marți, 11 martie 2014

Ce face PUTIN de acum înainte?

Ce face PUTIN de acum înainte? ANALIZA NOILOR SCHIMBĂRI ALE RAPORTULUI DE FORȚE ÎN MAREA NEAGRĂ!

După ce Crimeea a fost ocupată de către ruși fără a se trage vreun foc de armă, forțele militare ucrainene rămase în peninsulă fiind practic neutralizate, blocate în cazărmi (vezi CRIMEEA A CĂZUT FĂRĂ LUPTĂ! Analiza invaziei pas cu pas), toată lumea se întreabă ceva face Putin mai departe. Până unde va merge?

Ei bine, răspunsul se întrevede astăzi.

Până aici!

Înainte de a detalia, să ne amintim până unde a mers ultima oară, respectiv până unde a intrat în Georgia în 2008. Și de ce s-a oprit înainte de a ocupa Tbilisi?

De ce s-a oprit armata rusă înainte de Tbilisi în 2008?


O scurtă readucere aminte, un moment al războiului ruso-georgian din 2008 (pentru amănunteÎnvățămintele conflictului din Războiul ruso-georgian din 2008 II). Acordul de încetare al focului a fost semnat la 14 august 2008, imediat după ce președintele francez Nicolas Sarkozy, care deținea prin rotație președinția UE a vorbit cu Putin. Un fragment din discuția dintre cei doi a fost dat publicității. Putin îi spune lui Sarkozy că vrea să meargă până la Tbilisi, să-l prindă pe Shakashvili (președintele georgian) și să-l spânzure, la fel cum a făcut Bush cu Saddam Hussein. Sarkozy a întrebat atunci, referindu-se la căderea de popularitate a președintelui american: Și vrei să sfârșești ca și el? Putin, după un moment de gândire: Să știi că ai marcat un punct!

Dar oare punctul marcat de Sarkozy l-a făcut pe Putin să nu ocupe Tbilisi?

map-russian-military-units

Foto: dispunerea fortelor ruse in Georgia

Când armata rusă se afla la 30 de kilometri de oraș, la Gori, după ce ocupase portul Poti și debarcase trupe proaspete pe acolo?

Abhazii ocupaseră defileul Kodori sprijiniți de ruși, osetinii avansau spre sud împreună cu Armata 58 rusă, capitala georgiană era prinsă ca în clește. Să fie diplomația lui Sarkozy care a oprit armata rusă, credeți că pe Putin l-au apucat mustrările de conștiință de spaima că va suferi o cădere de popularitate ca și George W Bush la finalul său de mandat? Să fim serioși.

Motivul opririi avansului rusesc este cu totul altul. Și este strict de natură militară, nu e vorba de crizele de conștiință ale lui Putin.

Din armata georgiană ce număra în jur de 25000 de militari, cei mai bine pregătiți dintre ei, în jur de 2000, la începutul conflictului se aflau în misiune în Irak. Un pod aerian american îi readuce în patrie pentru a lupta pentru țara lor.

Ori, cum a fost posibil ca acest pod aerian să poată fi constituit fără ca rușii să fi putut măcar amenința acest pod aerian?

Răspunsul este simplu: în cinci zile de conflict, rușii au pierdut patru avioane de luptă (oficial), doborâte de apărarea antiaeriană georgiană, fără ca georgienii să-și fi folosit firava ei aviație militară. Iar din punct de vedere al apărării antiaeriene rusești, situația era dezastruoasă.

Foto: Soldați georgieni în Afganistan

Mare parte din regimentele de apărarea antiaeriană rusești sunt dotate cu rachete S-300PT sau PS, nedigitale, datând din anii 80. Așa era și regimentul antiaerian 108 cu baza la Voronej, 500 de kilometri sud de Moscova. Mai mult, majoritatea acestora erau regimente total lipsite de soldați, doar câteva cadre militare, respectiv ofițeri și subofițeri care aveau în grijă lansatoarele și rachetele.

Foto: Baterie de rachete tip  S-300PT

Foto: Lansare de rachete tip  S-300PT


Efectivele armatei au scăzut de la 5,2 milioane de soldați în timpul URSS la 1 milion astăzi, în Rusia. Confruntată în ultimii douăzeci de ani doar cu războaie în care adversarii nu puteau fi în niciun caz o amenințare aeriană, Moscova a neglijat total aceste regimente, astfel că s-a ajuns ca imense teritorii sau zone de graniță să nici nu fie monitorizate radar. Astfel, în timpul războiului cu Georgia, trupele rusești s-au oprit nu numai în urma presiunilor diplomatice, dar și prin recunoașterea faptului că nu aveau cu ce să descurajeze manevrele aeriene americane. Cu patru avioane pierdute și sistemele antiaeriene lipsite de soldați, ba dotate cu rachete din anii 80, ce credibilitate avea armata rusă?

Astfel, cei 2000 de georgieni au putut fi readuși din Irak de avioanele americane, iar un pod aerian cu ajutoare americane ar fi putut fi constituit fără ca Rusia să poată face ceva. În Marea Neagră începuse desfășurarea NATO care ar fi protejat un astfel de sistem de convoaie cu ajutoare, inclusiv ajutor militar, către Tbilisi. Asta a fost forța din spatele manevrelor diplomatice ale Vestului care au oprit avansul Rusiei către Tbilisi. (întreaga analiză în Rusia și apărarea imperiului)


Soldați georgieni întorși din Afganistan pentru apărarea capitalei Tbilisi

Conflictele din ziua de azi care ajung să opună mari puteri, care nu vor să ajungă la confruntare directă, strategia este asemănătoare unui joc de șah între marii maeștri. Îmi mut tura înainte, dar dacă e amenințată de regină sau de un cal, mă opresc sau dau înapoi. Gândesc altă mutare, unde adversarul are piesele neprotejate. Nu îi iau piesele, mut să obțin poziția cea mai avantajoasă fără să îi iau vreo piesă, fiindcă dacă iau vreo piesă, respectiv deschid focul, iese război. Totul e o mișcare strategică pe punctele slabe ale adversarului, niciunul dintre noi nu dorește deschiderea focului, dar se poziționează în așa fel, încât dacă se ajunge în situația de a deschide focul, să fiu în avantaj maxim.

Adversarul vede că sunt în avantaj, și atunci renunță, face un pas înapoi.

Rețineți acest paragraf, deoarece ne vom întâlni cu această logică mai departe.

Ori, Putin a înțeles în 2008 că nu mai poate face un pas înainte fără ca SUA să reacționeze prin instituirea unui pod aerian protejat de navele din Marea Neagră, iar acest pod ar fi adus armament sofisticat care să doteze trupele georgiene comasate pentru apărarea capitalei Tbilisi. Și nu ar fi fost prea greu, am văzut modul de deplasare al coloanelor blindate rusești, aglomerate, bară la bară, înghesuindu-se pe șoselele înguste. O companie de georgieni pregătiți, ca și cei veniți din Irak, dotați cu lansatoare antitanc de tip occidental ca și Javelin, de exemplu, desfășurată pe ambele părți ale șoselei, ar fi putut provoca prăpăd. Ori, prin acceptarea acordului de încetare a focului, Putin s-a oprit. Adevărul că nu șarmul și retorica lui Szarkozy l-au oprit pe Putin să nu ocupe Tbilisi, ci argumentul militar conform căruia nu avea cum să se opună podului aerian american. Dacă ar fi avut o baterie de rachete S-400 în zonă, americanii nu ar fi riscat trimiterea avioanelor, dar aceste baterii sunt plasate în apropierea Moscovei. Ce vorbeam de jocul de șah, americanii au mutat tura înainte, dar rușii nu au avut cu ce să o amenințe, așa că s-au retras.

Foto: lansator de rachete Javelin


Foto: Lansare de rachetă dintr-un dispozitiv portabil tip Javelin

Până unde va merge Putin în Ucraina?

Printr-o mișcare de maestru, Putin a ocupat Crimeea fără luptă, fără sânge vărsat (vezi CRIMEEA A CĂZUT ! Analiza invaziei pas cu pas…).

Reacțiile au fost mai mult diplomatice, amenințare cu sancțiuni, așa că Putin mai face un pas.

Din nou o mișcare deșteaptă, exerciții militare la Marea Baltică și în zona Kalinigrad, enclavă rusească între Polonia și Țările Baltice. Cu ce scop?

Să ne amintim din nou anul 2008. După Summitul NATO de la București din aprilie 2008, Ucraina condusă atunci de Iushcenko și Georgia cer Member Action Plan, primul pas spre admitere în NATO. Le este refuzat, formal amânat, dar reacția Rusiei începe imediat. Toată presa rusă, controlată desigur de Kremlin, amenință Ucraina, toate ziarele și emisiunile TV sunt pline de amenințări ale Rusiei împotriva Ucrainei (se poate verifica) dar nimic despre Georgia. Și totuși, la 8 august 2008, ofensiva rusă se declanșează împotriva Georgiei, nu împotriva Ucrainei. De reținut, este o tactică elementară. Ameninți în stânga, lovești în dreapta. Îți agiți brațul drept, apoi lovești cu cel stâng pentru a-ți surprinde și nimici adversarul. Toată strategia militară se bazează pe disimulare, iar asta a făcut Rusia cu succes.

INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA - 3 MARTIE 2014
INVAZIA ARMATEI RUSE ÎN CRIMEEA – 3 MARTIE 2014 Vezi mai mult …

Revenim la exercițiul militar din Kalinigrad. A agitat apele la Marea Baltică, Polonia își trimite trupele la graniță, Lituania își pune trupele în alertă. Greșeală, Rusia va lovi în altă parte, în estul Ucrainei unde terenul este deja pregătit după ocuparea Crimeii fără luptă.

Foto: Manevre ale armatei ruse în Kaliningrad (martie 2014)


Foto: Manevre ale armatei ruse în Kaliningrad (martie 2014)

Terenul e pregătit acolo, încep demonstrațiile pro-ruse, este arborat drapelul rus, ne așteptăm dintr-o clipă în alta ca să apară ca și în Crimeea băieții cu cagule și fără însemne care să ocupe clădiri, posturi de pază, obiective strategice. În câteva zile vom constata că estul Ucrainei este scos de sub controlul Kievului.

Da!  Asta ar fi logica lucrurilor, asta ar fi trebuit să urmeze, dacă nu ar fi intervenit între timp ceva…

Ceva ce se numește George Bush. Nu este vorba de George Bush de care vorbea Szarkozy mai devreme, ci de alt George Bush…

Foto: Vârful de lance al Forțelor Navale Americane  - USS George H.W. Bush (CVN 77)

Americanii își denumesc portavioanele după numele foștilor președinți sau personalități importante din istoria lor, iar cel mai nou și mai modern portavion al lor poartă numele lui George Herbert Bush, tatăl lui George W Bush, președinte între 1988 și 1992, fost șef al CIA, dar și cel mai tânăr pilot american de bombardier în al doilea război mondial, așa că are merite. Portavionul George H Bush (CVN77), la ora actuală este cel mai mare și modern portavion din clasa Nimitz (ce cuprinde alte nouă portavioane) și este nava amiral a marinei americane, cea mai puternică și bine dotată din întreaga marină americană. Comparativ, flota militară americană este mai numeroasă decât toate cel treisprezece flote militare următoare luate toate la un loc, dar din care unsprezece îi sunt aliate, așa că cei care prevăd declinul puterii militare americane pe mare ar trebui să se mai gândească.

Imagini cu desfășurarea de forțe al USS George H W Bush:

Ca să revenim, în 2008 în Georgia pe Putin l-a oprit amenințarea militară și nu a mers mai departe. Acum, în 2014, cine credeți că îl va opri pe Putin? Aceeași amenințare militară.

De data asta sub forma portavionuluiGeorge H Bush care se află în portul grecesc Pireu, la o zi de marș de Marea Neagră.

Dar un portavion nu se plimbă singur, are o flotă care îl însoțește.

În marina americană, și în oricare alta, portavionul este nava amiral, dar nava amiral a unei flote. Un portavion nu se plimbă singur ca țintă a unui submarin inamic nimerit în zonă. Portavionul este lider și parte a unei flote, care cuprinde obligatoriu și alte nave de însoțire cu rol de protecție sau întărire a forței navale. Ori, numai această flotă de însoțire se ridică la trei crucișătoare (Philippine Sea, Leyte Gulf, Anzio), șase distrugătoare (Gravely, Truxtun, Mason, Bulkeley, Arleigh Burke, Kauffman), trei submarine, plus alte nave de însoțire, depășind ca și putere de foc tot ce are Rusia în Marea Neagră.

Deci SUA mută cu regina, și Rusia nu are cu ce să-i răspundă!

Foto:USS Philippine Sea (CG-58)


Foto: USS Leyte Gulf (CG-55)


USS Anzio (CG 68)


Alte nave de război americane aflate deja în Marea Neagră:

Foto: Fregata USS Gravely DDG 107


Fotot: USS Truxtun (DDG-103) în apropierea portului Constanța


Foto: USS Mason (DDG 87 ) în Marea Neagră


Foto:USS Bulkeley (DDG 84) în Marea Neagră


Foto: USS Arleigh Burke (DDG-51)  în Marea Neagră


USS_Kauffman

Foto: USS Kauffman (FFG 59) în Marea Neagră


Forța navală americană în Marea Neagră mai cuprinde și trei submarine încă nespecificate -imagini cu titlu de prezentare:

Vedem că Rusia a trecut deja în expectativă, oarecum neașteptat după mișcările rapide, de forță, începute la 1 martie 2014.

Mișcările ruse au avut efectul invers celui scontat de către Vladimir Putin, este din ce mai plauzibilă versiunea că acesta a acționat la repezeală, și-a pierdut cumpătul. Altfel nu se poate explica ce a fost în mintea lui când a ordonat exercițiile de la Marea Baltică care au îngrijorat Polonia și Țările Baltice. Posibil o manevră de disimulare pentru etapa a doua a ocupării teritoriilor pro-ruse din Ucraina, respectiv zona de est. Putin a greșit, s-a lăsat din nou purtat de furie și a acționat fără să gândească prea mult, iar consilierii săi, de fapt niște pupincuriști, nu au avut curajul să-i atragă atenția unde greșește. Și-a umflat mușchii în Marea Baltică, rezultatul?

Dar ce a ieșit a fost ceea ce își dorea Rusia mai puțin: un ajutor militar american pentru Polonia și Lituania, 12 avioane de luptă F-15 americane în Polonia și 5 în Lituania. Asta după ce ani la rând Rusia s-a străduit să creeze zâzanie între Europa și SUA și să-i îndepărteze pe americani din Europa. Asta nu are cum să fie gândire strategică, ci o acțiune în grabă, fără să fi evaluat corect posibilele consecințe.
Revenim la Marea Neagră.

Ce va face portavionul George H Bush? Va intra în Marea Neagră, și va forța Sevastopolul? Nici vorbă.

Nu așa acționează portavioanele, a căror forță tocmai în asta constă: lovesc de la mare distanță și controlează o suprafață mare, concentric în jurul portavionului, cu ajutorul grupului de avioane de luptă. Un portavion american are un număr impresionat de avioane de luptă la dispoziție pe punțile sale, iar George H Bush nu face excepție, ba dimpotrivă, capacitatea de a avea 90 de aparate aeriene, dintre care majoritatea (circa 70) avioane de luptă de genul F-18 (F/A-18E/F Super Hornets și F/A-18C Hornets) care depășesc în toate domeniile aparatele rusești. Mai mult, în Crimeea, la baza de la Sevastopol, rușii au sub 30 de aparate Suhoi-27 și Mig-29. Dacă s-ar aduna toate avioanele rusești de luptă din sudul Rusiei, din raza de acțiune a portavionului american, tot nu ar avea cu ce să-i facă față. Iar dacă rușii ar deplasa avioane spre sud, către Marea Neagră, în mod sigur vom asista la relocarea a încă 50 de avioane F-16 de la bazele americane de la Incirlic (Turcia) și Aviano (Italia) către baza NATO de la Constanța, Mihail Kogălniceanu, aflată la circa 400 de km de Sevastopol.
Foarte sensibilă este situația la Constanța, mai precis la baza Mihail Kogălniceanu, unde de săptămâna trecută a început tranzitul forțelor americane care se retrag din Afghanistan. Acest pod aerian trece la 400 de kilometri de Sevastopolul din Crimeea, unde situația este incertă. Este normal ca americanii să fie interesați și îngrijorați, de aceea își iau măsurile de rigoare. Distrugătorul USS Truxton, din escorta portavionuluiGeorge H Bush, a sosit la Constanța pentru exerciții comune cu marina română și bulgară. Nu este întâmplător, ci cu scop clar. Protejarea culoarului aerian, dar și trimiterea unui mesaj Moscovei vizavi de Ucraina. În acest caz, Truxton este doar mesagerul care avertizează că în spate e ceva mai serios, întregul grup de luptă al portavionului George H Bush. Și să nu uităm, USS Truxton nu este sigura navă americană aflată acum în Marea Neagră, se mai află aici și USS Taylor, care asigura asistența americană în timpul Olimpiadei de la Sochi, dar care nu mai plecat, rămânând în portul turcesc Samsun pentru reparații (!).

Priviți pe hartă unde se află Samsun față de Sevastopol și veți înțelege mai multe.

Ori, grupul de luptă american nu are de ce să intre în Marea Neagră, poate aștepta, e suficient că este acolo aproape. Și în caz de nevoie poate intra în Marea Neagră, și ar fi suficient ca să stea în larg, doar prin prezența sa blochează întreaga flotă rusă în portul Sevastopol, anihilându-i orice mișcare. Fiindcă această flotă nu are cum și nici cu ce să reacționeze împotriva Grupului de luptă american ce însoțește portavionulGeorge H Bush. La fel, sunt anihilate orice tentative aeriene prin superioritatea netă a avioanelor americane în regiune. Rusia nu are cum să reacționeze în Marea Neagră în acest context, la fel ca și în 2008.

Sunt unii care spun că portavionul american nu are cum să intre în Marea Neagră, invocând chestiuni tehnice sau Convenția de la Motereaux din 1936. Tehnic, e posibil, citiți caracteristicile navei. Politic ar fi o discuție, deoarece prin această convenție este interzisă intrarea în Marea Neagră a navelor militare mai mari de 45000 de tone care nu aparțin țărilor riverane, portavionul având deplasament de 90000 tone. Dar chiar Turcia este cea care garantează accesul, și să ne amintim faptul că Turcia este membră NATO și, mai mult, este foarte deranjată de acțiunea rusă din Crimeea din perspectiva minorității etnice tătare. Iar startul la încălcările de convenții a fost dat chiar de Rusia, care a nesocotit Convenția de la Budapesta din 1994, prin care chiar ea, alături de SUA și Marea Britanie, garantau frontierele Ucrainei în schimbul renunțării de către aceasta la armamentul nuclear rămas în posesia ei după dezmembrarea URSS din 1991. Astfel, aceste argumente nu prea stau în picioare, și Rusia știe asta, de aceea s-a oprit deocamdată.
La ora actuală fiecare este în așteptare, se negociază dar fără prea mare rezultat. Rusia e foarte grăbită cât mai repede să aducă un argument în favoarea sa pe tema Crimeii, de aceea a devansat așa-zisul referendum, din mai în 30 martie, apoi în 16 martie, după ce s-a văzut reacția militară americană care își întărește poziția în regiune, lăsându-i un spațiu de manevră mai redus. Un lucru este sigur, Rusia va încerca să țină cu dinții de Crimeea, și va aștepta un moment mai prielnic pentru a lua și estul Ucrainei. Dar asta nu înseamnă că va renunța la gândul de a integra întreaga Ucraină în Uniunea Eurasiatică (vezi Ucraina, spre război?), perspectivă mult mai îndepărtată după evenimentele începute la 1 martie 2014.


Redactor R.B.N.  Press
Cristian Negrea
Istorie, Geopolitica, Știință Militară
www.cristiannegrea.ro



Read more: http://www.rbnpress.info/wp/ce-face-putin-de-acum-inainte-analiza-noilor-schimbari-ale-raportului-de-forte-in-marea-neagra/#ixzz2vbFHntTX

luni, 10 martie 2014

Hitler şi Eva Braun şi-au înscenat sinuciderea şi au trăit în Argentina

Documente FBI: Hitler şi Eva Braun şi-au înscenat sinuciderea şi au trăit în Argentina

09.03.2014
Andrei Pricopie
Adolf Hitler şi Eva Braun (youtube.com)
Adolf Hitler şi Eva Braun (youtube.com)
Documentare video în limba engleză pe pagina originală a articolului din Epoch Times România.
Documente desecretizate recent de FBI dovedesc că guvernul american avea informaţii conform cărora liderul nazist Adolf Hitler şi partenera sa Eva Braun şi-au regizat sinuciderea din buncărul subteran din Berlin şi au ajuns să trăiască la poalele Munţilor Anzi din Argentina.
Potrivit variantei oficiale, pe 30 aprilie 1945 Adolf Hitler şi Eva Braun s-ar fi sinucis, iar trupurile lor, de ne-recunoscut, ar fi fost descoperite de sovieticii care au bombardat buncărul. Cadavrele ar fi fost duse de urgenţă în Rusia. Sovieticii au declarat că au îngropat repede cadavrele într-o locaţie secretă şi au păstrat fragmente de craniu şi material îmbibat cu sânge de la locul sinuciderii.
De la început istoricii au avut bănuieli în privinţa întregii afaceri, iscate şi datorită grabei cu care a fost tratat cazul.
Conform arhivelor, 3 zile înainte de descoperirea acestora, anume pe 27 aprilie, a fost emis un ordin din partea Statul Major al Forţelor Aeriene germane, care cerea ca toate avioanele disponibile să apere un coridor aerian foarte îngust între Berlin şi Danemarca. De ce ar exista un asemenea ordin în ultimele zile ale războiului?
Din mărturia pilotului german Peter Baumgart dată la Tribunalul de la Nuremberg reiese că acesta i-a dus personal pe Hitler şi Eva Braun cu un avion care a decolat de pe o pistă improvizată, apropiată de buncăr. Pilotul a fost condamnat în Polonia, ştiri despre acest lucru fiind publicate la 8 februarie 1949 în The Independent din Florida.
Alţi martori susţin că cei doi s-au îmbarcat în Danemarca pe un submarin, care ar fi ieşit la suprafaţă în sudul Argentinei, existând de asemenea martori acolo, care i-au văzut. Apoi alţi martori au susţinut că Hitler locuia cu partenera lui în San Carlos de Bariloche, la câteva sute de kilometri de Buenos Aires.
Într-o scrisoare către biroul din Los Angeles al FBI din august 1945, un informator neidentificat a fost de acord să facă schimb de informaţii pentru azil politic. Ce le-a spus agenţilor a fost uimitor. Informatorul a dezvăluit că două submarine germane au ajuns pe coasta argentiniană, iar Hitler cu Eva Braun a fost la bordul celui de-al doilea, submarinul U-530. Informatorul a oferit o descriere detaliată a satelor prin care a trecut Hitler şi a dat detalii despre înfăţişarea acestuia.
Se pare că Guvernul argentinian nu numai că l-a primit pe fostul dictator german, dar a ajutat, de asemenea, la ascunderea lui. În 1945, ataşatul naval din Buenos Aires a informat Washingtonul că există o mare probabilitate ca Hitler şi Eva Braun să fi ajuns în Argentina, iar informaţia coincidea cu apariţia submarinului U-530. Această dovadă este corelată de asemenea cu apariţia în presă a unor articole care detaliază construirea unui conac în stil bavarez la poalele Munţilor Anzi.
Mai mulţi ofiţeri de informaţii americani localizaţi în sudul Argentinei trimiteau zeci de rapoarte la centrul FBI din Washington. În luna iulie vorbeau despre locul unde se află Hitler, unde se duce, ce spun oamenii despre el, iar majoritatea rapoartelor trimise de aceştia primeau răspuns personal de la J. Edgar Hoover care preciza: „Mulţumim că ne-aţi trimis informaţiile, le vom investiga şi vă vom contacta dacă mai avem nevoie de altceva”.
Chiar şi cu o descriere fizică detaliată şi indicaţii privind locaţia lui Hitler, FBI-ul tot nu a manifestat un interes prea mare pentru subiect.
Probabil dovada cea mai convingătoare că Hitler a supravieţuit se află în Rusia. Când sovieticii au ocupat Germania, presupusele rămăşiţe ale lui Hitler au fost ascunse repede şi trimise în Rusia, şi n-au mai fost văzute de atunci. Asta până în 2009, când episodul „Scăparea lui Hitler” din seria Mystery Quest a History Channel a făcut într-adevăr istorie.
O echipă condusă de Nicholas Bellatoni a primit permisiunea de a merge în Rusia pentru a investiga rămăşiţele lui Hitler şi ale partenerei sale. După efectuarea testelor ADN pe unul dintre fragmentele de craniu recuperate s-a constatat că ceea ce se credea a fi craniul lui Hitler era de fapt al unei femei tinere. Nu numai că ADN-ul nu se potrivea cu niciuna din probe înregistrate considerate a fi ale lui Hitler, nici cele ale Evei Braun nu se potriveau cu ADN-ul familiei acesteia.
Anterior, în 1945 însuşi Stalin îi declara lui Truman că este de părere că Hitler nu a murit, în timp ce în 1952, Dwight D. Eisenhower a fost citat spunând „nu am fost capabili să obţinem nici cea mai mică dovadă tangibilă privind moartea lui Hitler”.
A fugit oare Hitler în Argentina? Dovezile par să indice acest lucru. De ce nu a făcut nimeni nimic? Asta e o întrebare la care nu avem încă un răspuns.
Documentele declasificate FBI le găsiţi aici: http://vault.fbi.gov/adolf-hitler/adolf-hitler-part-01-of-04/view

PACTUL BASESCU – PONTA: UN JAF DE 10 MILIARDE

Am ezitat cu postarea acestui material datorita violentei sale de limbaj, l-am postat totusi pentru ca el reprezinta un punct de vedre răspândit care merita sa fie cunoscut si dezbătut.

PACTUL BASESCU – PONTA: UN JAF DE 10 MILIARDE DE EURO PENTRU FINANTAREA CELUI DE AL TREILEA RAZBOI MONDIAL

BASESCUIn acest pact nu este vorba de INDEPENDENTA PROCURORILOR, asa cum doreste propaganda Basista, respectiv Dan Andronic.
Acest pact ascunde o frauda de 10 miliarde de euro, bani imprumutati de Basescu si guvernarea BOC-PDL de la FMI si Banca Mondiala si e vorba de un credit 20 de miliarde de euro, iar pentru cine nu crede sa priveasca actiunile procurorilor impotriva celor care au votat la REFERENDUM impotriva lui Basescu, fiind vorba de “dependenta“ si “subordonarea“ procurorilor si a justitiei lui Traian Chiorul Basescu si membrilor GDS -Grupul pentru Dialog social consilieri prezidentiali din comisiile prezidentiale Basescu, mercenarii regelui Mihai, semnatarii Declaratiei din 16 iunie 1989 de la Budapesta, Ungaria si PDL si NU invers, asa cum spune jurnalist Dan Andronic.
ratiu 2Si, daca priviti la acesti xxxxxxxxx si ordinari de jurnalisti: Radu Tudor, Sorin Rosca Stanescu(SRS membru-PNL a jefuit cu Patriciu peste 20 de milioane de dolari din Bancorex), Bogdan Chireac-DC news, Stelian Tanase, CTP -Gandul, Hurezeanu, Mihai Gadea, Ciumatu-Ciutacu, NILS Steker-Smecher- Antena 3 majoritatea sunt milionari in euro si dolari din vanzarea si jefuirea Romaniei si toti sunt agenti SRI, SIE sau disidenti-agenti pentru occident, dar si VIP-uri si alti, care o sug cu Ion Ratiu si regele Mihai si alti si vai, vai vai,… daca veneau acestia alta era soarta Romaniei, pot sa le spun: era la fel si poate si mai rau, deoarece la conducerea Romaniei, nu aveam marionete romanesti, ci rude si prieteni si cunoascuti si simpatizanti regelui Mihai si Ion Ratiu din tara si strainatate.
Sa fie bine inteles pentru toata natia romana, regele Mihai a venit in 1989 cu:PRIVATIZAREA, RESTRUCTURAREA si DISPONIBILIZAREA, arme cu care s-a distrus industria si economia Romaniei si cu care s-a scos Romania la vanzare si se extermina natia romana, iar acest program politic a fost impus de America, Israel si Ungaria in Romania si trebuie pus in aplicare, indiferent cine era sau este ori va veni in continuare la putere in Romania: Ion Iliescu si Petre Roman sau regele Mihai si Ion RatiuBasescu-Boc ori Basescu -Poanta, iar regele Mihai in decembrie 1989, a venit si cu FASCISMUL.
dudaATENTIE! Jurnalisti, poate va mai aduceti aminte cum guita regele Mihai de la Radio Europa Libera in decembrie 1989, dupa ce la 4 iulie 1989 a primit o delegatie a celor care au semnat Declaratiei din 16 iunie 1989 de la Budapesta, Ungaria si Emilian Hurezeanu ( azi, la Realitatea TV in Romania, cel care solicita din 2006 atacarea Iranului ori intervenitia militara a Romaniei in Libia.) impreuna cu Pacepa de la Vocea Americii injura si ataca Romania:
“JOS COMUNISMUL!“ 
“MOARTE DICTATORULUI CEUASESCU!“
Care Comunism?Comunismul pe care l-a implementat Regele Mihai in Romania in perioada monarhista 1944-1947 si MOARTE DICTATORULUI CEUASESCU si sa vinaTOKES si regele Mihai, TOKES a venit are si partid si urmeaza sa vina regele Mihai si pentru toate acestea a fost tot dezastrul si crimele din Romania dupa 1989, sa-i aducem pe TOKES si regele Mihai la putere in Romania.
miahi dddATENTIE! Regele Mihai, Principe de Hohenzollern, care reprezinta casa regala germana de Hohenzollern, a primit in exil la Geneva, Elvetia în ziua de 4 iulie 1989, o delegaţie a semnatarilor „români“, a făcut cunoscută poziţia lui în următorul comunicat de presă:
„Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreună cu Forumul Democratic Maghiarazi UDMR-TokesAceastă delegaţie compusă din Dna Adriana Combes, fiica Doinei Cornea, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu (Dupa 1989, sunt membri GDS si ai altor zeci de mii de asociatii si fundatii si institutii si primesc sute de salarii si sunt si membri in comisiile prezidentiale Basescu GDS-Tismaneanu pentru condamnarea crimelor COMUNISTE, dar fara crimele regelui Mihai si ale parintilor lor, crime comise impotriva poporului roman in perioada monarhista 1944-1947, membri GDS cei care ne infometeaza si saracesc de la Cotroceni, ne asculta telefoanele si ne fabrica dosare penale si aresteaza politicieni de pe strada, mercenarii regelui Mihai.au înmânat Majestăţii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar (…)“
ungaria sicPe scurt, Romania trebuie sa se destrame si sa se infiinteze Republica Transilvania cu ambasade, stema deja o are de la Tariceanu PNL din 2007 si teritoriu de la Boc PDL in 2010 si moneda proprie care este SIC-ul si 1 SIC, deja a aparut sa circule in judetele Harghita, Covasna, Mures.
Mai mult, membri PDL, PNL, GDS si UDMR din Guvernul Romaniei si consilieri din comisiile prezidentiale Basescu in 2010 au inchis spitalele din Romania la ordin extern: America, Israel si Ungaria.
ungaria
10 miliarde de euro au ramas la Banca Mondiala intr-un cont personal al lui Basescu, bani pentru PDL si campania electorala din Romania si pentru mituirea lui José Manuel Barroso si ai altor inalti demnitari de la M-UE pentru sustinerea PDL-ului, EBA si Basescu si pentru finantarea celui de al treilea RAZBOI MONDIAL si militari romani din cadrul NATO, razboi planificat de Soros & Co si cele 8 familii bogate din AMERICA care organizeaza si planifica SUMMIT-uri, REVOLTE (vezi si Siria atacata de kurzi, identic cu ce s-a intamplat in Romania in 1989, Romania a fost atacata de refugiati romani si maghiari veniti din Ungaria la Timisoara in 1989 si priviti azi timisoreni si romani dupa 1989, nu au un colt de paine, se vine tot se fura tot.), GENOCID si HOLOCAUST pe Terra.
Iar, 10 miliarde de euro au ajuns la Raiffeisen Bank si de acolo Guvernele Romaniei se imprumuta si Romania plateste doua dobanzi, una la FMI si Banca Mondiala pentru un credit de 20 de miliarde de euro si o alta dobanda o plateste Romania atunci cand imprumuta bani de la Raiffeisen Bank din cei 10 miliarde de euro depusi de Romania in aceasta banca.
Unde se duc banii din creditele de la Raiffeisen Bank?
Banii NU se duc la scoli si spitale sau salarii si pensii, ci se duc la asociatii, fundatii (Fundatia Soros in Romania, Transparency International in Romania si altele), ONG-uri, IMM-uri, ferme si agricultura privata, programe guvernamentale particulare romanesti si straine: cornul si vaca, marul, rabla, casa verde si altele, dar si pentru finantarea corporatiilor straine conduse de Soros si cele 8 familii bogate din America, cei care conduc peste 60% din destinele planetei, respectiv Soros & Co, Bechtel, Eads, Renault, Ford, NATO si altele, pe scurt Romania se imprumta la SOROS & CO si finanteaza pe cei de la SOROS & CO.
Iar, cine este atent la ce zice chiorul si infractorul Traian Chiorul Basescu o sa vada ca:
“Statul nu are nici o obligatie fata de cetateanul roman.“
Romani dupa ce l-ati votat si l-ati ajutat sa ajunga la Cotroceni, inca il mai lasam sa stea la Cotroceni si sa ne ucida si o spune pe fata si in direct si de cativa ani de zile?
STATUL fiind Basescu-GDS si intreaga clasa politica USL, ARD-PDL si UDMRsi atunci pentru ce ne mai cheama sa-i votam?
Sa le acordam dreptul sa distruga si sa vanda Romania si sa ne poate ucide fara mila si fara sa plateasca pentru faptele lor, asa se procedeaza in sistemul criminal fascist, iar prin VOTUL nostru clasa politica isi i-au masuri de protectie si siguranta pentru a putea vinde si distruge Romania si ucide romani fara mila si fara sa pleteasca pentru faptele lor.
Lucrurile sunt foarte clare pentru Romania si sunt planificate de Israel si Ungaria si sustinute de America,
SorosToate aceste forte planetare de 22 de ani, au ca obiectiv principal aducerea trupelor NATO in Romania si controlul total asupra Romaniei si armatei romane si Romania sa se imprumute la SOROS & CO si sa finanteze acsete trupe si sa participe la toate actiunile militare impuse si planificate de SOROS & CO pe Terra, sprijinirea regelui Mihai si aducerea ULTIMULUI CRIMINAL DE RAZBOI AL PLANETEI la putere in Romania si pentru toate acestea au fost lovitura de stat din decembrie 1989, atorcitatile din 15-20 martie 1990 de la Targu Mures pentru infiintarea Republicii Transilvania, conform Declaratiei din 16 iunie 1989 de la Budapesta, Ungaria si atrocitatile din 13-15 iunie 1990, Bucuresti, dupa greva foamei de 53 de zile, inceputa la 21 aprilie 1990 si organizata de PNL si PNTCD pentru aducerea regelui Mihai la putere si Ion Ratiu prim ministru, aceea cacealma internationala numita MINERIADA.
Acest lucru e recunoscut de Sorin Iliesiu membru GDS si PNL la Antena 3, in 2011, fiind cel care a facut filmul din Piata Universitatii, dar pe film nu apare si nu arata cum membri PNL si PNTCD si GDS -kominternisti NKVD-KGB-disidenti agenti pentru occident au atacat cu sticle incendiare sediul politiei, TVR si armata in ziua de 13-14 iunie 1990.
Iar, in 14-15 iunie au venit MINERI si au salvat Romania de la un RAZBOI CIVIL dintre kominternisti NKVD-KGB interni care au pus mana pe putere Ion Iliescu, Petre Roman, Silviu Brucan si kominternisti NKVD-KGB externi semnatarii Declaratiei din 16 iunie 1989 de la Budapesta, Ungaria Tismaneanu, Djuvara care prin miciuna ordinara JOS COMUNISMUL! si FARA COMUNISTI! si cu forta strazi doreau sa ajunga ei la putere, fiind sprijiniti de CIA si MOSSAD si trupele farnceze din LEGIUNEA STRAINA si alti, existau de 53 de zile trupe militare straine in Romania, pentru acesta incercare de lovitura de stat, pentru aducerea regelui Mihai la putere in Romania.
Si, despre ce vorbesc acesti xxxxx ordinari de jurnalisti si de 22 de ani?
Pe acesti jurnalisti cand ii intalniti pe strada sa-i scuipati in gati si sa le trageti suturi .... ca sa-i treziti la realitate si sa le spuneti ca si copii lor si familiile lor traiesc in Romania si ei intoxica si ataca Romania si natia romana la ordin extern.
Regele Mihai fiind o piesa importanta in acest al treilea razboi mondial si trebuie sa fie aceiasi marioneta in centrul Europei de est care a fost folosita si la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, cand a executat ordinele aliatilor SUA, Marea Britane si Uniunea Sovietica, Rusia de azi si a cedat Romania neconditionat Rusilor si a implementat COMUNISMUL in Romania, in perioada monarhista 1944-1947, fapt pentru care a fost decorat de Stalin si Truman si premiat cu 191 de tone de aur din BNR de Churchill si Stalin, la ABDICAREA sa din 30 decembrie 1947.
mihai BNR
De asemena, sprijinirea asociatiei maghiare si NU partid, UDMR si numai in Romania se poate, ca o asocietie maghiara sa guverneze Romania si partidul PPMT –TOKES si infiintarea Repubicii Transilvania cu ambasade, moneda proprie si steama, iar STEMA UNGARIEI MARI pentru judetul Covasna a fost emisa prin Hotararea de guvern nr. 925 din 07 august 2007, de Guvernul Tariceanu-PNL in 2007 si Guvernul Boc emite la H.G. nr. 402/2010 – care recunoaste oficial existenta Tinutului Secuiesc: „Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei Ilieni, judeţul Covasna” – „borna de hotar semnifică faptul că localitatea se afla la graniţa dintre Ţinutul Secuiesc şi Ţara Bârsei”, iar trupele NATO de la Oradea pregatesc militar.grupari paramilitare maghiare cu armament da razboi sa alcatuiasca armata noului stat Republica Transilvania care se va infiinta dupa alegeri, daca castiga USL+ARD-PDL, cu precizarea ca nu e prima oara cand NATO pregatesc cetateni maghiari sa atace Romania.
ungaria
Generali NATO au pregatit refugiati romani si maghiari in taberele de refugiati Debrecen si altele din Ungaria, in perioada martie-decembrie 1989 pentru atacarea Romaniei in decembrie 1989 si pentru celelalte evenimente care au urmat in Romania, respectiv 15-20 martie 1990 de la Targu Mures si 13-15 iunie 1990 de la Bucuresti, Piata Universitatii, renumita MINERIADA.
ATENTIE! Grupari particulare paramilitare maghiare cu aramament de razboi in Romania, tineri maghiari umbla in HAITE prin Ardeal cu armament de razboi, armament adus de Vatican si Biserica Catolica in Romania.
Unde sunt SRI-ul si SIE?
Pardon, Seful SRI, George Maior face ce-i spune agentul Mossad si CIA Hurezeanu in emisiune la Realitatea TV sau il ameninta pe Ion Stan cu puscaria pentru ca divulga date despre destramarea Romaniei, lucruri care ii vizeaza direct pe Tariceanu, Boc si Basescu, dar si toata clasa politica fascista dupa 1989 si-i fabrica lui Ion Stan dosare penale cu stenograme ale altor persoane care nu au legatura cu persoana Ion Stan, dar jurnalisti pun botul ca porcul la kakat si guita ce le indica sursa si occidentul.
Pardon, SIE si SRI sunt subordonate GDS-ului si asociatiei maghiare UDMR.
STENOGRAMA, pentru cine nu stie, este un document oficial inregistrat si emis de SRI si arma impotriva politicienilor care nu se spun ordinelor externe, document solicitat de Traian Chioru Basescu si care ajunge in media prin consilieri prezidentiali, membri GDS Grupul pentru Dialog Social, mercenarii regelui Mihai. PUNCT.
poanta
Si, ATENTIE! Stenogramele pot fi si false si fabricate si chiar ale unor persoane care nu au treaba cu povestea, dar sunt trimise de SRI si consilieri lui Basescu-GDS din comisiile juridice la parchet sau in justitie sau in media, pentru santaj si amenintari si vorbim de SECURITATE, mai exista securitate in 2012, cand exista o forta de 1000 de ori mai mare si mai puternica decat toate securitatile din tot blocul comunist asociatii, fundatii si ONG-uri care conduc conspirativ, fascist si mascat Romania, priviti GDS si intelegeti ce spun: SIE si SRI-ul sunt conduse si controlate de GDS- kominternisti NKVD-KGB si disidenti pentru occident si cu STENOGRAMA FALSA, te face om sau te ucide din comisiile prezidentiale Basescu GDS-Tismaneanu, mercenarii regelui Mihai.
Trebuie sa revina din nou si iar in Romania Al jazeera, CNN propaganda Israeliana si occidentala si dirijati de xxxxxxxAntena 3 si disidenti agenti pentru occident si copii si nepotii kominternistilor NKVD-KGB externi, trebuie sa repete si sa spuna zilnic pentru opinia publica internationala, pentru denigrarea Romaniei si natiei romane:
“In Romania nu s-a schimbat nimic, SECURITATEA si COMUNISTI conduc Romania in continuare.“
Dar, NATO ce face in Romania, iar militari americani NATO merg si la cautat aur prin muntii nostri, vezi cei 10 militari NATO care au participat la salvarea unor persoane intr-un accident pe Valea Prahovei, acesti militari americani mergeau sa caute aur cu aparate speciale in munti nostri, pentru asta am asteptat 45 de ani AMERICANII?
Si cine sunt ei?
Propaganda pentru occident, America, Israel si Ungaria: CRISTIAN PARVULESCU, MARIUS OPREA, DOINEA CORNEA, STELIAN TANASE, VLADIMIR TISMANEANU, HORIA PATAPIEVICI, RADU TUDOR si alti si ei primesc sute de salarii din zeci de mii de asociatii si fundatii si ONG-uri in care sunt implicati si patroni si pe care le finanteaza statul roman, dar pentru romani nu sunt bani.
Multi pentru a ascunde aceste acte teroriste si criminale la adresa statului roman si de coruptie si jafurile nationale, o sug cu propaganda ANTICOMUNISTA, dar acum ii rog pe toti sugatorii din media, politica si de peste tot, cei care dupa 22 de ani, inca mai guita ca porcii: JOS CIOMUNISMUL!, sa fie atenti ca si ei vor plati si copii lor si urmasi lor, in veci vecilor si mai mult, cati membri USL si PDL NU au serviciu si salariu. dar au datorii imense la intretinere si banci?
israelBasescu s-a intalnit cu ambasadorul Israelului la Bucuresti, Oren David de cateva ori si a sustinut infiintarea casei HOLOCAUSTULUI la Bucuresti, iar Basescu a fost chiar de cateva ori la comemorarea Holocaustului in Romania. HOLOCAUSTUL este inventat si promovat de xxxxx in intreaga lume, fiind o cacealma xxxxxxx spurcata pentru a invinovati si inrobi finaciar tari si natiuni pentru crimele evreilor impotriva fiintelor umane de pe Terra, evreii din America si de peste tot au finantat, sustinut si implementat COMUNISMUL si HITLERISMUL si acum ei sunt victime?
UdreaAici intervine un aspect interesant, Udrea inregistreaza audio cu ajutorul STS comisia parlamentara care o ancheta pentru acte de coruptie si din hoata si escroaca, devine victima si acest lucru s-a facut cu ajutorul mossadului si CIA in Romania, iar Basescu fiind singurul din lumea politica din Romania care a participat la aceasta comemorare a HOLOCAUSTULUI a ramas presedinte dupa alegerile din 2009, asa a dorit Israelul si America si asa s-a intamplat, iar Udrea in loc sa mearga la puscarie pentru atentat la siguranta si securitatea statului pentru inregistrarea audio din Parlamentul Romaniei a ajuns ministru si sef pe toate finantele Romaniei.
Dupa alegerile din 10 iunie 2012, lucrurile s-au schimbat si USL-ist au dorti sa-l schimbe pe Basescu, sa-l dea jos de la Cotroceni, dar saracii USL-isti nu au stiut de aceste 10 miliarde de euro care au disparut, adica nu au ajuns in Romania, ci au ramas intr-un cont personal al lui Basescu la Banca Mondiala din USA pentru Basescu si pentru partidul sau PDL si pentru finantarea celui de al treilea razboi mondial.
Obama stia de toata povestea, deoarece s-a facut cu acordul lui Obama si la intalnirea dintre OBAMA si Basescu la Casa alba, s-a rezolvat definittiv aceasta problema, 10 miliarde de euro raman in SUA la Banca Mondiala intr-un cont personal al lui Basescu, pentru PDL-isti si acestia sa apere interesele Americii, Israelului si Ungariei in Romania si in lume.
Toate bune si frumoase pana la suspendarea lui Basescu, care s-a vazut deja in puscarie si dupa gratii, dar a luat legatura cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark H. Gitenstein si ambasadorul statului Israel la Bucureşti, Dan Ben-Eliezer, ultimul a zis ca-l sustine si-l informeaza pe domnul Perez, dar si pe domnul Obama, in aceslasi mod discret si conspirativ, asa cum o fac evrei peste tot, nu ies la suprafata ca GIGI de la USA, iar Basescu s-a angajat ca va sustine cauza Israelului la ONU impotriva Palestinei, lucru care s-a si intamplat si mai mult, toti primari USL si PDL vor sustine extragerea gazului de sist in Romanial, lucru care deja se face din 4 decembrie 2012 prin hotarare de guvern emisa de Guvernul USL -Poanta.
Maimuta neagra USL-ista, ministrul roman de externe Titus Corlateanu a fost tratat ca un paria la sesiunea ONU, nici un ministru de externe din UE nu a vrut sa se intalneasca cu Corlatean care a sustinut cauza Israelului impotriva Palestinei, dar au pierdut si Palestina a castigat si a devenit stat recunoscut de ONU, iar la noua investire a Guvernul Poanta II, Basescu a fost foarte prietenos cu Cioara Corlateanu, pentru ca a sprijinit interesele lui Basescu si ale Israelului la ONU.
Tokes si Basescu
base tokesIn perioada referendumului pentru demisia lui Basescu, dar si inainte de alegerile din 9 decembrie 2012, ambasadorul SUA la Bucureşti, GIGI ii invita la ambasada USA pe Antonescu, Poanta, Daniel-USL, Kelemen- UDMR si pe Basescu ARD-PDL si le-a solicitat o COABITARE politica pentru apararea intereselor Americii, Ungariei si Israelului in Romania, sa NU incerce sa fabrice o criza politica si sa incurajeze PRM-ul sau PPDD-ul in acest conflict politic, iar cine va ajunge la guvernare sa sprijine UDMR-ul si sa-l implice in guvernarea Romaniei, iar USL a fost primul care a COBITAT cu UDMR-ul in mod special PNL-ul prin Crin Antonscu si Calin Popescu Tariceanu si Liviu Dragnea- PSD.
O alta COABITARE a fost intre USL si Basescu ARD-PDL, respectiv, familia Poanta si Udrea-Cocos care s-au intalnit la restaurant si au vorbit despre dosarele penale ale familiei Udrea-Cocos si de dosarul penal al lui Poanta in legatura cu asasinarea procurorului Cristian Panait si acestia trebuie sa se sprijine reciproc si sa inceteze sa se mai atace cu dosare penale si sa le distruga si sa nu se mai vanture cu ele prin media.
Dar, dupa aceasta COABITARE si PACT intre Poanta -USL si Basescu ARD-PDL, a venit si bomba, Basescu a jefuit 10 miliarde de euro dintr-un imprumut de 20 de miliarde de euro facut la Banca Mondiala si FMI, iar acesti bani au ramas in America la Banca Mondiala intr-un cont personal al lui Traian Basescu.
America si Israel doresc sa inceapa al treilea raboi mondial si acest razboi trebuie finantat din America, asa cum a fost finantat si Hitler de la UNION Bank de familia Bush, iar cand familia Bush si America au dorit ca Hitler sa piarda razboiul nu l-au mai finantat, acum care e smecheria, pe cine trebuie sa finanteze America si Israelul si noi nu stim.
Pe cine trebuie sa atace Israelul si Romania sa fie aliatul de baza: Iran, China, Rusia, asa cum au facut dupa pactul Ribbentop-Molotov, Germania si Rusia au fost frati si apoi dusmani, dar trebuie sa platim acest credit de 10 miliarde de euro care a ramas la Banca Mondiala in contul personal al lui Basescu?
Pactul Poanta- Basescu, nu-l scuteste pe Basescu de plecare si URGENTA de la Cotroceni, romanii au inteles cine e dracul gol in politica din Romania si ciuma si cancerul Romaniei: Basescu cel care a a arata pisica penala si dosarele de coruptie la numerosi ministri si pe care ia scos din viata politica, iar Basescu e fanionul coruptiei din Romania si cel mai corupt personaj politic din Romania si de rasul chiorului, asa cum o faceBasescu, H, H, H,…, acesta inchide scoli si spitale, reduce salariile si pensiile si baga in puscarie numerosi politicieni romani si el inca mai este la Cotroceni?
gardBasescu si-a da seama ca zilele ii sunt numarate la Cotetul-Cortoceni si ca acest PACT USL-PDL nu-l ajuta cu nimic si ca sa se protejeze a comandat doua garduri de plasa de sarma in spatele zidurilor de la Cotroceni si printre care sa patruleze jandarmi cu caini, ca in lagarele germane de exterminare umana si o suprainaltare de sarma ghimpata peste actualele ziduri de caramida, asa crede Basescu ca va putea scapa de furia romanilor sarciti si infometati de Basescu PDL si USL, aviz si celui care vorbea de SABIE, care deja e la gatul lui.
America se pregateste de razboi si cheltuie 1.5 miliarde dolari anual din bugetului Pentagonului pentru echipament militar şi pentru recrutare, iar o mare parte din aceste fonduri sunt îndreptate spre copii, America a inceput sa recruteze copii.
De ce permit copiilor noștri să se pregateasca de război?
Armata nu ar trebui să fie o afacere pentru copii, dar este. Armata nu are nici o afacere în sistemul nostru educațional, dar am permis ca rolul său să crească. Dacă vrem cu adevărat pace, un loc bun pentru a începe este de a opri vanzarea de razboi pentru copii noștri.
1500000000 dolari din bugetul Pentagonului este cheltuit în fiecare an pe piață pentru echipament militar si de recrutare, iar o mare parte din aceste fonduri sunt îndreptate spre copiii noștri. Campanii de marketing care glorifică războiul de serviciu sunt frecvente. Recrutorii militare in mod obisnuit au tinta minori, atât în cadrul școlilor noastre și on-line. Este timpul sa oprim această practică.
Ca o societate, am stabilit că minorii nu sunt încă gata să bea, să fumeze, să voteze, să se căsătorească, și așa mai departe, dar încă este într-un fel bine pentru a încerca pentru a atrage sau, în unele cazuri, vinde unor copii de opt ani, care au drepturile limitate, contract legal în cazul în care acestea ar putea fi ucis sau să fie forțat să ucidă? Desigur, nu e. Acest lucru este în mod clar greșit. Este nevoie să se oprească.
Facem apel la reprezentanții noștri aleși și militari SUA să pună capăt la această activitate inutilă și rușinoasă. Facem apel pentru interzicerea pentru toate recrutarile și comercializarea minorilor pentru serviciul militar.
Sunt de acord? Apoi, va rugam sa stea cu noi. Să lucrăm împreună pentru a obține acest lucru.
America razboi
Imagine: JROTC Liceul Cadeti
Dar, din toate acestea se pare ca americani vor avea in curand o problema, daca nu scapa de SOROS & CO, adica de cele 8 familii bogate care ii fut cum vor de peste 100 de ani, se imprumuta la SOROS & CO, de la SRL lor particular: Rezervele federale Americane si-i finanteaza pe SOROS & CO si americani nu primesc nimic, doar platesc datoriile si dobanzile solicitate de SOROS & CO si vor participa la al treilea RAZBOI MONDIAL, finatat si organizat de SOROS & CO si americani sunt singuri de pe fata pamantului care pot opri aceasta APOCALIPSA, care se numeste al TREILEA RAZBOI MONDIAL.
In Romania dupa 1989, se procedeaza la fel, Romania se imprumuta la SOROS & CO, respectiv FMI si Banca Mondiala si finateaza asociatii, fundatii (vezi si Fundatia Soros in Romania si clasa politica guita ca nu are bani si inchid scoli si spitale si reduc salariile si pensiile, dar sa-l finanteze pe SOROS & CO are bani?), ONG-uri, IMM-uri romanesti si straine, ferme si agricultura privata, programe guvernamentale de finantare impusa de SOROS & CO: cornul si vaca, marul, rabla, casa verde si altele, si corporatiile lui SOROS & CO: EADS, FORD, RENAULT, dar si operatiunile NATO in lume 360 de milioane de euro anual.
Despre ce vorbim?
Sunt curios, daca dupa al treilea razboi mondial, la finalul razboiului xxxxx o sa schimbe denumirea de HOLOCAUST in KOKOLOKAUST si cine va plati pentru toate aceste crime organizate si finantate de evrei de peste tot, crime comise de xxxxxxxx impotriva tuturor fiintelor umane de pe Terra, pentru reducerea numarului de fiinte umane pe fata pamantului?
Si, Regele Mihai ce va mai ceda, pentru ca Romania in forma actuala nu o mai poate ceda, asa cum a cedat Romania neconditionat Rusilor la 23 august 1944 si a implementat COMUNISMUL in perioada monarhista 1944-1947, pentru ca in primele luni ale anului viitor Romania se va destrama si se va infiinta Republica Transilvania si ce va mai implementa regele Mihai dupa acest razboi in Romania: SIONISMUL, ILUMINISMUL,…
ROMANIA TREZESTE-TE : JOS FASCISMUL DIN ROMANIA
Băsescu: Salariile bugetarilor se reduc cu 25%. Pensiile şi ajutorul de şomaj, cu 15%
06 Mai 2010, 18:04
obamaBăsescu s-a întâlnit cu Obama.
Presedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, la Casa Albă, cu presedintele american Barack Obama. O altă întrevedere importantă este cea cu David Petraeus, directorul CIA, programată pentru 21.00, ora României.
Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton si ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi membru GDS, au semnat Acordul privind găzduirea pe teritoriul României a unor elemente ale scutului antirachetă al SUA si cedarea definitiva a armatei romane, generalilor americani NATO.

marți, 4 martie 2014

Iliescu a chemat trupele sovietice!

Un adevăr crunt: Iliescu a chemat trupele sovietice! 
7 martie 2010, 20:58 
de Ana-Maria Onisei 

Un document descoperit în arhiva Ministerului de Afaceri Externe polonez confirmă că, la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu şi Silviu Brucan au rugat Moscova să trimită militari pe teritoriul României. Conţinutul documentului este confirmat de mărturiile unor personaje-cheie ale Revoluţiei române. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Tele-jurnalul „clanului Iliescu“, produs de actori de calibru Cornel Dinu: „Cico Dumitrescu era unul dintre executanţii planului“ Gorbaciov vine să lanseze un ziar în România Un document inedit confirmă: la 23 decembrie 1989, Ion Iliescu a cerut să fie apărat de trupele sovietice! Temându-se că ar putea pierde puterea, viitorul preşedinte a solicitat Ambasadei URSS la Bucureşti sprijin armat. Mai citeşte şi: Grigore Cartianu: Şah şi mat la Ion Iliescu Cum a îngropat Ion Iliescu Revoluţia Armata Uniunii Sovietice nu a ajuns în România, însă pe teritoriul ţării noastre au fost infiltraţi, în 1989, zeci de mii de „turişti" şi „specialişti" care aveau misiuni secrete. Aceştia s-au retras abia în toamna anului 1990, după cum a admis fostul premier Petre Roman. Concret, la cererea lui Iliescu, replica sovietică, păstrată în documentul din arhiva MAE polonez, suna aşa: „Răspunsul URSS - sunt gata să acorde orice fel de ajutor cu excepţia intervenţiei trupelor". Mazilu îl acuza în 1991 Documentul vine în sprijinul mai multor mărturii care vorbesc despre solicitarea făcută de Ion Iliescu. Printe acestea, cele ale lui Dumitru Mazilu, fost prim-vicepreşedinte al Consiliului FSN, ale generalului Ion Hortopan, fost comandant al Infanteriei şi Tancurilor (decedat în 2009), şi ale viceamiralului (în rezervă) Ştefan Dinu, care în decembrie 1989 era şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA). Deşi în prezent se dezice de mărturisirile din urmă cu 19 ani, Dumitru Mazilu a scris în cartea sa „Revoluţia furată. Memoriu pentru ţara mea (volumul 1)" că în ziua de 23 decembrie s-a opus „din motive principiale unei intervenţii militare sovietice". Pentru solicitarea intervenţiei, Mazilu îl incriminează direct pe Iliescu: „Nimeni n-a comentat relatările lui Ion Iliescu. Ştiam că se ceruse, la 23 decembrie, chiar de către el, ajutor militar sovietic... Abia mai târziu am înţeles de ce la întâlnirea cu Şevardnadze n-am fost invitat. Era singura întâlnire cu un important demnitar străin la care nu participam. Mă opusesem intervenţiei militare sovietice la 23 decembrie din MOTIVE PRINCIPIALE (n.r. - sublinierea îi aparţine lui Dumitru Mazilu, în propriul volum). Tinerii s-au opus hotărât acestei propuneri. Generalul Guşă ne susţinuse". Pe atunci, Eduard Şevardnadze era ministru al Afacerilor Externe al URSS şi era intens preocupat dacă noua putere din România va rămâne fidelă Moscovei. Guşă, disperat Şef al Marelui Stat Major General în decembrie 1989 generalul Ştefan Guşă i s-a opus lui Iliescu, refuzând cerera de sprijin armat sovietic. În septembrie 1993, Guşă declara Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 că, în noaptea de 22 decembrie, Iliescu - care se afla în sediul Ministerului Apărării Naţionale - a încercat să-l convingă despre nevoia de a aduce Armata sovietică în România. Potrivit documentelor rămase în arhiva Comisiei, Guşă i-ar fi spus, atunci, lui Iliescu: „Nu, domnule Iliescu, nu e nevoie. Nu faceţi greşeala asta! Nu avem nevoie de niciun ajutor. Nu asta ne mai trebuie!" Pentru ca, enervat, în cele din urmă, să strige: „Nu, domnule Iliescu, nu! Dă-i în p... mea de ruşi!". Pudic, generalul îşi cere scuze membrilor Comisiei pentru limbajul folosit atunci, la nervi. Guşă avea să moară la şase luni de la audieri, din cauza unui cancer galopant. Şi generalul Ion Hortopan a confirmat în faţa Comisiei senatoriale că Ion Iliescu a discutat cu sovieticii. Întrebat punctual de Valentin Gabrielescu, preşedintele Comisiei, dacă în decembrie '89 a auzit o discuţie referitoare la chemarea trupelor sovietice, generalul a mărturisit: „În momentul acela greu, pe 23, s-a făcut o intervenţie în URSS. S-a dat un telefon". La întrebarea „Cine a dat telefonul?", Hortopan a răspuns: „Domnul preşedinte Iliescu". Conform declaraţiilor sale în faţa Comisiei, Hortopan a fost de faţă când Iliescu a dat acel telefon. Patru zile mai târziu, atitudinea lui Ion Iliescu pare uşor schimbată. Unul dintre personajele-cheie în această poveste, ambasadorul URSS în România, Evgheni Tiajelnikov, i-a făcut o ofertă la întâlnirea oficială, din 27 decembrie, la care a fost prezent şi Petre Roman. Reacţia lui Iliescu, care deja preluase puterea în România, a fost evazivă. Încetarea „terorismului" Ştefan Guşă fost şef al Marelui Stat Major General în 1989 Fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei, viceamiralul (r) Ştefan Dinu, face o cronologie a celor petrecute pe 23 decembrie '89. Şirul faptelor se găseşte în cartea sa, „Condamnat la discreţie", publicată în 2009. La pagina 228, Dinu notează: „Concret, faptele s-au derulat astfel. După o noapte de confruntare cu teroriştii, spre amiaza zilei de 23 decembrie, generalului Eftimescu Nicolae, locţiitorul şefului Marelui Stat Major, i s-a cerut ca, prin legăturile militare externe, să întrebe Statul Major General sovietic «dacă s-ar putea conta pe un eventual ajutor militar împotriva teroriştilor»". La pagina 229, urmează concluzia: „Rezultă limpede că ideea consultării Statului Major General rus în problema teroriştilor era o sugestie colectivă a celor care au constituit cu o seară înainte conducerea provizorie". Spre deosebire de Mazilu, Dinu era unul dintre cei care credeau necesară o intervenţie sovietică, deşi nu vedea ca soluţie folosirea unităţilor militare ruseşti. „După opinia mea, soluţia încetării acţiunilor teroriste de la noi se afla tot la îndemâna conducerii politico-militare sovietice, eventual şi a altor aliaţi cu care se coopera, dar nu prin folosirea unităţilor militare ruseşti, ci pur şi simplu, prin transmiterea semnalului de încetare a acţiunii acelor grupuri neidentificate". „L-am sunat pe Gorbaciov" Episodul „23 decembrie" a atras şi atenţia presei străine. Un amănunt decisiv se găseşte în ediţia din 3 ianuarie 1990 a cotidianului francez "Le Figaro", pe pagina 4, în articolul "Notre Front était prêt depuis longtemps" ("Frontul nostru era gata de mult timp"). Revoluţionarul Mihai Lupoi îi declara ziaristului Thierry Dejardins: „Vrem de asemenea să dezvoltăm relaţiile noastre cu URSS, dar fără nicio condiţie. La 22 decembrie, noi l-am sunat pe Gorbaciov şi l-am întrebat în mod deschis dacă va interveni să-l susţină pe Ceauşescu. El ne-a răspuns că nu s-a pus problema nicio secundă. Dar noi suntem gata, bineînţeles, să lucrăm şi să cooperăm cu Europa de Est. Suntem chiar cei care cer asta". Acel „noi" nespecificat din afirmaţia lui Lupoi este uşor de explicat. În decembrie 1989, Mihai Lupoi era un „simplu" căpitan de Armată. El a anunţat primul, la Televiziune, că Nicolae Militaru, spion sovietic dovedit, preia conducerea Armatei române. Anul trecut, încolţit de dovezile ziarului „Adevărul", Lupoi a recunoscut că era un apropiat al lui Maiorov, şeful spionajului militar sovietic (GRU) la Bucureşti. „Relaţia mea cu Maiorov era una de prietenie. Îmi aducea nişte biscuiţi danezi excepţionali pentru fiul meu". Documentul original, în limba poloneză Documentul, tradus în limba română. Conform celor scrise în act, mesajul secret ar fi trebuit să fie distrus

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/eveniment/un-adevar-crunt-iliescu-chemat-trupele-sovietice-1_50ad210e7c42d5a6638f368a/index.html