în societăţile dezvoltate, oamenii au acces la o apă bună, curată, de la robinet, nimeni nu ar trebui să cumpere apă de la magazin, ceea ce, totuşi, se întâmplă”.

Urmărind, în general, efecte de masă, comunicarea politică este, într-o mică masură, directă şi în cea mai mare parte, mediatică.

Dealtfel, societatea contemporană nu mai este una mediatică, ci una mediatizată în întregime. De aceea, mass-media pot fi puse foarte uşor în slujba intereselor politice. Studiile comportamentale efectuate asupra consumatorilor de media arată că mesajele publicitare şi cele politice determină cea mai mare presiune asupra receptorilor, constrângere psihică.

Ca purtători de mesaje politice, trebuie să ştiţi că transmiterea lor către receptori prezintă anumite riscuri, chiar până la provocarea unor efecte negative în raport cu interesele. În ultima parte a acestei scurte îndrumări, sunt prezentate elemente primordiale în actul comunicării, pentru a înlătura cât mai multe riscuri.

Reţineţi! – dacă cineva, vorbitor de aceeaşi limbă cu noi, nu înţelege ce-i spunem, e numai vina noastră, că n-am ştiut să-i comunicăm pe înţeles.





Reguli pentru o comunicare politică eficientă

Împărţim aceste reguli în două categorii:

pentru comunicarea directă

pentru comunicarea mediatică


Reguli pentru comunicarea directă (în general, acest tip de comunicare se practică în relaţie cu electoratul)

poziţionaţi-vă în aşa fel încât faţa sa vă fie luminată

nu faceţi gesturi bruşte, care ar putea trăda nestăpânire de sine

priviţi interlocutorii în ochi

nu intraţi în spaţiul personal al interlocutorului, păstraţi o distanţă de cel puţin 40 de cm de acesta

nu întrerupeţi interlocutorul, fără să fi înteles ce vrea să spună. Nu anticipaţi ceea ce vrea să spună interlocutorul, de multe ori putem anticipa greşit

folosiţi fraze scurte

adaptaţi ritmul şi tonul încărcăturii emoţionale pe care vreţi s-o cuprindeţi în mesaj

nu staţi niciodată cu braţele încrucişate

dacă vă aflaţi în poziţia „şezut”, încercaţi să ţineţi genunchii lipiţi

nu atingeţi interlocutorul, decât în semn de compasiune sau de salut (strângere de mână)

aveţi grijă la aspectele care ţin de viaţa personală

concentraţi-vă atenţia asupra celor spuse de interlocutor

nu ironizaţi interlocutorul

nu începeţi niciodată argumentaţia cu „Eu” sau „Deci”

nu oferiţi niciodată răspunsuri evazive sau radical negative, în cazul solicitărilor pertinente venite dinspre interlocutor

folosiţi diateza activă-indicativ ( „eu cred”, în loc de „eu aş crede”, „eu fac”, în loc de „eu aş face”)

nu gesticulaţi necontrolat, astfel încât să distrageţi atenţia interlocutorului

nu încercaţi să-i induceţi interlocutorului complexul de inferioritate

încercaţi să-i creaţi interlocutorului confort psihic în dialog


b) Reguli pentru comunicarea indirectă (în general, mediatică)

Pentru comunicarea mediatică, am identificat câteva elemente care pot facilita transmiterea mesajului către public:


- utilizaţi termeni şi expresii apropiate publicului

- fiţi foarte expliciţi în exprimare

- fraze scurte, care transpuse în scris să fie uşor de citit

- utilizaţi multe verbe de acţiune

- ajutaţi publicul să înţeleagă mesajul prin epitete şi adjective

- coordonaţi-vă mişcările cu impact vizual ( gesturi, privire)

- vestimentaţia vă poate evidenţia şi credibiliza

- faceţi apel la documente de specialitate când argumentaţi

- în dezbateri, urmăriţi să-i determinaţi pe opozanţi să-şi piardă autocontrolul

- să nu spuneţi niciodată că sunteţi atei, chiar dacă ar fi aşa

- să nu aduceţi atingere niciunei categorii de persoane pe criterii de sex, vârstă, dizabilitate, etnie sau religie

- la provocările ironice, răspundeţi ironic

- nu ironizaţi niciodată pe temele de mare gravitate socială

- încercaţi să folosiţi cât mai mult din spaţiul de exprimare



Avem aici citeva subgrupe de reguli:

b1) presa scrisă
declaraţiile de presă trebuie să folosească orice element care poate ajuta la argumentare

- încercaţi să adoptaţi o poziţie fizică demnă, pentru că puteţi fi oricând fotografiat

- aveţi grijă să nu defectaţi relaţia cu reporterul

- nu uitaţi că vă impuneţi în faţa celor care culeg informaţia, pentru a o transpune în text, în funcţie de atitudine şi de modul de argumentare



b2) radioul

voce calda şi calmă, dar care poate deveni alertă cînd abordaţi subiecte grave

nu tuşiţi şi nu scoateţi alte sunete decît cele ale vorbirii

respiraţi adînc

articulaţi bine cuvintele, astfel încât acestea să poata fi auzite până la final

la radio zâmbetul nu se vede, aşa că va trebui să râdeţi dacă este cazul

câteodată, pauza spune mai multe decât cuvintele
vorbiţi suficient de tare ca să puteţi fi auzit


b3) televiziunea

- ajutaţi-vă de gesturi controlate pentru a completa argumetarea

- nu folosiţi, din greşeală, gesturi care in anumite grupuri sunt interpretate ca indecente

- aveţi grijă cum folosiţi lumina locului pentru a vă pune în valoare

- priviţi regulat şi la obiectivul camerei de filmat, dar în special la interlocutor

- nu uitaţi că televiziunea surprinde detalii pe care cu ochiul liber, de regulă, le omitem

- faptul că vă vedeţi nu îl exclude pe cel că vă şi auziţi, aşa că vorbiţi clar şi coerent

- când vă aşezaţi pe scaun, în studioul de televiziune, aveţi grijă să nu se adune haina la ceafă ( recomandarea este să vă asezaţi pe capatul de jos al hainei, practic s-o băgaţi sub dumneavoastră)



b4) outdoor şi indoor advertising

Aceste tipuri de media lucrează cu mesaje foarte bine pregătite de specialişti, astfel încât, în cazul în care sunteţi implicaţi în construirea mesajului, trebuie să aveţi în vedere toate aspectele prezentate la celelalte trei subgrupe.



Pentru informaţii suplimentare:

1. Guy LOCHARD, Henry BOYER, Comunicarea mediatică, Institutul European, Iaşi

2. Ştefan PRUTIANU, Antrenamentul abilităţilor de comunicare, Polirom, Iaşi

3. Dan STOICA, Comunicare publică. Relaţii publice, Editura Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi

4. Murray EDELMAN, Politica şi utilizarea simbolurilor, Editura Polirom, Iaşi

5. Jacques GERSTLE, Comunicarea politică, Institutul European,Iaşi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu