Pentru o mai bună concentrare, subiecţii supuşi experimentelor aveau ochii acoperiţi
* În urmă cu câţiva ani, arhivele serviciilor secrete sovietice s-au deschis şi o parte din dosare au fost desecretizate. Printre acestea, se numără şi "Dosarul special 25”, care conţine mărturii, schiţe, declaraţii, fotografii şi pelicule incredibile, dovezi ale unui proiect înfricoşător: crearea unei arme psihotronice, care să poată controla şi manipula minţile omeneşti. Deşi au fost plătite chiar cu viaţa, de cei care le-au inventat, experienţele continuă şi în ziua de azi *
O moarte suspectă
În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2002, directorul Institutului de Psihologie Aplicată din Moscova, Andrei Bruşlinski, se afla în biroul său, clasând cu mare atenţie documente importante, pe care urma să le studieze acasă. În ziua următoare, avea să înceapă Conferinţa internaţională de psihologie, la care profesorul Bruşlinski trebuia să prezinte rezultatele extraordinare ale muncii sale. De câţiva ani, savantul lucra la o metodă complexă de depistare şi prindere a teroriştilor, prin intermediul unei arme psihotronice, ce acţiona la nivel mental. Tehnica ar fi stârnit interesul mai multor servicii speciale, care astfel ar fi putut descoperi unde se află persoanele bănuite de acte criminale, ba chiar să le şi prevadă intenţiile. Întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă aştepta cu mare interes prezentarea acestei metode cu adevărat revoluţionare care, în sfârşit, urma să stopeze flagelul mondial al terorismului.
Către seară, profesorul Bruşlinski şi-a luat servieta cu preţioasele documente şi, după ce a schimbat câteva cuvinte cu secretara, a coborât în grabă scările. A luat un taxi de la intrarea institutului şi s-a îndreptat direct spre casă. Secretara sa a fost ultima persoană care l-a văzut în viaţă.
După un timp, soţia lui Bruşlinski, care îşi aştepta soţul să vină acasă, auzind nişte zgomote ciudate pe scara blocului, a ieşit pe palier. Savantul zăcea într-o baltă de sânge, bătut cu sălbăticie. Deşi a fost de îndată dus la spital, profesorul a murit. După câteva săptămâni de anchetă, procuratura a închis cazul. Versiunea oficială: jaf. Familia şi colegii apropiaţi ai savantului au însă altă părere. "Când profesorul a fost găsit de soţia sa bătut şi în stare de inconştienţă, peste tot, în jurul său, erau împrăştiaţi bani. Buzunarele îi fuseseră întoarse pe dos, în aşa fel încât să pară un jaf. Însă profesorul avea încă la mână ceasul scump şi, pe deget, verigheta de aur. Numai geanta cu proiectul dispăruse fără urmă!”, povesteşte Nikolai Korolev, unul din profesorii cu care lucrase Bruşlinski la proiectul antitero. "Metoda era valoroasă şi probabil nu trebuia să fie niciodată prezentată public. Deşi la proiect au lucrat mai mulţi cercetători, inclusiv eu, toate aspectele şi detaliile le cunoştea numai profesorul Bruşlinski. Depistarea teroriştilor s-ar fi realizat prin metode «elastice», de provocare a câmpului informaţional al persoanelor suspectate. La baza tehnicii era folosită teoria reflexelor condiţionate a lui Pavlov. Astfel, teroriştii ar fi putut fi descoperiţi prin incitarea informaţiilor pe care ei le deţineau. Stimularea surselor informaţionale ar fi provocat indivizilor vizaţi, ca un reflex, reacţii involuntare. Printr-un program special pe computer, urma acţiunea propriu-zisă de depistare a locului în care se aflau suspecţii”.
Moartea suspectă a profesorului Bruşlinski nu este însă un caz singular. De multe ori, cei care au îndrăznit să se apropie periculos de soluţionarea atacurilor teroriste, în spatele cărora se ascund oameni importanţi şi sume uriaşe, au plătit cu viaţa pentru această încercare.
Arma din creier
Încă de la începutul secolului XX, cercetătorii militari din ţările avansate economic s-au străduit să realizeze o armă puternică, prin intermediul căreia să poată controla minţile oamenilor, transformându-i în simple marionete.
În 1923, profesorul Bernard Kajinski, un renumit inginer electronist rus, propunea o idee ieşită din comun: un instrument capabil să emită comenzi prin care oamenii să fie manipulaţi, indiferent de dorinţa ori voinţa lor. Profesorul Kajinski era foarte apreciat în cercurile politice de la Kremlin, pentru ideile sale novatoare cu privire la telepatie şi folosirea acesteia ca armă ofensivă. Schema dispozitivului psihotronic conceput de savantul rus avea un principiu complex: putea reda impulsurile creierului, transformându-le apoi în semnale sonore, ce puteau fi emise la distanţe mari. Potrivit cercetătorului, creierul este capabil să emită unde radio.
Kajinski descoperise în creier anumite elemente care aveau un aspect şi funcţii similare părţilor componente ale echipamentelor electronice: condensatoare, bobine, tuburi radio, antene. Conform teoriei sale, aceste radiounde puteau fi percepute de către alte creiere. "Cercetând alcătuirea corpului uman, am ajuns la concluzia edificatoare că organismul nostru reprezintă un aparat electronic complicat. El este o adevărată staţie radio de emisie-recepţie, capabilă să lanseze şi să capteze unde electromagnetice. Am ajuns pentru prima dată la această concluzie în urmă cu câţiva ani, absolut întâmplător”, afirmă Kajinski în cartea sa intitulată "Legătura radio biologică”.
"Pe vremea aceea, lucram la un institut de cercetări în Caucaz, la Tbilisi. Colegul şi prietenul meu, un tânăr de 20 de ani, se îmbolnăvise grav de febră tifoidă. Îl vizitam zilnic, după serviciu. Într-una din zile, la întoarcerea acasă, mă simţeam atât de obosit, încât m-am aşezat pentru câteva momente în pat şi, pe dată, am adormit adânc. Deodată, somnul mi-a fost întrerupt de un zgomot clar care aducea cu clinchetul unei linguriţe de argint ce se loveşte de marginea unui pahar. M-am ridicat şi m-am uitat pe masă. Nici un pahar, nici o linguriţă. Ceasul arăta ora 22. Mi-am alungat temerile nejustificate şi m-am culcat la loc, amânând pentru a doua zi vizita la prietenul meu. În ziua următoare, după terminarea programului, m-am îndreptat direct către casa lui. Pe măsură ce mă apropiam, o nelinişte stranie punea stăpânire tot mai mult pe mine. Ajungând la domiciliul amicului, am aflat că acesta murise cu o seară înainte, exact la ora 22, în timp ce mama lui încerca să îi dea cu linguriţa apă dintr-un pahar. Pe măsuţa de la lângă pat încă se afla paharul cu linguriţa de argint în el. Am privit buimac întreaga scenă şi m-am gândit: «Cum aş fi putut auzi zgomotul linguriţei ce loveşte paharul de la o distanţă atât de mare?!». De felul meu, nu sunt superstiţios, şi iată-mă acum, pătruns brusc ca de o suflare îngheţată. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că omul funcţionează ca un radio viu. Astfel mi-am putut explica cum, prin intermediul acestui radio-receptor din creierul meu, am putut auzi clinchetul de argint ce vestea moartea prietenului meu”.
Teoria savantului a stârnit o adevărată senzaţie nu numai în Uniunea Sovietică, dar şi pe plan internaţional. Zeci de instituţii ştiinţifice prestigioase din întreaga lume l-au invitat să conferenţieze pe tema teoriei radio-receptorului din creier. Timp de mai bine de un an, Kajinski a susţinut conferinţe în Europa şi în America. Ajuns în Canada, a primit invitaţia de a pune în practică ipoteza sa. Rusul a acceptat imediat provocarea şi a planificat pentru următoarea dezbatere un experiment. Din echipa sa ştiinţifică făceau parte şi "specialişti” trimişi de poliţia secretă sovietică, cu scopul de a supraveghea activitatea cercetătorului. Aceştia i-au "recomandat” să anuleze demonstraţia şi să se întoarcă acasă de urgenţă. Ajuns în ţară, Kajinski a primit ordin direct de la Kremlin să înceapă de îndată experimentele pentru punerea în aplicare a teoriei sale.
Dosarul special numărul 25
În arhivele secrete ale serviciilor speciale CEKA există un dosar voluminos, care cuprinde informaţii referitoare la profesorul Kajinski şi uluitoarea sa descoperire. Inginerul era atent monitorizat, iar cercetările sale supuse unei stricte supravegheri. După căderea cortinei de fier, când mare parte a acestor informaţii s-au dat publicităţii, s-a dovedit că acest dosar cuprindea date, scheme, fotografii şi rapoarte foarte exacte. Toate sub numele de "Dosarul special numărul 25”.
Conform informaţiilor din dosar, în laboratoarele secrete ale serviciului de informaţii, profesorul Kajinski încerca să demonstreze că aşa-numitul radio-receptor din creierul uman poate funcţiona şi este eficient. După luni de cercetări, experimente şi teste pe diverse animale, savantul a anunţat că aparatul său de transmitere şi introducere în creier, la nivel inconştient, a anumitor gânduri, este finalizat şi gata de a fi pus în aplicare. "Dispozitivul este alcătuit dintr-o antenă de amplificare, cu mai multe transformatoare şi lămpi cu catod. Gândul dumneavoastră va fi preluat de staţia radio de transmisie, care îl va amplifica şi apoi îl va retransmite în eter”.
Pentru prima dată, aparatul, care acţiona cu o putere incredibilă asupra minţii, a fost testat la finele anului 1924, la Moscova. Gândul formulat era captat de staţia radio, emis mai departe prin unde de joasă frecvenţă şi recepţionat în inconştient de către subiect. Experienţa a fost realizată pe mai mulţi câini. Profesorul Kajinski formula în gând comanda ca animalul să meargă în camera alăturată, să aleagă dintr-o stivă de cărţi un anume volum indicat de el şi apoi să i-l aducă. Câinele a executat cu succes comanda. Toţi patrupezii supuşi experimentului au îndeplinit ordinele orbeşte. Specialiştii prezenţi erau uluiţi.
A doua zi după demonstraţie, inginerul Bernard Kajinski a fost "invitat” la sediul central al serviciilor secrete. A fost întrebat direct dacă aparatul său poate inocula anumite gânduri "folositoare” şi subiecţilor umani. Răspunsul lui Kajinski a fost: "Sunt convins că acest «tun» va exercita influenţa dorită asupra oamenilor şi, astfel, voinţa lor va fi înlăturată. Însă deocamdată nu l-am testat suficient”.
Împreună cu vestitul dresor Vladimir Durov, profesorul Kajinski a continuat seria de experienţe pe animalele de la circ. Timp de câţiva ani au fost supuse testelor zeci de animale, morse, câini şi elefanţi, peste 80 la sută dintre ele îndeplinind cu succes misiunile. Însă după o perioadă, nu se ştie din ce motiv, Vladimir Durov i-a expediat savantului o scrisoare prin care îi cerea insistent ca toate experimentele să ia sfârşit. Motivul "oficial” a fost că, în urma acelor şedinţe, animalele refuzau să se supună comenzilor obişnuite, iar dresajele pe care le făcea aveau de suferit. Totuşi, citind scrisoarea, nu putem să nu ne întrebăm care era motivul real. Epistola din 20 august 1928 se află în Dosarul 25. "Stimate profesore Kajinski, mi se pare că invenţia dumneavoastră întrece graniţele raţionalului. Mă tem, la modul cel mai serios, pentru siguranţa dumneavoastră. Mai mult nu vă pot spune”. Din nefericire, la momentul primirii acelei scrisori, profesorul Kajinski nu mai era stăpânul propriei invenţii. Aparatul se afla deja în proprietatea serviciilor secrete sovietice. În toamna anului 1928, profesorul Bernard Kajinski a fost din nou "convocat” la sediul poliţiei secrete. Nu s-a păstrat nici un document care să ofere răspunsuri despre discuţia acelei întrevederi. Important este faptul că, de atunci, profesorul Kajinski nu a mai fost văzut niciodată.
Câinele viu, cu capul tăiat
În anii următori, experimentele asupra psihicului uman şi încercările de a crea un dispozitiv pentru manipularea oamenilor au continuat. Proiectul inginerului Kajinski a fost preluat de cercetători mult mai puţin scrupuloşi şi au fost realizate o serie de experimente de-a dreptul monstruoase. Din primele decenii ale secolului XX, oamenii de ştiinţă ruşi, la ordinul expres al liderilor vremii, s-au străduit să creeze un super-soldat, cu puteri supraomeneşti, invincibil, care să nu simtă durerea şi oboseala. Astfel, o echipă de savanţi condusă de medicii chirurgi Serghei Briuhonenko şi Nikolai Terebinski propuneau o idee de-a dreptul şocantă: subiectului să i se programeze moartea clinică, creierul să-i fie spălat, toate amintirile şterse şi apoi, după anumite procedee, să fie reînviat. Individul devenea astfel altcineva, un om cu o nouă identitate, cu alte obiceiuri, cu abilităţi fenomenale, care răspundea numai la ordinele directe ale "stăpânului” său.
Pentru desăvârşirea acestei idei, savanţii şi-au început cercetările şi experimentele medicale pe câini. Înainte de toate trebuia demonstrat că un creier poate funcţiona independent de trup, la comenzi trimise prin intermediul unui aparat. Astfel a fost creat un dispozitiv care imita funcţiile inimii, capabil să menţină în viaţă capul unui câine, separat de trupul acestuia. Instrumentul a fost prezentat în premieră la Congresul internaţional de fiziologie de la Moscova, în 1940. Un cap de câine, despărţit de trup, a fost adus pe o măsuţă, şi profesorul Serghei Briuhonenko a demonstrat oamenilor de ştiinţă cum acesta poate răspunde la stimuli. Medicul a lovit masa cu un ciocănel şi capul patrupedului a tresărit. Apoi i-a îndreptat spre ochi o sursă puternică de lumină şi câinele a clipit. În faţa tuturor, capul animalului a fost chiar hrănit cu o bucăţică de carne. Câinele a înghiţit de îndată delicatesa care a ţâşnit afară printr-un tub conectat la cap. Experimentul a şocat întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă.
După această demonstraţie, proiectul celor doi chirurgi a fost anulat. Conform declaraţiilor oficiale, motivul era costul mult prea ridicat. Dar, la scurt timp după spectaculosul experiment, medicul Terebinski a suferit un accident straniu, în urma căruia şi-a pierdut viaţa, iar profesorul Briuhonenko a fost internat într-un spital de boli psihice. Nu există dovezi în legătură cu finalizarea proiectului "super-soldat”, totuşi, nu putem să nu ne întrebăm dacă, în laboratoarele secrete, teribilul experiment nu a fost continuat şi pe subiecţi umani. Deşi pare o idee desprinsă din cărţile ştiinţifico-fantastice, planul lui Stalin de a crea o armată de zombi, o armată de super-soldaţi manipulaţi printr-un dispozitiv psihotronic, avea toate premisele să poată fi pus în aplicare.
Dacă proiectul a continuat sau nu, probabil nu vom afla niciodată. Cert este că după destrămarea URSS-ului, când parte din dosarele experimentelor ştiinţifice top-secret au fost desecretizate, marele public a aflat şi despre experimentul Briuhonenko.
Manipulări colective
Conform unor teorii, dezvoltarea armelor psihotronice a atins astăzi asemenea culmi, încât acţionarea asupra creierelor oamenilor poate fi realizată practic prin intermediul oricărui aparat electronic: telefon mobil, televizor, radio. "Orice individ poate fi manipulat. O asemenea influenţă asupra maselor este practicată de multă vreme de majoritatea serviciilor secrete. Cel mai des, armele psihotronice sunt folosite pentru a provoca revolte sau mişcări sociale. Aceste experimente, aparent inofensive, sunt puse în aplicare destul de frecvent. Un asemenea caz a scăpat de sub control şi a ajuns în presă, în Japonia, în anul 1997”, afirmă psihologul Dimitri Zîkov, cercetător în cadrul Asociaţiei pentru studiul fenomenelor psihotronice de la Novosibirsk, din Rusia. "Într-o seară, canalul de televiziune Tokyo TV a transmis câteva episoade din seria de desene animate Pokemon. La 20 de minute după începerea difuzării, sute de părinţi au apelat serviciul de ambulanţă, solicitând ajutor pentru copiii lor. Toţi descriau aceleaşi simptome: ameţeli, greaţă, vărsături, convulsii şi pierderea cunoştinţei. La câteva zile s-a declanşat o anchetă prin care s-a descoperit că în episodul de desene animate fusese montată o hieroglifă care reprezenta cuvântul moarte. Ea era ascunsă în spatele unor imagini fireşti. Subconştientul copiilor însă o detectase. Semnul se repetase atât de des încât provocase copiilor simptome specifice epilepsiei.
Ancheta nu a putut însă stabili de către cine şi în ce scop fuseseră folosite asemenea imagini subliminale asupra creierelor copiilor”.
Un caz similar s-a petrecut şi în Georgia. În noiembrie 2007, la Tbilisi, mii de oameni au ieşit în stradă să demonstreze împo-triva politicilor dure ale preşedintelui Mihail Saakaşvili. După numai o oră de la declanşarea manifestaţiilor, pe străzile capitalei gruzine s-a petrecut un fenomen incredibil. Protestatarii cădeau efectiv din picioare, se tăvăleau pe jos de dureri, se loveau cu capul de pereţii clădirilor. La spitalul central de urgenţe au început să sosească sute de oameni care se plângeau de dureri cumplite de cap şi stomac, de atacuri de panică şi pierderi de memorie. Majoritatea nu îşi aminteau nici măcar că fuseseră la demonstraţie.
Aşa cum s-a dovedit ulterior, pentru a alunga demonstranţii de pe străzi, miliţia georgiană nu a folosit numai jeturi de apă şi gloanţe de cauciuc, ci şi o armă acustică. Experţii militari afirmă că astfel de instrumente s-au folosit şi în războiul din Irak şi Afganistan. Arma a fost creată în Statele Unite şi se numeşte LRAD. Ea emite sunete puternice, greu de suportat şi provoacă dureri de cap, pierderi de memorie, leşin, sentimente inexplicabile de teamă.
Potrivit unor informaţii apărute în presa occidentală, în laboratoarele secrete ale armatei ruse, oamenii de ştiinţă se străduiesc să perfecţioneze această armă. "Undele emise de ea sunt complet insesizabile de urechea umană, dar foarte periculoase pentru organism. Frecvenţa acestor infrasunete este cuprinsă între 2 şi 20 de hertzi şi poate afecta funcţionarea normală a organelor interne, poate provoca halucinaţii, depresii, stări de anxietate. Cele mai periculoase unde sunt cele cuprinse între 6 şi 9 hertzi. Omul bombardat cu asemenea sunete are senzaţia că ţeasta capului i se va despica, cade într-o stare de cumplită depresie, de panică şi groază. În astfel de momente, individul este lipsit de apărare, din mintea lui se poate extrage orice informaţie şi, invers, se poate inocula orice gând”.
Aparent, dosarul armelor psihotronice a fost demult clasat. În realitate însă, proiectul rămâne actual iar experimentele, probabil, continuă, sub aceeaşi ştampilă "top secret”.
O moarte suspectă
În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2002, directorul Institutului de Psihologie Aplicată din Moscova, Andrei Bruşlinski, se afla în biroul său, clasând cu mare atenţie documente importante, pe care urma să le studieze acasă. În ziua următoare, avea să înceapă Conferinţa internaţională de psihologie, la care profesorul Bruşlinski trebuia să prezinte rezultatele extraordinare ale muncii sale. De câţiva ani, savantul lucra la o metodă complexă de depistare şi prindere a teroriştilor, prin intermediul unei arme psihotronice, ce acţiona la nivel mental. Tehnica ar fi stârnit interesul mai multor servicii speciale, care astfel ar fi putut descoperi unde se află persoanele bănuite de acte criminale, ba chiar să le şi prevadă intenţiile. Întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă aştepta cu mare interes prezentarea acestei metode cu adevărat revoluţionare care, în sfârşit, urma să stopeze flagelul mondial al terorismului.
Către seară, profesorul Bruşlinski şi-a luat servieta cu preţioasele documente şi, după ce a schimbat câteva cuvinte cu secretara, a coborât în grabă scările. A luat un taxi de la intrarea institutului şi s-a îndreptat direct spre casă. Secretara sa a fost ultima persoană care l-a văzut în viaţă.
Experienţele de laborator asupra creierului
Moartea suspectă a profesorului Bruşlinski nu este însă un caz singular. De multe ori, cei care au îndrăznit să se apropie periculos de soluţionarea atacurilor teroriste, în spatele cărora se ascund oameni importanţi şi sume uriaşe, au plătit cu viaţa pentru această încercare.
Arma din creier
Încă de la începutul secolului XX, cercetătorii militari din ţările avansate economic s-au străduit să realizeze o armă puternică, prin intermediul căreia să poată controla minţile oamenilor, transformându-i în simple marionete.
Bernard Kajinski - o altă victimă a serviciilor secrete
"Pe vremea aceea, lucram la un institut de cercetări în Caucaz, la Tbilisi. Colegul şi prietenul meu, un tânăr de 20 de ani, se îmbolnăvise grav de febră tifoidă. Îl vizitam zilnic, după serviciu. Într-una din zile, la întoarcerea acasă, mă simţeam atât de obosit, încât m-am aşezat pentru câteva momente în pat şi, pe dată, am adormit adânc. Deodată, somnul mi-a fost întrerupt de un zgomot clar care aducea cu clinchetul unei linguriţe de argint ce se loveşte de marginea unui pahar. M-am ridicat şi m-am uitat pe masă. Nici un pahar, nici o linguriţă. Ceasul arăta ora 22. Mi-am alungat temerile nejustificate şi m-am culcat la loc, amânând pentru a doua zi vizita la prietenul meu. În ziua următoare, după terminarea programului, m-am îndreptat direct către casa lui. Pe măsură ce mă apropiam, o nelinişte stranie punea stăpânire tot mai mult pe mine. Ajungând la domiciliul amicului, am aflat că acesta murise cu o seară înainte, exact la ora 22, în timp ce mama lui încerca să îi dea cu linguriţa apă dintr-un pahar. Pe măsuţa de la lângă pat încă se afla paharul cu linguriţa de argint în el. Am privit buimac întreaga scenă şi m-am gândit: «Cum aş fi putut auzi zgomotul linguriţei ce loveşte paharul de la o distanţă atât de mare?!». De felul meu, nu sunt superstiţios, şi iată-mă acum, pătruns brusc ca de o suflare îngheţată. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că omul funcţionează ca un radio viu. Astfel mi-am putut explica cum, prin intermediul acestui radio-receptor din creierul meu, am putut auzi clinchetul de argint ce vestea moartea prietenului meu”.
Serghei Briuhonenko în timpul unui experiment
Dosarul special numărul 25
În arhivele secrete ale serviciilor speciale CEKA există un dosar voluminos, care cuprinde informaţii referitoare la profesorul Kajinski şi uluitoarea sa descoperire. Inginerul era atent monitorizat, iar cercetările sale supuse unei stricte supravegheri. După căderea cortinei de fier, când mare parte a acestor informaţii s-au dat publicităţii, s-a dovedit că acest dosar cuprindea date, scheme, fotografii şi rapoarte foarte exacte. Toate sub numele de "Dosarul special numărul 25”.
Conform informaţiilor din dosar, în laboratoarele secrete ale serviciului de informaţii, profesorul Kajinski încerca să demonstreze că aşa-numitul radio-receptor din creierul uman poate funcţiona şi este eficient. După luni de cercetări, experimente şi teste pe diverse animale, savantul a anunţat că aparatul său de transmitere şi introducere în creier, la nivel inconştient, a anumitor gânduri, este finalizat şi gata de a fi pus în aplicare. "Dispozitivul este alcătuit dintr-o antenă de amplificare, cu mai multe transformatoare şi lămpi cu catod. Gândul dumneavoastră va fi preluat de staţia radio de transmisie, care îl va amplifica şi apoi îl va retransmite în eter”.
Andrei Bruşlinski alături de Vladimir Putin. Preţuirea oficială nu l-a scutit să moară în condiţii suspecte
A doua zi după demonstraţie, inginerul Bernard Kajinski a fost "invitat” la sediul central al serviciilor secrete. A fost întrebat direct dacă aparatul său poate inocula anumite gânduri "folositoare” şi subiecţilor umani. Răspunsul lui Kajinski a fost: "Sunt convins că acest «tun» va exercita influenţa dorită asupra oamenilor şi, astfel, voinţa lor va fi înlăturată. Însă deocamdată nu l-am testat suficient”.
Împreună cu vestitul dresor Vladimir Durov, profesorul Kajinski a continuat seria de experienţe pe animalele de la circ. Timp de câţiva ani au fost supuse testelor zeci de animale, morse, câini şi elefanţi, peste 80 la sută dintre ele îndeplinind cu succes misiunile. Însă după o perioadă, nu se ştie din ce motiv, Vladimir Durov i-a expediat savantului o scrisoare prin care îi cerea insistent ca toate experimentele să ia sfârşit. Motivul "oficial” a fost că, în urma acelor şedinţe, animalele refuzau să se supună comenzilor obişnuite, iar dresajele pe care le făcea aveau de suferit. Totuşi, citind scrisoarea, nu putem să nu ne întrebăm care era motivul real. Epistola din 20 august 1928 se află în Dosarul 25. "Stimate profesore Kajinski, mi se pare că invenţia dumneavoastră întrece graniţele raţionalului. Mă tem, la modul cel mai serios, pentru siguranţa dumneavoastră. Mai mult nu vă pot spune”. Din nefericire, la momentul primirii acelei scrisori, profesorul Kajinski nu mai era stăpânul propriei invenţii. Aparatul se afla deja în proprietatea serviciilor secrete sovietice. În toamna anului 1928, profesorul Bernard Kajinski a fost din nou "convocat” la sediul poliţiei secrete. Nu s-a păstrat nici un document care să ofere răspunsuri despre discuţia acelei întrevederi. Important este faptul că, de atunci, profesorul Kajinski nu a mai fost văzut niciodată.
Câinele viu, cu capul tăiat
Experienţa oribilă, cu capul de câine tăiat
Pentru desăvârşirea acestei idei, savanţii şi-au început cercetările şi experimentele medicale pe câini. Înainte de toate trebuia demonstrat că un creier poate funcţiona independent de trup, la comenzi trimise prin intermediul unui aparat. Astfel a fost creat un dispozitiv care imita funcţiile inimii, capabil să menţină în viaţă capul unui câine, separat de trupul acestuia. Instrumentul a fost prezentat în premieră la Congresul internaţional de fiziologie de la Moscova, în 1940. Un cap de câine, despărţit de trup, a fost adus pe o măsuţă, şi profesorul Serghei Briuhonenko a demonstrat oamenilor de ştiinţă cum acesta poate răspunde la stimuli. Medicul a lovit masa cu un ciocănel şi capul patrupedului a tresărit. Apoi i-a îndreptat spre ochi o sursă puternică de lumină şi câinele a clipit. În faţa tuturor, capul animalului a fost chiar hrănit cu o bucăţică de carne. Câinele a înghiţit de îndată delicatesa care a ţâşnit afară printr-un tub conectat la cap. Experimentul a şocat întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă.
Schema dispozitivului lui Serghei Briuhonenko
Dacă proiectul a continuat sau nu, probabil nu vom afla niciodată. Cert este că după destrămarea URSS-ului, când parte din dosarele experimentelor ştiinţifice top-secret au fost desecretizate, marele public a aflat şi despre experimentul Briuhonenko.
Manipulări colective
Conform unor teorii, dezvoltarea armelor psihotronice a atins astăzi asemenea culmi, încât acţionarea asupra creierelor oamenilor poate fi realizată practic prin intermediul oricărui aparat electronic: telefon mobil, televizor, radio. "Orice individ poate fi manipulat. O asemenea influenţă asupra maselor este practicată de multă vreme de majoritatea serviciilor secrete. Cel mai des, armele psihotronice sunt folosite pentru a provoca revolte sau mişcări sociale. Aceste experimente, aparent inofensive, sunt puse în aplicare destul de frecvent. Un asemenea caz a scăpat de sub control şi a ajuns în presă, în Japonia, în anul 1997”, afirmă psihologul Dimitri Zîkov, cercetător în cadrul Asociaţiei pentru studiul fenomenelor psihotronice de la Novosibirsk, din Rusia. "Într-o seară, canalul de televiziune Tokyo TV a transmis câteva episoade din seria de desene animate Pokemon. La 20 de minute după începerea difuzării, sute de părinţi au apelat serviciul de ambulanţă, solicitând ajutor pentru copiii lor. Toţi descriau aceleaşi simptome: ameţeli, greaţă, vărsături, convulsii şi pierderea cunoştinţei. La câteva zile s-a declanşat o anchetă prin care s-a descoperit că în episodul de desene animate fusese montată o hieroglifă care reprezenta cuvântul moarte. Ea era ascunsă în spatele unor imagini fireşti. Subconştientul copiilor însă o detectase. Semnul se repetase atât de des încât provocase copiilor simptome specifice epilepsiei.
Dmitri Zikov, specialist în fenomenele psihotronice
Un caz similar s-a petrecut şi în Georgia. În noiembrie 2007, la Tbilisi, mii de oameni au ieşit în stradă să demonstreze împo-triva politicilor dure ale preşedintelui Mihail Saakaşvili. După numai o oră de la declanşarea manifestaţiilor, pe străzile capitalei gruzine s-a petrecut un fenomen incredibil. Protestatarii cădeau efectiv din picioare, se tăvăleau pe jos de dureri, se loveau cu capul de pereţii clădirilor. La spitalul central de urgenţe au început să sosească sute de oameni care se plângeau de dureri cumplite de cap şi stomac, de atacuri de panică şi pierderi de memorie. Majoritatea nu îşi aminteau nici măcar că fuseseră la demonstraţie.
Aşa cum s-a dovedit ulterior, pentru a alunga demonstranţii de pe străzi, miliţia georgiană nu a folosit numai jeturi de apă şi gloanţe de cauciuc, ci şi o armă acustică. Experţii militari afirmă că astfel de instrumente s-au folosit şi în războiul din Irak şi Afganistan. Arma a fost creată în Statele Unite şi se numeşte LRAD. Ea emite sunete puternice, greu de suportat şi provoacă dureri de cap, pierderi de memorie, leşin, sentimente inexplicabile de teamă.
Potrivit unor informaţii apărute în presa occidentală, în laboratoarele secrete ale armatei ruse, oamenii de ştiinţă se străduiesc să perfecţioneze această armă. "Undele emise de ea sunt complet insesizabile de urechea umană, dar foarte periculoase pentru organism. Frecvenţa acestor infrasunete este cuprinsă între 2 şi 20 de hertzi şi poate afecta funcţionarea normală a organelor interne, poate provoca halucinaţii, depresii, stări de anxietate. Cele mai periculoase unde sunt cele cuprinse între 6 şi 9 hertzi. Omul bombardat cu asemenea sunete are senzaţia că ţeasta capului i se va despica, cade într-o stare de cumplită depresie, de panică şi groază. În astfel de momente, individul este lipsit de apărare, din mintea lui se poate extrage orice informaţie şi, invers, se poate inocula orice gând”.
Aparent, dosarul armelor psihotronice a fost demult clasat. În realitate însă, proiectul rămâne actual iar experimentele, probabil, continuă, sub aceeaşi ştampilă "top secret”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu