Răspunde
Jurnalistul, în accepțiunea veche a termenului, nu mai există. A fost înlocuit cu publiciști (columnists) și cu furnizori de informație primară. Nu e nimic rău să fii publicist sau furnizor de informații primare – la urma urmei, și eu sunt publicist. Problema apare însă când publicistul sau furnizorul de informație primară sunt percepuți ca jurnaliști – și când ei înșiși își arogă calitatea de jurnalist.
Cu (deja destul de mulți) ani în urmă eram în redacția unui ziar și cineva m-a invitat să semnez un protest al jurnaliștilor. Am întrebat dacă protestul poate fi semnat de oricine, sau doar de jurnaliști. Doar de jurnaliști, mi s-a răspuns. Am replicat atunci că, deși sunt absolut de acord cu protestul și mi-ar face mare plăcere să-l semnez, n-o pot face – fiindcă sunt publicist, nu jurnalist. Chestiune de onestitate.
Azi, cei mai mulți n-au probleme de genul ăsta. Deși toți cei pe care îi numim ști – de la Dan Tapalagă la Mihai Gâdea – sunt de fapt publiciști, ei se pretind jurnaliști.
Haideți totuși s-o lămurim. Publicistul e producător de opinii (publicistul e partizan când produce opinii partizane). Furnizorul de informații primare e chiar asta – furnizor de informații primare. Jurnalistul, în schimb, e producător de știri.
Știrea e chestia aia cu cine, ce, unde, când, cum și de ce – în care „de ce” nu e o ipoteză, o teorie, o părere sau o speculație, ci o altă informație (sau un set de informații). Pe scurt, știrea e o conjuncție de cel puțin două informații verificate și verificabile, dintre care una o explică pe cealaltă.
„X a murit” e o informație. „X a murit fiindcă l-a omorât Y” e o știre: o informație explicată printr-o altă informație.
Producția de știri e costisitoare. O dată, pentru că producătorul de știri consumă resursele redacției ca să afle „de ce-ul”, informația care explică informația primară. A doua oară, pentru că producția de știri este impredictibilă. Jurnalistul e un fel de detectiv. Uneori reușește să afle „de ce-ul”, alteori nu – dar și într-un caz și în altul resursele sunt consumate.
De la o vreme încoace, proprietarii de mijloace de informare în masă au schimbat modelul de business. Ca să evite costurile legate de producția de știri, s-au reorientat spre alte produse, mai ieftine și mai predictibile (mai ușor de manageriat): producția de opinii, producția de informație primară cât mai ieftină – informație parțială (de regulă neverificată sau verificată cel mult minimal), informație trivială (ușor de găsit, gen declarațiile de pe Facebook ale lui X, comunicate de presă de la companii), senzaționalist etc.
În felul ăsta, au calculat ei, costurile scad și profitul pe termen scurt crește. Pe termen mediu însă, rezultatul a fost că presa a murit. Moartea presei nu e rezultatul unei misterioase inapetențe de a citi/viziona; ea se datorează în primul rând faptului că nimeni nu mai investește în producția de știri.
Proprietarii mijloacelor de informare în masă au schimbat rețeta. E ca și cum ai merge ani de zile la un restaurant fiindcă îți place cum fac ei acolo friptura de vită, și de la un timp constați că porția e din ce în ce mai mică, la fel de scumpă, iar vita e înlocuită cu soia și asezonată cu tot felul de chestii colorate, dar ieftine și fade. Nu e niciun mister că, în condițiile astea, nu mai cumperi de la ei.
Însă dincolo de orice-am putea spune despre noul model de business din industria de informare, partea cea mai ticăloasă din întreaga poveste mi se pare cea în care producătorii de orice altceva decât de știri au ajuns să se prezinte pe ei înșiși ca jurnaliști și să fie percepuți ca atare.
Asta în timp ce jurnalistul adevărat, producătorul de știri, a murit – sau supraviețuiește, deprimat, neplătit și alcoolic, printr-un colț murdar și întunecat de redacție, ne mai îndrăznind să spună că e jurnalist. Își iubește în continuare meseria, pe care alții i-au aruncat-o la gunoi ca fiind prea scumpă și ineficientă, și fumează țigară de la țigară.
Sorin Cucerai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu