joi, 20 martie 2014

Armele psihotronice

Ca unul care cu siguranţă am fost de mai multe ori victimă a unor atacuri energetice, pot afirma cu mâna pe inimă că acest tip de agresiune este o realitate. Gravitatea situatiei, este că aceste arme sunt folosite de ticăloşi........
Dosare secrete
1 - Armele psihotronice
2 - Psihotronica – razboiul viitorului
“Cine detine informatia, detine puterea” se spune in zilele noastre. Insa poti sa detii o informatie, dar sa nu o poti folosi. Creierul uman este centrul tuturor sferelor de creatie si de simtire, este generatorul de idei, de emotii si reactii, este centralizatorul necesitatilor si senzatiilor incercate de om. Daca acest centru care detine si proceseaza informatia, ultima bariera in calea influentelor exterioare, este influentat cumva, de exemplu electromagnetic, astfel incat, el sa ofere decizia dorita de cel ce urmareste un anumit scop, informatia nu va mai folosi la absolut nimic.
Daca pana acum cele mai puternice si eficiente arme, erau considerate armele de distrugere in masa, cum ar fi bomba atomica, neutronica, hidrogenica, asfel incat pe planeta s-au adunat 27000 de astfel de bombe atomice, care ar fi capabile sa distruga de 12 ori planeta. Anumiti oameni de stiinta si-au dat seama ca asftfel de arme sunt ineficiente si au trecut la construirea de alte arme mult mai sofisticate cum ar fi armele psihotronice, armele geofizice si armele climatronice. Efectul lor poate fi local sau global, cu pierderi controlate.
Armele psihotronice actioneaza asupra psihicului uman alterandu-i starea sa de normalitate.
Intr-un raport descoperit intr-o pivnita la NASA, care dateaza din 1989, s-a aratat ca armatele americane s-au axat pe dezvoltarea unor arme psihotronice, care sa tina in frau masele prin controlarea mintii, impulsuri telepatice si bombardarea cu radiatii, arme care dupa ’90 au fost aduse intr-un mod misterios si in Romania, la sediul central al armatei.
Raportul, intitulat “Bioefectele armelor neletale asupra populatiei Romaniei” prezinta 1256 de tipuri de arme psihotronice cu care romanii sunt tinuti in frau din 1990 incoace, aceasta fiind de altfel si explicatia pentru lipsa revoltelor, rascoalelor, revolutiilor, in randul romanilor dupa ’90.
Acest tip de arme “pot transforma soldaţii trupelor inamice într-o adunătură de zombie uşor manipulabili”.
Exista 2 tipuri de arme: psihotronice si psihotropice.
Armele psihotropice reprezinta o categorie de substante care au aparut de curand. Prin substante psihotropice ,se inteleg compusi naturali sau sintetici promovati pe cale olfactiva, intramusulara, alimentara, capabile de a genera la oameni sanatosi cele mai diferite anomalii psihice sau fizice, de a indeplini cele mai diferite sarcini. Aceste substante genereaza distrugeri psihice si mentale ce se manifesta printr-o schimbare brusca de comportament a omului. Starea de psihoza, generata de anumiti compusi psihotropici sunt analogice imbolnavirii de schizofrenie. Unele din aceste substante sunt capabile sa genereze incapacitatea de coordonare a miscarilor, orbire temporara, surditate, voma, pot brusc modifica tensiunea arteriala. Exista substante ce pot folosite in scopuri militare cu efecte de sedare, relaxare (tranchilizante) care genereaza apatie, indiferenta, letargie, influente negative asupra gandirii, genereaza incapacitatea de a te concentra si de a gandi.
Unele dintre armele psihotronice pot fi studiate in manualele de marketing, in cartile sfinte, in cartile de inspiratie divina a celor mai vechi traditii.
Armele psihotronice reprezinta un complex de influente prin intremediul carora se distruge sistemul nervos, inima, vezica biliara, pancreasul, ficatul, genereaza o dischinezie artificiala a cailor biliare, a organelor sexuale si urinare, a tractului intestinal, desincronizeaza si franeza activitatea cerebrala, picioare permanent incordate, a spatelui, rinichilor, gat, incheieturi, distruge dantura, infecteaza organismul cu microbi, virusi, stafilococi, streptococi, asfel, scopul final al armei este de a distruge omul sau de a-l schilodi.
Se modifica infatisarea, se atrofiaza muschii picioarelor si a spatelui, distrug tendoanele iar in cele din urma, omul se misca greu si cu greu isi stapaneste mainile.
Arma psihotronica, este una de natura oscilatorie si din acest motiv, infuentele ei se raspandesc pana la aparatura electronica. Astfel, pot fi vizibile defectarea televizorului, radioului, magnetofonului, frigiderului sau a telefonului. Un efect mai slab al acestor arme se manifesta prin modificarea culorilor la tv.
Complexul oscilatoriu al armelor psihotronice poate genera ca efect aparitia in numar mare, in apartamente a gandacilor de bucatarie, plosnite sau alte insecte. Numarul mare de astfel de insecte, aparute in casa prin efecte oscilatorii, produce un foarte mare discomfort psihic deoarece ele pot fi gasite pretutindeni, in dulapul cu haine, alimente, haine, debara, etc, ceea ce produce intr-o anumita perioada de timp un discomfort si un stres psihoemotional destul de puternic omului. Procesele oscilatorii ale armelor psihotronicee impiedica omul sa faca curat, sa renoveze apartamentul, sa se ingrijeasca, sa vorbeasca si sa se alimenteze.
Clasificarea armelor psi
1. In functie de scopurile si aplicarea acestora in domeniul potitic, economic si militar.
- arme strategice, tactice si individuale
2. In functie de strategie si tactica de aplicare
– arme ofensive
-arme defensive
3. In functie de factorul energetic
– arme subliminale (sub pragul perceptiv), extrasenzitive si informative (nu energetice)
– biocampuri electromagnetice slabe si alte forme de radiatii
– campuri psihice puternice de grup (mase de oameni)
– campuri coerente energetice foarte puternice capabile de a provoca dezastre ecologice la scara mare
– mijloace topologice de denaturare a caracteristicilor spatiu-timp
4. In functie de zona de influenta asupra obiectelor vii
– senzoriale
– extrasenzoriale cu impact asupra sistemului de perceptie
– psihokinestezice cu efect asupra aparatului locomotor si implcit se ingreuneaza deplasarea
– influente extrasenzoriale imperceptibile cu efect asupra capacitatii decizionale
5. In functie de timpul de actionare
– pe termen scurt si reversibile
– pe termen lung
– ireversibile si patologice
6. In functie de finalul actiunii:
– neletale si letale
7. In functie de sistemul de control:
– controlabile din directia inductorului sau generatorului la comanda
– incontrolabile
8. In functie de raza de actiune:
– locale, raza scurta de actiune, teritoriale cu raza de actiune pana la un km.
– raza medie de actiune pana la 10.000 km
– raza de actiune globala, planetara
9. In functie de viteza de raspandire:
– lente, cu viteza redusa (epidemiile, panica)
– rapide care actioneaza cu viteza raspandirii undelor electromagnetice
– instantanene, cu actiune fulgeratoare, supersonice
10. In functie de tinta propusa:
– orientate catre o singura persoana
– un grup local de persoane
– o masa de oameni (demonstanti, unitate militara, etc.)
– lumea animala, lumea vegetala, rauri, lacuri, ape in general
– alimentatia, imbracamintea, materiale
– tehnica militara
– sisteme de calcul electronice (pc, retele, servere, etc.)
– constructii si cladiri industriale sau de locuit
– mijloace de transport si comunicatii
11. In functie de canalul de raspandire
– fortele apararii nationale
– alte sgtructuri de putere: spionaj/contraspionaj
– prin organizatiile de protectie a mediului
– organizatii si intreprinderi medicale
– prin evenimente cultural-artistice organizate in masa
– structurile criminale si mafiote
– mediu de afaceri
– organizatii de management si vanzari
– prin sistemele de eductie si instruire
– sectrorul privat si alte canale
Categorii de arme psihotronice:
1. Oficial, armele psihotronice (ce au la baza ultrasunet), au fost utilizate ca mijoace pentru imprastierea demonstrantilor in tarile Europei si Americii inca din anii 50. Este adevarat ca aceste arme in acea perioada nu purtau denumirea de psihotronice.
2. Arme psihotronice pe baza de radiatii cu frecventa extrem de inalta care se incadreaza in lungimi de unda milimetrice, cuprind diapazonul dintre 30ghz-300ghz. O astfel de arma, poate intr-un mod ascuns, sa distruga la distanta anumite centre ale creierului, poate declansa distrugerea sau oprirea completa a oricarui sistem vital. O asfel de arma nu este utilizata cu acelasi scop ca si armele de distrugere in masa. Atunci cand puterea armei este mai mica, poate distruge un singur om pentru ca efectul sa fie maxim victima trebuie sa se afle singura in apartament, de dorit sa stea intins, relaxat si sa nu se miste, deoarece in acest mod poate fi distrus doar un singur centru dorit. (ex. Inima)
3. O alta categorie de arme psihotronice sunt cele care care functioneaza in baza frecventelor ultradecimetrice si care cuprind paleta oscilatorie de la 300 mhz-3ghz. Lungimea de unda este de la un metru pana la 10 cm. O asfel arma poate penetra profund organismul omenesc si ca rezultat poate activa sau genera celule cancerigene, asfel incat peste o perioada de timp, omul in mod natural moare de cancer. O astfel de arma nu este capabila sa distruga instantaneu o victima (putin si des) precum arma de foc. In schimb, rezultatul mortii pare intotdeauna a fi unul natural.
4. Arme psihotronice care se bazeaza pe radiatii si frecvente superioare precum cupturol cu microunde cu frecvente de 3000 mhz. Acestea sunt cele mai puternice unde aproape identice cu cele din cuptroul cu microunde. In calitate de intiator al acestor unde foarte eficient pot fi folosite cablurile telefonice, tv, telefonul, armele antiincendiu, retelele radio. O astfel de arma indreptata care un om sau mai multi, de regula genereza spasme ale picioarelor, arsuri in talpa, dureri in urechi, intepaturi in ochi, pocnituri in capul care vajaie, voma si dureri de cap. Emitatorul trebuie sa fie in apropierea victimei, emitatorul nu trebuie sa aiba dimensiuni mari si nu trebuie sa fie foarte puternic. Daca doza unei asfel de arme e prea puternica, victima, se prajeste exact ca un sandwich in cuptroul cu microunde.
5. Arme psihotronice bazate pe ultrasunete – functioneaza pe lungimi de unda de aproximativ 0.017 metri- frecventa mai mare de 30khz. O asfel de arma poate fi utilizata pentru inhibarea sau franarea sistemului imunitar al organismului. Oamenii de stiinta, afirma ca ultrasunetul poate opri brusc inima oricarui om iar inteparea anumitor zone ale creierului cu ajutorul ultrasunetelor, poate sterge din memorie anumite amintiri dorite.
6. Armele care functioneaza in baza radiaatiilor infra sonice. Lungime de unda 17m cu frecventa mai mica de 17 hz. Cel mai periculos diapazon este considerat cel de la 6hz-9 hz. In acest interval, omul simte cum ii va exploda creierul. Un sunet cu o asemenea instensitate, genereaza voma, sunete in urechi, deformarea si distrugerea vederii, o frica neconstientizata. O astfel de arma poate fi cu usurinta folosita ca arma de distrugere in masa. Pe acelasi principiu, functioneaza o multime de aparatura civila, cu efecte mai mici, orientate spre sperierea cainilor, sobolanilor, alte animale. Unele dintre astfel de tehnologii se pot cumpara liber, se monteaza pe automobile, cu scopul de a genera unde specifice in jurul masinii in vederea sperierii animalelor de nu sari in fata masinii.
7. Arma care foloseste cel de-al 25-lea cadru. Arma a fost folosita de Stalin si Hitler cu succes. In ultima perioada de timp, s-au adus imbunatatiri remarcabile acestui principiu iar noile descoperiri a fost folosite cu succes in Cecenia.
Ochiul nostru este construit in asa fel, incat filmul este posibil numai datorita inertiei perceptiei, cu alte cuvinte vitezei de excitare a receptorilor. Daca montam cel de-al 25-lea cadru cu o anumita imagine, atunci 1/25 secunde va aparea o imagine. Daca imaginea va fi foarte luminata, o vom vedea si ne va deranja, oarecum o vom percepe ca un mic blitz pe ecran. Daca va fi prea intunecata in comparatie cu celelalte 24 de cadre, aceasta nu va fi remarcata, deci va deveni ineficienta. Daca cel de-al 25-lea cadru intruneste anumite conditii de fond general, atunci el va fi perceput rapid de ochi, aruncat in subonstient si va genera efecte (dorinte, afecte, dispozitii, etc), O buna parte din armele psihotronice nu sunt facute pentru a omori, sarcina lor este de a produce infuente de cele mai diferite tipuri cu cele mai diferite scopuri. Din acest motiv, multi oameni de stiinta au tendinta sa le numeasca mijloace de influenta psihotronica sau psihotropica. Aparitia acestor arme a fost posibila, numai in urma dezvoltarii cunostintelor in domeniul psihicului uman, a medicinii, educatiei, instruirii. Al 25-lea cadru nu este o arma ci este o psihotehnologie, un instrument de producere a influentei asupra multimii (ex coca cola). De foarte mult timp este cunoscut faptul ca multiumea, reprezinta ceva ce detine propriile legi, propriile valori, moravuri, etc. Nimerind in multime, omul inceteaza sa mai fie un individ independent, indiferent de dorinta lui. O explicatie clara, nu exista asupra acestui fapt, desi ipoteze exista destule. Astfel, masa este un pseudo organism cu care poti coincice si caruia ii poti sugera si induce anumite stari prin intermediul muzicii, folosind al 25-lea cadru, sloganurilor, imaginilor, fricii, sentimentelor, trairilor. Exista posibilitatea ca multi dintre voi ati avut sentimentul de unificare, contompirea la anumite concerte, mai ales daca traiti aceleasi sentimente cu cei din jur. Aceasta psihotehnologie care poate fi considerata arma, este de mult folosita de cei mai diferiti manipulatori, constructori ai piramidelor financiare si al altor sisteme piramidale. Majoritatea dintre ele au fost descoperite intamplator, si au avut drept scop, binele omului (pentru a dezvolta invatarea, memorarea, etc.)
Armele psihotronice sunt folosite cu succes in sistemul de aparare nationala a Ucrainei, Israelului, Rusiei, Frantei, Belgiei, Germaniei, Canadei.
Psihicul omenesc poate fi influentat destul de usor, iar acest lucru ni-l poate spune orice psihiatru. Este suficient sa gasim locul vulnerabil. Fiecare om are ceva de genul “NU STIU SI NICI NU VREAU SA STIU”.
Cateva exemple:
Sugestia acustica
– metode si mijloace de transmitere a informatiei direct in subconstient, evitand constientul prin intermediul stimulilor auditivi subliminal. Radacinile acestor tehnici se ascunde in negura timpurilor. Ele sunt strans legate de aparitia graiului la om, deoarece primele cuvinte erau mai mult legate de sugestie decat de sens.
Exista 3 metode:
– prezentarea stimulilor auditivi subliminal pe fondul unei informatii auzite (perceptibile – muzica);
– mascarea mesajului de comunicat subconstientului prin metoda franarii acestuia. Inregistrand o linie melodica, in spatele ei se ascunde o fraza, care este rostita cu incetinitorul. Fraza trebuie repetata de 10-15 ori pentru a avea efect. Chiar daca fraza ascunsa, in spatele liniei melodice, a sunetelor, receptorulului ii va apare in scurt timp ideea ascunsa ca fiind proprie si obsesiva.
– mascarea spectrala pe linia melodiilor clasice
Cercetari in aceasta directie:
– exista diapazoane acustice cu lungimi de unda proprii fiecarui organ, tesut, celula a fiecarui bio-obiect
– exista posibilitatea de a utiliza rezonantele acustice si manifestarile lor in sensul de a actiona asupra bio-obiectelor.
– exista posibilitatea utilizarii stimulilor auditivi subliminali
– exista metode si tehnologii legate de audiosugestie: mascarea spectrala, utilizarea muzicii, cd-uri, dvd-uri.
Proprietati:
– om-audiotehnica-om
– informatie subliminala, mascarea spectrala
– influenta asupra unui individ sau asupra unui grup de oameni
– sunt relativ usor de demascat din punct de vedere tennic
– au un nivel inal de cercetare si de realizare
Biovirusul
– sunt virusi sau softuri pentru calculator, ce au functia de a modifica psihicul operatorului. Ex. de virusi RAVEON, V666, V2SR-23876, Brain Blaster
Blitz crig
– reprezinta un sistem complex de arme computerizate. Creatorul lor este Future Vision Grup din Santa Fe. Componenta de baza o reprezinta virusii de computer. Poate ataca si calculatoarele care nu sunt conectate in retea deoarece tehnologia functioneaza la un nivel mai scazut decat electronii sau particulele elementare.
Cu ajutorul acestei arme, inamicul poate fi strivit, deoarce razboiul poate fi oprit inainte ca el sa poata incepe.
Arme care pot actiona asupra fiecarui individ in parte de pe planeta
– aceste arme sunt numite arme de retea (telefonie, etc.)
Sugestia vizuala
– mijloace si tehnici de transmise a informatiei, neconstientizate, telespectatorului. Prima demonstratie experimentala a fost facuta in 1960.
Metode:
– al 25-lea cadru
– prezentarea de imagini diferentiate
Caracteristici:
– om-videotehnica-om
– 25-lea cadru
– prezentarea de informatii vizuale prin imagini diferentiate
– actiunea individuala sau de grup
– este relativ usor de descoperit prin instrumente tehnologice
– un nivel inalt de cunoastere, cercetare si realizare
Aparatura si tehnologie acustica cu raza mare de actiune (LRAD- long range acustic device), reprezinta arme de control al multimii, descoperita de catre American Tehnology Corporation. Arma a fost descoperita in 2000 si prima ei functie a fost de a pazi corabiile de atacul teroristilor si piratilor cat si importiva demonstratiilor antimilitare. Arma este inofensiva pentru membrii echipajului deoarece ecoul nu exista in mare. Utilizeaza sunete de oscilatii mici pentru a nu traumatiza urechea. Pentru influenta asupra oamenlilor se foloseste sunetul. LRAD afecteaza oamenii cu un seunet a 150 decibeli, ca si comparatie, motorul cu reactie a unui avion scoate 120 de decibeli iar sunetul de 130 decibeli poate distruge complet aparatul auditiv al omului. Toata aparatura cantareste 120 de kg si produce sunete sub un unghi de 130 grade. Raza de actiune cu eficeinta maxima se situeaza intre 90-270 metri.
Arcanul
Modalitate si tehnologie ce-i permite constiintei si subonstientului sa se scilizeze treptat pe o anumita actiune si aceasta actiune devine functionala si programabila chiar si atunci cand se inceteaza influenta asupra omului.
Se foloseste sub forma de voci, sunete, cuvinte, ordine, mascate sub diferite sunete pe care nu le percepe constientul, dar pe care subonstientul de cuprinde in totalitate. Constiinta omului, rapid ajunge la o framantare interioara si incearca un “ce este asta” din partea subonstientului. Subonstientul nu rasunpde insa in nicu un fel deoarece el nu-si poate explica ceea ce stie. Omul, intra rapid intr-o stare asemanatoare cu aceea in care nu-si poate aminti ceva. O framantare interioara.
Apar asociatii cunoscute si neplacute; apar imagini cunosucte dar neplacute.
Metode de aparare impotriva ARCANULUI
- aluminium foil deflector beanie AFDB – reprezinta o caciula construita din 5 pana la 15 folii de aluminiu, ce are ca scop apararea impotriva influentelor psihotronice. Este considerata o metoda de aparare ieftina si putin eficienta. Oamenii de stiinta din domeniu, considera ca o astfel de caciula, intr-adevar poate apara creierul uman de astfel de influente negative cum ar fi campurile electromagnetice, altor influente ce vin din parte calculatroului si a altor aparate electrocasnice cat si alte metode distale de dirijare a constiinte.
Implantul dentar
Metoda a fost inventata de Adrija Puharich la comanda FBI. Din 1932 pana acum, odata cu inceperea proiectului Moonstruck, implanturile au fest efectuate atat in dinti cat si in creier. Implanturile pot fi facute cu acordul victimei, in taina, cat si farul acordul lui.
Jocurile cu povesti
Are un caracter distractiv sau ludic, orientata catre deformarea psihicului in directia dorita. Omul se arunca mult mai rapid si mai usor intr-un joc, fara sa intelega proprietatile sugestive ale jocului, metodele si mecanismele de distorsionale a eu-conceptie in urma jocului.
Mafia drogurilor, investeste multi bani in crearea realitatii virtuale incercand astfel sa creeze un drog de clasa superioara, cu efecte mult mai puternice decat heroina sau LSD. In creierul celor care joaca, apar: fantome, vise, frici, crize de epilepsie, cosmaruri, atacuri de panica. Foarte multi oameni, dupa astfel de jocuri au ajuns la spital cu traume psihice foarte serioase.
Creierul omului nu are aparare genetica impotriva modelelor de comportament in lumea infernala a combinatiilor computerizate, sintetizate din imagini artificiale, sunete, si culori; se sterge foarte usor granita intre adevar-minciuna, real-ireal, autentic-fals si prin urmare omul ajunge in lumea de “dincolo de oglinda”.; se dezvolta stresul, emotii negative, iluzii, halucinatii, placeri patologice si comportamente deviante.
Carcateristicele jocurilor pe calculator:
- rezolva sarcinile sugestive avand in fata un operator constient absolut de actiunile sale
- metoda realitatii virtuale prin scufundarea in abisurile psihicului uman, ii ajuta sa conduca eficente cu subonstientul uman
- realitatea virtuala este utilizata pentru profilaxia stresului, detensionarea emotionala si profesionala, selectia oamenilor pentru selectie (ex. auto), cresterea aptitudinilor profesionale (aviatori, simulator)
- exista amenintarea aparitiei unui drog mult mai complex, usor de raspandit, drogul tehnogen.
Influenta negativa a jocurilor:
- cufunda jucatorul intr-o lume a violentei,
- indeparteaza jucatorul de lumea reala,
- jucatorii de cele mai multe ori primesc arme din cele mai performante iar inamicii de regula primesc arme rudimentare (ex: jucatorii rusi primesc arme americane iar rusii sunt prezentati ca avand arme rudimentare)
- distrugerea propriei patrii la jucatori, genereaza un sentiment euforic
- fanatul multimedia nu mai are nici un interes fata de lumea reala.
Arma informationala
Reprezinta tehnici si mijloace de influenta informationala asupra tehnicii si oamenilor cu scopul de a rezolva problemele partii infuente.
Tipuri de arme informationale:
– mijloace si tehnologii, echipamente de inalta precizie, de pozitionare a tuturor mecanismelor care emit in spectrul electromagnetic si distrugerea lor (ex. ai telefon, te localizeaza si te distruge)
– mijloace, tehnologii si echipamente cu impact asupra componentelor de echipament eclectronic.
– mijloace de a influenta procesul de transfer de informatii
– mijloace de propaganda si dezinformare
– arme psihotronice
RADISON – reprezinta o arma distala si genereaza fara nici un contact asupra subiectului o stare de somnolenta si pierdere a constiintei. Efectul se produce de la un minut pana la 7 min. Arma poate fi aplicata unui individ, unei mase de oameni, unui teritoriu intreg. Arma se afla in dotarea serviciilor secrete.
Concluzii:
Stundiind si alte materiale, concluzia este ca armele PSI exista de mii de ani. La inceput ele erau simple si cu efecte mai mari sau mai mici, de scurta sau de lunga durata. Astazi, armele PSI au capatat o dezvoltare sustinute stiintific si au capatat puteri nebanuite pentru omul de rand. Statul, care va indeplini sau va descoperi cea mai puternica arma PSI, controlabila, reglabila, va primi o superioritate inimaginabila asupra inamicului sau chiar asupra intregii lumi. Nici macar detinerea in forma de monopol a armeleor nucleare nu poate oferi o superioritate atat de mare. Castigul, in urma unei astfel de descoperi facute de o tara, va fi colosal. Cele mai multe cercetari in directia armelor PSI se efectueaza in Rusia, SUA, Germania, Belgia, Olanda.
Arma PSI este orientata catre distrugerea realitatii, care a devenit cotidian. Metodele folosite intr-un asemenea razboi sunt reprezentate de “psihozombare”, cercetarea profunda a psihicului uman si psihocorectia (influenta oreintata, controlata, asupra psihicului). Astazi, tehnologiile PSI sunt activ utilizaate in spionaj, in sferele diplomatice si in sistemele de guvernare a diferitelor state. Exista tehnologii sunt legalizate si sunt date spre cumparare cetatenilor. De ex. in 1985 americanii au desecretizat una din armele lor militare – metoda cunoscuta ca programare neruolingvistica. Esenta acestei tehnologii consta in aceea ca opertaorul introduce interlocutorul intr-o stare de hipnoza usoara iar apoi, neobservabil incepe sa manipuleze cu anumite fraze, intonatie si ganduri. Colaboratorii serviciilor secrete si agentii FBI, a departamentelor de stat SUA in mod obligatoriu trec prin cursuri de NLP. Aceste deprinderi sunt activ utilizate in timpul tratativelor, negocierilor si recrutarilor de personal. Alaturi de toti liderii din G7 exista consilieri pentru tehnici NLP. Operatorii NLP sunt foarte activi la intalnirile internationale si in timpul pregatii acestora. Metoda este urmatoarea: un operatoror NLP experimentat intra cu dvs intr-un dialog lejer dupa care poate sa va “oblige” sa va ridicati, sa va luati hania, sa va duceti pana la magazinul de tigari, sa luati 2 pachete de tigari, sa va intoarceti si nu veti tine minte nimic. Veti ramane surprinsi de unde au mai aparut pe masa inca 2 pachete de tigari. Tot sub influeneta metodelor NLP omul poate incepe a vorbi despre cele mai secretizate informatii, sa faca declaratii neasteptate, sa-si piarda autocontrolul,.
Desecretizand metoda PSI – NLP, militarii USA au dat un instrument eficent pentru manipulare in mana persoanelor private dar astfel si-au asigurat un sistem multilevel de cautare si selectie a cadrelor. Astazi in lume exista aproximativ 30 de organizatii internationale si 50 nationale de centre deschise pentru pregatirea persoanelor fizice in vederea stapanaii tehnicilor NLP. Formele si metodele de recrutare a persoanelor cu capacitati psihice extraordinare reprezinta cea mai mare si importnata problema a tuturor institutelor vestice. Astazi, practica NLP este raspandita in structurile business, este luata spre inarmare si in lumea criminalitatii, este pe larg utilizata in activitatea organizatilor extremiste.
Sistemele acustice asa numitul “semnal inteligent”, mijloacele optice cu diapazoane vizibile si invizibile, sistemele de biorezonanta, sistemele cu radiatii radioctive de mica putere, manipularea prin intermediul mirosurilor, manipularea prin intermediul elementelor chimice adaugate in produse de cosmetica, alimente, intretinere, toate la un loc reprezinta componentele celor mai noi arme PSI.
Armele psihotronice
Pentru o mai bună concentrare, subiecţii supuşi experimentelor aveau ochii acoperiţi
* În urmă cu câţiva ani, arhivele serviciilor secrete sovietice s-au deschis şi o parte din dosare au fost desecretizate. Printre acestea, se numără şi "Dosarul special 25”, care conţine mărturii, schiţe, declaraţii, fotografii şi pelicule incredibile, dovezi ale unui proiect înfricoşător: crearea unei arme psihotronice, care să poată controla şi manipula minţile omeneşti. Deşi au fost plătite chiar cu viaţa, de cei care le-au inventat, experienţele continuă şi în ziua de azi *
O moarte suspectă
În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2002, directorul Institutului de Psihologie Aplicată din Moscova, Andrei Bruşlinski, se afla în biroul său, clasând cu mare atenţie documente importante, pe care urma să le studieze aca­să. În ziua următoare, avea să înceapă Conferinţa in­ter­naţională de psihologie, la care profesorul Bruş­linski trebuia să prezinte rezultatele extraordinare ale muncii sale. De câţiva ani, savantul lucra la o metodă complexă de depistare şi prin­de­re a tero­riş­ti­lor, prin intermediul unei arme psi­hotronice, ce ac­ţio­na la nivel men­tal. Tehnica ar fi stârnit inte­re­sul mai multor ser­vicii spe­cia­le, care astfel ar fi pu­tut desco­peri unde se află persoa­nele bă­nuite de acte criminale, ba chiar să le şi prevadă intenţiile. Întrea­ga comunitate a oame­nilor de şti­inţă aştepta cu mare interes pre­zen­tarea aces­tei metode cu ade­vărat revoluţionare care, în sfâr­şit, urma să stopeze flagelul mon­­dial al terorismului.
Către seară, profesorul Bruş­linski şi-a luat servieta cu pre­ţioa­sele documente şi, după ce a schimbat câteva cuvinte cu se­cre­tara, a coborât în grabă scă­rile. A luat un taxi de la intrarea institutului şi s-a îndreptat direct spre casă. Secretara sa a fost ulti­ma persoană care l-a văzut în viaţă.
Experienţele de laborator asupra creierului
După un timp, soţia lui Bruş­linski, care îşi aştepta soţul să vi­nă acasă, auzind nişte zgomote ciu­date pe scara blocului, a ieşit pe palier. Savantul zăcea într-o bal­tă de sânge, bătut cu sălbă­ticie. Deşi a fost de îndată dus la spital, profesorul a mu­rit. După câ­teva săptămâni de anchetă, procuratura a închis cazul. Versiunea ofi­cială: jaf. Familia şi colegii apropiaţi ai savantului au însă altă părere. "Când profesorul a fost găsit de soţia sa bătut şi în stare de in­conştienţă, peste tot, în jurul său, erau împrăştiaţi bani. Buzunarele îi fuseseră în­toar­se pe dos, în aşa fel încât să pară un jaf. Însă pro­fesorul avea încă la mână ceasul scump şi, pe deget, ve­righeta de aur. Numai geanta cu proiectul dis­păruse fă­ră urmă!”, povesteşte Nikolai Korolev, unul din pro­fesorii cu care lucrase Bruşlinski la proiectul anti­tero. "Metoda era valoroasă şi probabil nu trebuia să fie niciodată prezentată pu­blic. Deşi la proiect au lucrat mai mulţi cercetători, in­clusiv eu, toate aspectele şi deta­liile le cunoştea numai profesorul Bruşlinski. De­pis­tarea teroriştilor s-ar fi realizat prin metode «elas­tice», de provocare a câm­pu­lui informaţional al per­soa­nelor suspectate. La baza teh­nicii era folosită teoria reflexelor condiţionate a lui Pav­lov. Astfel, teroriştii ar fi putut fi descoperiţi prin inci­tarea informaţiilor pe care ei le deţineau. Stimu­larea surselor informaţionale ar fi provocat indivizilor vizaţi, ca un reflex, reacţii in­vo­luntare. Printr-un pro­gram special pe computer, ur­ma acţiunea propriu-zisă de depistare a locului în care se aflau suspecţii”.
Moartea suspectă a profesorului Bruşlinski nu este însă un caz singular. De multe ori, cei care au îndrăznit să se apropie periculos de soluţionarea atacurilor tero­riste, în spatele cărora se ascund oameni importanţi şi sume uriaşe, au plătit cu viaţa pentru această încercare.
Arma din creier
Încă de la începutul secolului XX, cercetătorii mili­tari din ţările avansate economic s-au străduit să reali­zeze o armă puternică, prin intermediul căreia să poată controla minţile oamenilor, transformându-i în simple marionete.
În 1923, profesorul Bernard Kajinski, un renumit inginer electronist rus, propunea o idee ieşită din co­mun: un instrument capabil să emită co­menzi prin care oa­menii să fie ma­nipulaţi, indiferent de dorinţa ori vo­inţa lor. Profesorul Kajinski era foarte apreciat în cercu­rile politice de la Krem­lin, pentru idei­le sale novatoare cu privire la telepatie şi folosirea aces­teia ca armă ofen­sivă. Schema dispozitivului psiho­tro­nic con­ceput de savantul rus avea un prin­cipiu complex: putea reda impul­surile creierului, transformându-le apoi în sem­nale sonore, ce puteau fi emise la distanţe mari. Potrivit cercetătorului, creierul este capabil să emi­tă unde ra­dio.
Bernard Kajinski - o altă victimă a serviciilor secrete
Kajinski descoperise în creier anumi­te elemente care aveau un aspect şi funcţii similare păr­ţilor compo­nente ale echipamentelor electronice: con­densatoare, bo­­bine, tuburi radio, antene. Conform teo­riei sale, aces­­­te radiounde puteau fi per­­cepute de către alte cre­iere. "Cercetând alcă­tui­rea cor­pu­lui uman, am ajuns la con­clu­zia edifica­toa­re că organismul nostru re­pre­­zintă un aparat electronic complicat. El este o adevă­rată staţie radio de emi­sie-recep­ţie, capabilă să lan­se­ze şi să capteze unde elec­tromag­ne­ti­ce. Am ajuns pen­tru prima da­tă la această con­cluzie în ur­mă cu câţiva ani, absolut în­tâm­plător”, afirmă Kajinski în cartea sa intitulată "Legă­tura radio biologică”.
"Pe vremea aceea, lucram la un institut de cercetări în Caucaz, la Tbilisi. Colegul şi prietenul meu, un tâ­năr de 20 de ani, se îmbolnăvise grav de febră tifoidă. Îl vizitam zilnic, după serviciu. Într-una din zi­le, la întoarcerea acasă, mă sim­ţeam atât de obosit, încât m-am aşezat pentru câteva momente în pat şi, pe dată, am ador­mit adânc. Deodată, som­­nul mi-a fost întrerupt de un zgomot clar care aducea cu clinchetul unei lin­gu­riţe de argint ce se loveşte de marginea unui pahar. M-am ri­dicat şi m-am uitat pe masă. Nici un pahar, nici o lin­guriţă. Ceasul arăta ora 22. Mi-am alungat teme­rile nejustificate şi m-am culcat la loc, amânând pentru a doua zi vizita la prietenul meu. În ziua urmă­toare, du­pă terminarea programului, m-am îndreptat direct către casa lui. Pe măsură ce mă apropiam, o nelinişte stra­­nie punea stăpânire tot mai mult pe mine. Ajun­gând la domiciliul amicului, am aflat că acesta murise cu o seară înainte, exact la ora 22, în timp ce mama lui încerca să îi dea cu linguriţa apă dintr-un pahar. Pe măsuţa de la lângă pat încă se afla paharul cu lin­gu­riţa de argint în el. Am privit buimac întreaga scenă şi m-am gândit: «Cum aş fi putut auzi zgomotul linguriţei ce loveşte paharul de la o distanţă atât de mare?!». De felul meu, nu sunt superstiţios, şi iată-mă acum, pă­truns brusc ca de o suflare îngheţată. Atunci mi-am dat seama pentru prima dată că omul funcţionează ca un radio viu. Astfel mi-am putut explica cum, prin inter­me­diul acestui radio-receptor din creierul meu, am pu­tut auzi clinchetul de argint ce vestea moartea priete­nului meu”.
Serghei Briuhonenko în timpul unui experiment
Teoria savantului a stârnit o ade­vă­rată senzaţie nu numai în Uniunea So­vie­tică, dar şi pe plan interna­ţio­nal. Zeci de instituţii ştiinţifice prestigioase din în­trea­ga lume l-au invitat să con­fe­renţieze pe tema teoriei radio-recep­to­rului din creier. Timp de mai bine de un an, Kajinski a susţinut conferinţe în Europa şi în America. Ajuns în Canada, a primit invitaţia de a pune în practică ipoteza sa. Rusul a acceptat imediat pro­­vo­ca­rea şi a planificat pentru urmă­toa­­rea dezbatere un ex­periment. Din echi­pa sa ştiinţifică făceau parte şi "spe­­­cialişti” trimişi de poliţia secretă so­vietică, cu scopul de a supraveghea ac­tivitatea cercetătorului. Aceştia i-au "recomandat” să anuleze demonstraţia şi să se întoarcă acasă de urgenţă. Ajuns în ţară, Kajinski a primit ordin di­rect de la Kremlin să înceapă de îndată experimen­tele pentru punerea în aplicare a teoriei sale.
Dosarul special numărul 25
În arhivele secrete ale serviciilor speciale CEKA există un dosar voluminos, care cuprinde informaţii referitoare la profesorul Kajinski şi uluitoarea sa desco­perire. Inginerul era atent monitorizat, iar cercetările sale supuse unei stricte supravegheri. După căderea cortinei de fier, când mare parte a acestor informaţii s-au dat publicităţii, s-a dovedit că acest dosar cuprin­dea date, scheme, fotografii şi rapoarte foarte exacte. Toate sub numele de "Dosarul special numărul 25”.
Conform informaţiilor din dosar, în laboratoarele se­crete ale serviciului de informaţii, profesorul Ka­jinski încerca să demonstreze că aşa-numitul radio-re­ceptor din creierul uman poate funcţiona şi este efi­cient. După luni de cercetări, experimente şi teste pe di­­verse animale, savantul a anunţat că aparatul său de trans­mitere şi introducere în creier, la nivel incon­şti­ent, a anumitor gânduri, este finalizat şi gata de a fi pus în aplicare. "Dispozitivul este alcătuit dintr-o antenă de amplifi­care, cu mai multe transformatoare şi lămpi cu catod. Gândul dumneavoastră va fi preluat de staţia radio de transmisie, care îl va amplifica şi apoi îl va retransmite în eter”.
Armele psihotronice şi preţul lor
Andrei Bruşlinski alături de Vladimir Putin. Preţuirea oficială nu l-a scutit să moară în condiţii suspecte
Pentru prima dată, aparatul, care acţiona cu o putere incredibilă asupra minţii, a fost testat la finele anului 1924, la Moscova. Gândul formulat era captat de staţia radio, emis mai departe prin unde de joasă frecvenţă şi recepţionat în inconştient de către subiect. Experienţa a fost realizată pe mai mulţi câini. Profe­sorul Kajinski formula în gând comanda ca animalul să meargă în camera alăturată, să aleagă dintr-o stivă de cărţi un anume volum indicat de el şi apoi să i-l aducă. Câinele a executat cu succes comanda. Toţi patrupezii supuşi experimentului au îndeplinit ordinele orbeşte. Specia­liştii prezenţi erau uluiţi.
A doua zi după demonstraţie, inginerul Bernard Kajinski a fost "invitat” la sediul central al serviciilor se­crete. A fost întrebat direct dacă aparatul său poate ino­cula anumite gânduri "folositoare” şi subiecţilor umani. Răspunsul lui Kajinski a fost: "Sunt convins că acest «tun» va exercita influenţa dorită asupra oame­nilor şi, astfel, voinţa lor va fi înlăturată. Însă deocam­dată nu l-am testat suficient”.
Împreună cu vestitul dresor Vladimir Durov, pro­fe­sorul Kajinski a continuat seria de experienţe pe ani­malele de la circ. Timp de câţiva ani au fost supuse tes­telor zeci de animale, morse, câini şi elefanţi, peste 80 la sută dintre ele îndeplinind cu succes misiunile. Însă după o perioadă, nu se ştie din ce motiv, Vladimir Du­rov i-a expediat savantului o scrisoare prin care îi cerea insistent ca toate experimentele să ia sfârşit. Mo­tivul "oficial” a fost că, în urma acelor şedinţe, anima­lele re­fuzau să se supună comenzilor obişnuite, iar dresajele pe care le făcea aveau de suferit. Totuşi, citind scri­soa­rea, nu putem să nu ne întrebăm care era mo­tivul real. Epistola din 20 august 1928 se află în Dosa­rul 25. "Sti­mate profesore Kajinski, mi se pare că in­ven­ţia dum­nea­voastră întrece graniţele raţionalului. Mă tem, la modul cel mai serios, pentru siguranţa dum­nea­voastră. Mai mult nu vă pot spune”. Din nefe­ricire, la momen­tul primirii acelei scrisori, profesorul Kajinski nu mai era stăpânul propriei invenţii. Aparatul se afla deja în proprietatea serviciilor secrete sovietice. În toamna anului 1928, profesorul Bernard Ka­jinski a fost din nou "convocat” la sediul poliţiei se­cre­te. Nu s-a păstrat nici un document care să ofere răs­punsuri despre dis­cu­ţia acelei întrevederi. Important este faptul că, de atunci, profesorul Kajinski nu a mai fost văzut nicio­dată.
Câinele viu, cu capul tăiat
Experienţa oribilă, cu capul de câine tăiat
În anii următori, experimentele asupra psihicului uman şi încercările de a crea un dispozitiv pentru ma­nipularea oamenilor au continuat. Proiectul inginerului Kajinski a fost preluat de cercetători mult mai puţin scrupuloşi şi au fost realizate o serie de experimente de-a dreptul monstruoase. Din primele decenii ale se­co­lului XX, oamenii de ştiinţă ruşi, la ordinul expres al liderilor vremii, s-au străduit să creeze un super-sol­dat, cu puteri supraomeneşti, invincibil, care să nu sim­­­­tă durerea şi oboseala. Astfel, o echipă de savanţi con­­du­să de medicii chirurgi Serghei Briuhonenko şi Ni­kolai Terebinski propuneau o idee de-a dreptul şo­can­tă: subiectului să i se programeze moartea clinică, cre­ie­rul să-i fie spălat, toate amintirile şterse şi apoi, după anumite procedee, să fie reînviat. Individul de­venea astfel altcineva, un om cu o nouă identitate, cu alte obi­ceiuri, cu abilităţi fenomenale, care răspundea nu­mai la ordinele directe ale "stăpânului” său.
Pentru desăvârşirea acestei idei, savanţii şi-au în­ceput cercetările şi experimentele medicale pe câini. Îna­inte de toate trebuia demonstrat că un creier poate func­ţiona independent de trup, la comenzi trimise prin inter­mediul unui aparat. Astfel a fost creat un dispo­zitiv care imita funcţiile inimii, capabil să menţină în via­ţă capul unui câine, separat de trupul acestuia. Instru­mentul a fost prezentat în premieră la Con­gre­sul internaţional de fiziologie de la Mos­cova, în 1940. Un cap de câine, des­părţit de trup, a fost adus pe o mă­suţă, şi profesorul Ser­ghei Briuho­nen­ko a demonstrat oa­me­nilor de ştiinţă cum acesta poate răs­punde la stimuli. Me­dicul a lovit masa cu un ciocănel şi capul patrupe­dului a tresărit. Apoi i-a îndreptat spre ochi o sursă pu­ter­nică de lu­mină şi câinele a clipit. În faţa tu­turor, ca­pul animalului a fost chiar hrănit cu o bucăţică de car­ne. Câinele a înghiţit de îndată delicatesa care a ţâşnit afară prin­tr-un tub conectat la cap. Experi­men­tul a şocat întreaga co­mu­nitate a oa­me­nilor de ştiinţă.
Schema dispozitivului lui Serghei Briuhonenko
După această demonstraţie, proiectul celor doi chi­rurgi a fost anulat. Conform declaraţiilor oficiale, mo­tivul era costul mult prea ridicat. Dar, la scurt timp du­pă spectaculosul experiment, medicul Tere­binski a suferit un accident straniu, în ur­ma căruia şi-a pierdut viaţa, iar profe­sorul Briuhonenko a fost internat într-un spital de boli psihice. Nu există dovezi în legătură cu finalizarea proiectului "super-soldat”, totuşi, nu putem să nu ne în­tre­băm dacă, în laboratoarele secrete, teribi­lul experiment nu a fost continuat şi pe su­biecţi umani. Deşi pare o idee desprin­să din cărţile ştiinţifico-fantastice, planul lui Stalin de a crea o armată de zom­bi, o armată de super-soldaţi manipulaţi printr-un dis­pozitiv psihotronic, avea toate pre­misele să poată fi pus în aplicare.
Dacă proiectul a continuat sau nu, probabil nu vom afla niciodată. Cert este că după destrămarea URSS-ului, când parte din dosarele experimentelor ştiinţifice top-secret au fost desecretizate, marele public a aflat şi despre experimentul Briuhonenko.
Manipulări colective
Conform unor teorii, dezvoltarea armelor psiho­tro­nice a atins astăzi asemenea culmi, încât acţionarea asu­­pra creierelor oa­me­nilor poate fi rea­li­zată practic prin in­ter­mediul ori­­­­cărui apa­rat elec­tronic: te­le­fon mo­bil, tele­vi­zor, radio. "Orice individ poa­te fi ma­nipulat. O asemenea in­fluenţă asu­pra ma­selor es­te practicată de mul­­tă vreme de ma­joritatea servi­ciilor secrete. Cel mai des, armele psi­­ho­tronice sunt fo­lo­site pentru a pro­vo­ca revolte sau miş­cări socia­le. Aceste ex­pe­ri­mente, apa­rent ino­fensive, sunt pu­se în apli­care des­tul de frec­vent. Un ase­me­nea caz a scă­­pat de sub con­trol şi a ajuns în pre­să, în Ja­po­nia, în a­nul 1997”, afir­mă psi­hologul Di­mi­tri Zîkov, cerce­tă­tor în cadrul Aso­cia­ţiei pentru stu­diul fenomenelor psi­­­ho­­­tronice de la No­­vosibirsk, din Ru­sia. "Într-o sea­ră, canalul de tele­viziune Tokyo TV a transmis câteva episoade din se­ria de desene ani­mate Pokemon. La 20 de minute după începerea difu­zării, sute de părinţi au apelat serviciul de ambulanţă, solicitând ajutor pentru copiii lor. Toţi descriau ace­leaşi simptome: ameţeli, greaţă, vărsă­turi, convulsii şi pierderea cunoştinţei. La câteva zile s-a declanşat o anchetă prin care s-a descoperit că în episodul de de­­sene animate fusese mon­tată o hie­ro­glifă care repre­zen­ta cuvântul moarte. Ea era as­cunsă în spatele unor ima­­gini fi­reşti. Subconştientul co­piilor însă o detec­tase. Sem­nul se repetase atât de des încât provocase copiilor simptome specifice epi­lep­siei.
Dmitri Zikov, specialist în fenomenele psihotronice
An­cheta nu a putut însă sta­bili de că­tre cine şi în ce scop fuseseră folosite ase­menea imagini sub­li­minale asupra creierelor copiilor”.
Un caz similar s-a pe­tre­cut şi în Georgia. În no­iem­brie 2007, la Tbilisi, mii de oameni au ieşit în stradă să de­monstreze împo­-tri­va po­li­ticilor dure ale preşe­din­telui Mi­hail Saakaşvili. După nu­mai o oră de la declan­şarea ma­­nifestaţiilor, pe străzile capi­ta­lei gruzine s-a pe­trecut un fe­nomen incredibil. Pro­­testatarii că­deau efectiv din pi­cioare, se tă­văleau pe jos de dureri, se lo­veau cu capul de pe­reţii clă­di­ri­lor. La spitalul central de urgenţe au început să soseas­că sute de oa­meni care se plân­geau de du­reri cumplite de cap şi stomac, de atacuri de panică şi pierderi de memorie. Majo­ri­tatea nu îşi aminteau nici măcar că fuseseră la demonstraţie.
Aşa cum s-a dovedit ulte­rior, pentru a alunga de­mons­tran­ţii de pe străzi, miliţia geor­giană nu a folosit numai jeturi de apă şi gloanţe de cauciuc, ci şi o armă acustică. Experţii militari afirmă că astfel de ins­tru­­mente s-au folosit şi în războiul din Irak şi Af­ga­nis­tan. Arma a fost creată în Statele Unite şi se numeşte LRAD. Ea emite sunete puternice, greu de suportat şi provoacă dureri de cap, pierderi de memorie, leşin, sentimente inexpli­cabile de teamă.
Potrivit unor informaţii apărute în presa occi­den­tală, în laboratoarele secrete ale armatei ruse, oamenii de ştiinţă se străduiesc să perfecţioneze această armă. "Undele emise de ea sunt complet insesizabile de ure­chea umană, dar foarte periculoase pentru organism. Frecvenţa acestor infrasunete este cuprinsă între 2 şi 20 de hertzi şi poate afecta funcţionarea normală a or­ganelor interne, poate provoca halucinaţii, depresii, stări de anxietate. Cele mai periculoase unde sunt cele cuprinse între 6 şi 9 hertzi. Omul bombardat cu ase­me­nea sunete are senzaţia că ţeasta capului i se va despi­ca, cade într-o stare de cumplită depresie, de panică şi groază. În astfel de momente, individul este lipsit de apărare, din mintea lui se poate extrage orice infor­maţie şi, invers, se poate inocula orice gând”.
Aparent, dosarul armelor psihotronice a fost de­mult clasat. În realitate însă, proiectul rămâne actual iar experimentele, probabil, continuă, sub aceeaşi ştam­pilă "top secret”.
Natasa Galche

Istoria ţiganilor din Ţările Române

De la călăi, la lăutari - istoria ţiganilor din Ţările Române

Autor: Daniel Dieaconu | 56399 vizualizări
    
Pentru a defini etnonimul "tigan" apelam la prestigiosul "Oxford Dictionary" si aflam ca "gipsy" (termenul folosit de englezi) este "member of a wandering race (called by themselves Rommany) of Hindu origin with dark skin and hair, living by basket-making, horse-dealing, fortune telling etc." Este o definitie realizata la sfarsitul secolului al XX-lea, cand misterul originii lor a fost in mare parte elucidat. Dar, in continuare, circula mai multe ipoteze privind originea si procesul imigrationist spre Europa al tiganilor.
Denumirile tiganilor
Termenul "tigan" este unul greco-bizantin - atsigani - de neatins (din verbul athiggainein - a nu atinge), dat unei secte crestine din secolul al VIII-lea din Frigia, ai carei adepti considerau o intinare contactul cu anumite obiecte sau numai vederea lor. Printr-o rastunare de sens este atribuit tiganilor.
Grecii i-au numit "atsigani" si "cativeli", turcii le ziceau "arami" si "thingenes", ungurii i-au numit "czigany" si "faraontseg", italienii - "zingari", germanii - "Zigeuner", portughezii - "ciganos", popoarele slave - "tigani", francezii - "vomi" si"bohemiens", englezii - "gipsy", popoarele nordice - "tartares" si "saraceni", belgienii si olandezii - "idolatres" si "heiden", spanolii - "gitanos" si "egipsyano". Constatam ca numele exprima o posibila provenienta. M. Block scria in 1938: "La Egipt ar trebui sa ne gandim vazand proportiile impozante ale pieptului la femeia tiganca; asemanarea in destinele seculare ar vorbi de o origine iudaica; aspectul exterior, felul aparitiei ar viza pe tatari, mongoli. Aceasta ar fi dus adevar la oarecari convingeri daca tiganii n-ar fi avut idiomul lor particular". intr-adevar, limba tiganilor a fost cea care a oferit argumente privind originea lor: India. In 1763, Istvan Valvy, student maghiar la Universitatea din Leyden, cunoaste trei indieni din Malabra si constata asemanarea intre limba tiganilor din Ungaria, din districtul Comorn si limba indienilor malabrezi.
La astfel de concluzii au ajuns si filologii germani I.C. Rudier si Kraus Zippel si istoricul Grellman - origine industana6. J.J. Vaillant, in 1857, mentiona inrudirea limbii tiganilor cu limba neoariana din India de nord.
Istoricii si istoria tiganilor
In spatiul romanesc, cel care le-a acordat primul atentia sa a fost Dimitrie Cantemir, dar acesta se arata dezorientat in ceea ce priveste originea lor, iar D. Fotino, care le dedica spatii importante in "Istoria Daciei" din anul 1819, nu pomeneste despre locul de unde au venit in tarile Romane. M. Kogalniceanu, realizatorul unui prim studiu referitor la tiganii din tarile Romane in anul 1837, introduce in istoriografia romanesca cercetarile scolii germane de istorie, afirmand originea lor indiana. Pe aceeiasi pozitie s-au aflat si alti autori romani: M. Statescu (1884), Dimitrie Dan (1893), A.D. Xenopol (1895), N. Iorga (1930), G. Potra (1939), I. Chelcea (1944), A. Gonta (1986), V. Achim (1998) etc.
Studiile de mitologie romaneasca mentioneaza traditii conform carora tiganii sunt egipteni, urmasi ai oastei faraonului sau ca ar fi descendenti ai biblicului Ham, care ar fi fost blestemat de tatal sau Noe sa aiba o culoare negriciasa si sa fie nomad. Ham l-ar fi innegrit pe tatal sau cu taciuni, profitand de goliciunea in care se afla ca urmare a consumarii unei bauturi alcoolice puternice. tiganii erau numiti de popor hamiti, harapi sau faraoni. M. Block arata ca ei sunt socotiti a fi supravietuitorii oastei faraonului innecata in Marea Rosie.
Daca originea lor indiana a fost acceptata in cvasitotalitate de istoriografie, argumentul lingvistic fiind se pare hotarator, asupra perioadei si a modului de patrundere al tiganilor in Europa si in special in mediul romanesc sunt in circulatie mai multe teorii, cu mai multa sau mai putina greutate stiintifica. Dimitrie Cantemir scria despre "tiganii cei cu multi copii": "Acestia sunt imprastiati ici si colo in toata Moldova si nu exista boier sa nu aiba in stapanirea sa cateva salase de-ale lor. De unde si cand a venit acest neam in Moldova? Nu stiu nici ei insisi si nici nu se gaseste numic despre ei in cronicele nostre. Toti tiganii, din toate tinuturile, au acelasi grai amestecat cu multe cuvinte persienesti si grecesti". N. Iorga si C.C. Giurescu au emis ipoteza ca robii tigani au sosit in spatiul romanesc odata cu tatarii.
N. Iorga afirma: "tiganii arata prin organizarea lor actuala care era cea a romanilor in secolul al XIII-lea, capeteniile lor, voievozii, poarta parul lung, papuci de purpura, au sub ascultarea lor juzi; numele principilor romani au fost adoptate de robii lor: Vlad, Dan, Radu. Ei pastreaza chiar si unele particularitati de limba arhaica".
Dar "Evul Mediu intunecat" ofera destul de putine marturii despre pamantul romanesc si despre locuitorii sai, o situatie asemanatoare inregistrandu-se si in restul Europei. O marturie, dar nu indeajuns de bine verificata, apartine lui J.P. Ludwig, care a aflat dintr-o cronica ("Cronica boema", se pare) despre "cingarii" aflati in armatele lui Bela al IV-lea pe la 1250, dar documentar sunt amintiti pentru prima data in Serbia anului 1348.
Numele si prezenta in limba lor a mai multor cuvinte grecesti arata culoarul lor de sosire din Balcani spre tarile Romane. De altfel, numele pe care si-l dau ei insisi este de romi, o consecinta a locuirii lor mai indelungate in Imperiul Bizantin, ce devenise "romeu".
Teorii cu privire la originile tiganilor
Al. Gonta considera ca tiganii au sosit in Campia Romana odata cu pecenegii si cumanii, prin secolele al XI-lea - al XII-lea, dar in documente apar abia la sfarsitul secolului al XIV-lea, iar in cronicele straine referitoare la romani nu sunt pomeniti. Pentru prima data tiganii apar intr-un act de danie apartinand cancelariei lui Dan I, domnul tarii Romanesti, din anul 1385, in care sunt mentionate 40 de salase de tigani ce sunt daruite Manastirii Tismana, din vechile posesiuni ale Manastirii Vodita (deci, prezenta lor poate fi mai veche). Din timpul lui Mircea cel Batran, din anul 1388, dateaza un act de donatie catre Manastirea Cozia, ctitoria sa, a 300 de salase tiganesti, un numar destul de mare. Tot din timpul lui Mircea cel Batran provine si un document in care sunt mentionati tigani din Transilvania, dar acestia apartin domeniului Fagarasului, la acea vreme feud al voievodului muntean. Boierul Costea, supusul sau, care stapanea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus si jumatate din Arapasul de Jos, avea printre robii sai 17 tigani de cort ("ciganus tentorianus").
Eudoxiu de Hurmuzaki descopera un act din 1422, prin care regele maghiar Sigismund de Luxemburg acorda unei cete de tigani, prin voievodul ei, Ladislau, dreptul de a umbla liber prin Transilvania. Voievodul tiganilor, in ciuda titlului, avea o autoritate destul de restransa, asupra uneia sau a mai multor cete de tigani; in Moldova si tara Romaneasca sunt pomeniti "cnejii de tigani" (la 1414 si respectiv 1458) si la fel ca in cazul voievodului Ladislau aveau atributii fiscale, administrative, judiciare, iar autoritatile le respectau aceasta autonomie.
Robia a fost o realitate a tarilor Romane in Evul Mediu si care s-a mentinut pana la jumatatea veacului al XIX-lea. in tara Romaneasca erau robi tiganii, in Moldova, chiar inaintea robilor tigani au fost robii tatari. Se considera ca prezenta lor dateaza din secolul al XIII-lea, dar documentar apar doar la inceputul domniei lui Alexandru cel Bun. Robii tatari sunt mentionati in hrisoave ale Manastirii Bistrita, Neamt, Moldovita, Poiana Siretului. Sunt denumiti - curtile, bordeiele sau colibele de tatari. Sa remarcam faptul ca intr-un document de la Alexandru cel Bun din 8 iulie 1828, Manastirea Bistrita primeste 31 salase de tigani, 12 bordeie de tatari si niste bulgari. in 1462, aceeasi manastire detinea mai multi tigani, tatari si bulgari.
In secolul al XVI-lea, termenul rob tatar dispare, fie sunt eliberati de coetnicii lor, fie se pierd in randul robilor tigani.
Sa remarcam faptul ca Stefan cel Mare a adus foarte multi robi tigani in urma incursiunilor sale din tara Romaneasca. Face danii manastirilor din robii tigani luati dupa "arderea Targului de Floci si a Ialomitei", iar apoi, 17.000 de tigani a adus in Moldova dupa victoria impotriva lui Radu cel Frumos de la Soci din anul 1471, luati din Campia Baraganului. in 1474, "multi tigani a luat din tara Romaneasca" dupa razboiul purtat contra lui Basarab tepelus. Acest proces de migrare a tiganilor spre Moldova (fortat sau nefortat) este un fapt cert, ilustrat de documente, dar tiganii se indreapta si spre Transilvania, cautand conditii si statut social mai bun. ii aflam printre unguri si secui si sunt ortodocsi. Conditia sociala, abuzurile stapanilor, fie ei boieri sau calugari, au facut ca tiganii sa treaca adesea muntii si sunt consemnate "carti de urmarire" emise de domni la cererea stapanilor si mentionam pe Petru Schiopul, Aron Tiranul, Stefan Razvan.
Unul dintre primii calatori straini care scrie despre tarile Romane este Jehan de Wavrin, ce arata ca Vlad Dracul a trecut in nordul Dunarii 12.000 de oameni, pe care cronicarul ii vede ca fiind tigani.
Din secolul al XVI-lea apar tot mai multe marturii ale calatorilor straini prezenti in spatiul romanesc. tiganii le atrag atentia, prin statutul lor social, prin infatisare, comportament, indeletniciri, traditii.
Indeletnicirile lor nu sunt foarte diverse. in Transilvania, pentru priceperea lor in prelucrarea metalelor sunt considerati servitori regali (inca de pe vremea lui Matei Corvin) si era necesara invoirea regelui pentru a se aseza pe un domeniu nobiliar. La 1514, Ioan Zapolya a pus pe tiganii din Timisoara sa faca un tron, sceptru si o coroana de fier pentru Gheorghe Doja, pe care le-au inrosit in foc. Tovarasii lui Doja au fost siliti sa manance din carnea arsa a acestuia.
Calai in Evul Mediu
In mai multe tari ale Europei tiganii au indeplinit in numeroase cazuri meseria de calai. in tara Romanesca a devenit de notorietate cazul calaului lui Alexandru cel Rau, ce trebuia sa execute pe Mihai, viitorul domn al tarii si primul unificator al romanilor. Mihai Viteazul a fost urcat pe esafod, iar calaul luase securea sa-l decapiteze. Se spune ca tiganul fusese rob al lui Mihai si "intimidat de figura cea impunatoare a lepadat securea si-a rupt-o la fuga". Si Stefan Tomsa a avut un calau tigan. Miron Costin scria: "Avea un tigan calau, ce se zice pierzatoriu de oameni, tigan gros si mare la trup. Acela striga de multe ori aratand catre boieri: - S-au ingrasat, Doamne, berbecii, buni santu de giunghiat". Acelasi fapt il relata si T. Alberti, negustor italian, ce mentiona cruzimea deosebita a domnului. Ultimul calau al Moldovei a fost tot un tigan, Gavril Buzatu. Era descris astfel: "Un tigan colos la trup, pagan de slut la fata si cu o privire de te vara in friguri la cea din dintai cautatura". La 25 octombrie 1847 a efectuat ultima executie si se spune ca s-a sfarsit din viata calugar la Manastirea Secu.
Giovanandrea Gromo, care a vizitat Transilvania in anul 1564, scria, referindu-se la secuime, ca: "Printre ei locuieste un numar mare de tigani de care se slujesc pentru a lucra pamantul". Documentele de cancelarie ii mentioneaza pe tiganii, robi manastiresti sau boieresti, care lucrau in agricultura si se numeau "tigani de ogor" si care faceau parte din"tagma vatrasilor". L.P. Baltasar von Campenhausen, in 1787, ii aminteste pe tiganii lingurari, nu foarte multi, care locuiau la sate si se ocupau de agricultura.
O impartire pe categorii de meserii face si L. Spallanzani, care descrie Transilvania anului 1785: tiganii ce locuiau in mahalale si erau fierari si lautari, cei ce locuiesc in corturi si faceau lucruri marunte si cei nomazi, numiti "tigani egipteni" si care de cele mai multe ori erau hoti.
B. Haquet, care a cunoscut toate cele trei tari Romane, face o impartire a tiganilor in functie de proprietar, de altfel judicioasa: tigani domnesti, tigani boieresti, tigani manastiresti. ii vede ca fiind lenesi, muncind doar atunci cand ii mana nevoia si munca lor consta in prelucarea aramei, fierului, metalelor nobile, cei saraci faceau linguri, cosuri, le duceau din casa-n casa si astfel mai si cerseau. H. von Reimers, in anul 1793, ii afla pe tigani in Bucuresti pe toate ulitele si multi dintre ei lucrau in florarii.
Englezul W. Wilkinson, care a fost in tara Romanesca in timpul lui Caragea, considera ca tiganii sunt ai statului ("liberi sa umble peste tot", dar sa plateasca o dare anuala de 40 de piastri pentru toti cei ce depaseau varsta de 15 ani), ce se ocupau cu fabricarea si vanzarea de unelte din fier, muzica si zidarie, iar tiganii ce apartineau unor particulari erau servitorii boierilor sau lucrau in podgorii.
Tiganii domnesti
O categorie aparte erau tiganii domnesti "ce aveau rostul de a culege aur, care se gaseste mai ales primavara, dupa topirea zapezilor in raurile din tara Romaneasca, dar mai ales in Dambovita, care are aurul cel mai curat... Fiecare aurar, astfel se numesc, trebuie sa aduca pe un an un dram, acesta este impozitul lui", dupa cum nota L. Kreuchely, iar I. Iacovenco scria: "tiganii domnesti scot din aceste rauri pentru sotiile gospodarilor in fiecare an cate 2400 de drahme de nisip auriu" si de asemenea, C. Guiglemo Ludolf ne informeaza despre tiganii aurari ce aduna aurul din Dambovita si platesc o dare anuala in luna iunie. G. Griselini aminteste de tiganii aurari din Banat si-i numeste rudari pe cei din tara Romaneasca, ce obtin aurul prin spalarea nisipului si pietrisului adus de munti.
W. von Bauer realiza impartirea tiganilor astfel: robi ai domnilor (rudari, ursari, laieti si vatrasii - "cei ce traiesc in sate, sunt scutiti de impozite si lucreaza pentru stapanii lor") si robi ai boierilor. Despre rudari spunea ca sunt si lemnari, iar ursarii "se numesc asa dupa ursii cu care umbla prin tara sa castige un ban, ei sunt de asemenea potcovari", iar "laietii lucreaza arama si se indeletnicesc cu tot felul de mestesuguri brute".
J. Lebprecht considera ca tiganii se impart "in doua categorii si anume: aceia cu domiciliul stabil, care se ocupa in parte cu agricultura, parte cu mestesuguri si mai ales cu fieraria, iar o parte isi scot traiul din lautarie, progreseaza bine si duc o viata linistita, apoi sunt tiganii de satra, care nu sunt stabili si cutreiera toata tara". Baronul von Campenhausen ii aminteste pe "burcasi", o casta "cumplita", vara traiesc in paduri, iarna, pe gramezile de gunoi ale satelor si oraselor, plateau o mica dare. Se spunea ca furau copii si cai. Un grup aparte il constituiau "netotii"(cei cu mintea ne-toata); nu aveau un mestesug, traiau in conditii animalice, nu aveau locuinte, nici corturi, nici carute, rataceau prin tara, faceau jafuri, hotii, se hraneau chiar si cu mortaciuni. Erau vazuti ca fiind cruzi, fara lege si fara stapan. Au venit din Imperiul habsburgic la sfarsitul secolului al XVIII-lea si desi erau in numar mic, erau o mare problema pentru autoritati.
Lautarii
O "tagma" deosebita a tiganilor era cea a lautarilor, considerata privilegiata. O prima mentiune a unui tigan lautar dateaza din anul 1568, cand Petru cel Tanar intareste lui Dinga, mare postelnic, mai multe salase de tigani, intre care este amintit si "Stoica alautar". In 1645, comisul Apostolache detinea un tigan lautar: "Tudor viorariul, fiul lui Dumitru zlatar". Printre robii manastirii Bisericani din tinutul Neamtului se afla in anul 1634 si Radul - "tigan cimpoias". Uneori, boierii incredintau pe robii lor lautari in ucenicie la muzicanti otomani. in 1578, Stefan, fost mare clucer, l-a dat pe Stoica, fiul lui Opris tiganul la "un cobzar turc, anume Curtu, de l-au invatat cu cobuzul si i-au dat 1.500 de aspri si un cal si-o plosca". Sa mai amintim pe un anume "Marin guslar", in timpul lui Matei Basarab, in anul 1650.
W. Wilkinson spunea ca tiganii posedau o usurinta nativa si o rapiditate remarcabila in a deprinde arta muzicii pe care o preferau altor indeletniciri . Generalul C. von Tige ramane impresionat de "o multime de tigani care, cu tambalul si cu fluierele lor, faceau sa joace cu deosebita gratie 12 ursi", pe care ii intalneste la Brancoveni, in Oltenia, in anul 1727. tiganii ursari erau recunoscuti pentru maiestria lor in domeniul muzicii. Ei se opreau la intretaierea marilor drumuri, unde se organizau targuri locale. Faceau ursii sa joace "fie cu tamburine sau batand tactul cu un fel de pinteni mari pe care si-i legau de calcaie si care fac mult zgomot cand se lovesc intre ei", dupa cum scria F. Recordon.
A. Wolf mentiona ca tiganii lautari interpretau si cele mai vulgare "cantece de ulita", iar von Campenhausen afirma ca tiganii lautari cantau nu numai la ospete, ci si la inmormantari, dansul si cantul amestecandu-se cu bocetele. Boierul Ionita Canta avea la petrecerile sale un taraf format din sase tigani, scripcari si cobzari, iar vistiernicul Iordache Roset Roznovanu sau hatmanul C. Ghica aduceau la ospetele lor celebrele tarafuri ale lui Angheluta si Barbu Lautarul.
Au existat de-a lungul Evului Mediu mai multe eliberari din robie pentru servicii deosebite aduse stapanului. Dintre cei eliberati, unii au ajuns sa detina ranguri si bogatii. Un caz devenit celebru este cel al robului tigan Razvan, care a ajuns pana pe tronul Moldovei. N. Balcescu scria: "Cumplita moarte avu acest barbat care, prin meritul si nenorocirea sa, se ridicase din pulbere pe tronul patriei sale. Nascut tigan, dintr-un neam oranduit de veacuri la robie, el se arata in acele vremuri, mai patrioti decat cei mai neaosi moldoveni. Si ajutat numai de sabia sa cea viteaza isi inscrise numele in sirul celor mai viteji domni ai Moldovei".
Robii tigani numerosi in Moldova si tara Romaneasca
In Moldova si tara Romaneasca sunt mai multi tigani ca oriunde in Europa, spune generalul A. Langeron in 1790 si la fel, baronul von Campenhausen considera ca nici intr-o tara din Europa nu sunt atatia tigani. F. von Bauer mentiona faptul ca in anul 1778, in tarile Romane "toti romanii sunt liberi, fiind robi numai tiganii", reprezentantii unui popor ratacitor, care n-are nicaieri o patrie si se afla aici intr-un numar foarte mare. Ei au limba proprie dar stiu si romaneste si sunt crestini. Griselini, prezent in Banatul anului 1774, vorbeste de tiganii care vorbesc romaneste, dar, intre ei, foloseau un dialect ce nu apartinea "nici limbii unguresti, sarbesti, grecesti,turcesti, armenesti, nici limbii unei alte natiuni invecinate, europenesti sau asiatice". F. de Pavie, baron de Forquevaux, inca din anul 1585 incearca sa arate ca tiganii ar fi putut avea obarsia in tarile Romane, aflandu-i aici cu locuinte statornice in jurul Iasilor si prezinta si asemanarea dintre portul tigancilor si moldovencelor ca un argument in favoarea ipotezei sale. El afirma ca: "Doar aceasta este deosebirea intre aceste fiinte ratacitoare si femeile moldovence: anume ca acestea sunt albe si balaie si acealea negre, dar in mod artificial, folosind la spalat decoctii de burieni".
Este una dintre primele descrieri ale tiganilor realizate de un calator strain si care exprima caracterul de inedit si de mister al acestora pentru calatorii apuseni. B. Haquet ii arata ca fiind cu parul negru ca taciunele, ochii mari si negri, cu privire ascutita si adesea salbatica. Doreau sa traiasca liber si fara constrangeri, avand niste "notiuni superstitioase si proaste despre religie, la care nu prea se gandesc".
Calatorii straini remarcau starea jalnica a celor mai multi dintre tigani, denuntand abuzurile boierilor. Contele d'Antraigues scria la sfarsitul veacului al XVIII-lea dupa ce strabatuse tarile Romane: "Boierii sunt stapanii lor cei mai absoluti. Dupa plac, ii vand si-i ucid ca pe niste vite. Copiii lor se nasc robi fara deosebire de sex". Jean Louis Parrant, prezent in Moldova in timpul revolutiei franceze, se intreaba: "Ce se poate spune despre aceste numeroase turme (caci nu pot fi numite altfel) de fiinte inca si mai nenorocite, care sunt numite tigani si care, pierdute pentru umanitate, sunt puse pe aceaeasi treapta cu vitele de povara si adeseori tratate mai rau decat ele de catre sapani barbari a caror odioasa si asa-zis proprietate sunt?"
Tiganii sunt vanduti, rapiti, despartiti de familiile lor, batuti si uneori chiar omorati, desi legea interzicea asta. Un scriitor german prezent in tara Romaneeasca in anul 1837 arata ca aceste situatii nu disparusera odata cu epoca moderna. El descrie lupta unei tinere tiganci ce nu se dadea vanduta unui boier ce dorea sa o alature celorlalti 500 de tigani, impresionat, se pare, de frumusetea ei. Boierul a refuzat cei 50 de galbeni oferiti de strainul induiosat de lupta fetei. Ermitul din Gauting (acesta este numele cu care s-a semnat scriitorul german) crede ca intre cei 40.000 de tigani din Muntenia sunt de aceia care deprinsi cu biciul zilnic si-ar fi pierdut si mainile dintr-un capriciu sadic al stapanilor.
Vechile legi romanesti arata situatia de rob a tiganului, biserica le accepta. Traditiile vechi arata ca nu erau considerati oameni. Tendintele de reforma de la sfarsitul secolului al XVIII-lea nu schimba nimic. Biserica recunoaste ca nu e drept a exista robi, dar se justifica prin faptul ca asa erau legile vechi, care s-au urmat din veac.
Au fost si cazuri in care tigani sositi din alte parti s-au oferit robi unor boieri sau manastiri. Mentionam pe "Patrana, tiganca straina de peste Dunare", care, in 1659, s-a inchinat roaba impreuna cu copilul ei schitului Doljesti, din tinutul Neamtului, obligandu-se de bunavoie sa slujeasca schitului pe veci, impreuna cu alti tigani, primind la schimb hrana, imbracaminte, vaca si vitel61. Prezentam si un document deosebit prin ceea ce defineste - o stare inumana - si de ce este in stare o fiinta omeneasca atunci cand iubeste. Este un zapis de invoire a unei casatorii a unei fiice de imigrant ungur, om liber, cu un tigan, un rob: "Adeca eu Odor Frentu, ungur si impreuna cu femeia mea Calara, adeverim cu acest zapis al nostru in cinstita mana a a dumneaei cucoana Anica Roset Baneasa, percum sa se stie ca avand dorire mare ca sa se boteze si sa mearga dupa un Ion Bogos rob a dumneaei cucoanei Anicai (...) si-am cerut voie de la noi ca dupa botez si maritis si sa nu aiba a avea vreo suparare de la noi si au cerurt acest zapis. Pe carele eu dau acest zapis ca sa fie derapta roaba cucoanei Anicai atat cat si cati copii va face fata mea cu Ion Bogos si copiii lor de copii iar toti robi ai dumneaei sa fie ci tot neamul dumnealor..."
O zicatoare populara spunea: "Nici salca nu e pom, / Nici tiganul nu e om!"
Calatorii straini despre tigani
O alta spunea: "Feciorul de roman sa ia o tiganca, ferit-a Dumnezeu, tiganul nu-i privit de roman ca om. Nu cumva sa fie de alta lege, ca necinseteste neamul si painea fiilor lor o dau cainilor". Calatorii straini ilustreaza aceeasi stare de fapt. L. Toppeltinus arata ca lumea ii evita pe tigani, nu-i saluta, nu le arata niciun respect, iar W. Wilkinson nota: "Cu toate ca tiganii alcatuiesc o parte insemnata a comunitatii, ei sunt priviti cu cel mai mare dispret de catre ceilalti locuitori ca care, intr-adevar, se poarta cu ei putin mai bine dect cu animalele si epitetul insultator de hot sau oricare altul echivalent ar putea fi tolerat mai usor decat acela de tigan".
M. Kogalniceanu isi amintea din copilaria sa din Iasi, despre "fiinte umane cu lanturi la maini si la picioare, cu cercuri de fier in jurul fruntii sau cu zgarda metalica la gat. Biciuri sangeroase si alte pedepse precum infometarea, atarnarea deasupra focului fumegand, regimul de carcera si aruncarea, despuiat fiind, in zapada sau apa inghetata a vreunui rau, acesta este tratamentul aplicat nenorocitului de tigan"66. Marele om politic si de cultura a fost primul roman care a realiza un studiu asupra istoriei tiganilor, ilustrand o stare de fapt ce contrazicea principiile generoase ale miscarilor revolutionare si modernizatoare ale generatiei sale, una de exceptie in istoria romanilor. Gratie eforturilor sale si ale congenerilor sai, tiganii sunt dezrobiti.
Note:
1.
2. N. Djuvara, intre Orient si Occident, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 385 si urm.
3. Al. Gonta, Satul in Moldova medievala-Institutiile, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 303
4. M. Block, Moeurs et coutumes des tsiganes, Payot, Paris, 1936, p. 57
5. M. Block, op. cit., p. 37 si I. Chelcea, tiganii din Romania, Bucuresti, 1944, p. 11
6. Al. Gonta, op. cit., p. 304
7. J. Vaillant, Les Romes. Histoire vraie des vrais Bohemiens, Paris, 1857, p. 9 si urm.
8. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, ESPLA, Bucuresti, 1956, p. 230-231 si D. Fotino, Istoria generala a Daciei, Ed. Semne, Bucuresti, 2008, p. 341
9. M. Kogalniceanu, Schita despre tigani, trad. Gh. Ghibanescu, Iasi 1908, p. 7
10. M. Olinescu, Mitologie romaneasca, Ed. Minerva, Bucuresti, 1944, p. 101
11. M. Block, op. cit., p. 32-33
12. D. Cantemir, Descrierea Moldovei, p. 297
13. N. Iorga, Istoria romanilor, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p. 110 si C.C. Giurescu, Istoria romanilor, vol. II, Ed. All, Bucuresti, 2000, p. 388
14. N. Iorga, Locul romanilor in istoria universala, ed. R. Constantinescu, Bucuresti, 1985, p. 128
15. A. Poissoinier, Les esclaves tsiganes dans les Princpautes Danubienes, Payot, Paris, 1866, p. 11
16. A. Gonta, op. cit., p. 315
17. DRH, B, tara Romaneasca, I, Bucuresti, 1966, p. 19-20
18. DRH, B, tara Romaneasca, I, p. 22-25
19. DRH, B, I, p. 32-33
20. E. Hurmuzaki, Documente privitoare la tarile Romane, I/2, Bucuresti, 1890, p. 527
21. V. Costachel, A. Cazacu, Viata feudala in tara Romaneasca si Moldova, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1957, p. 154
22. DRH, A, Moldova, I, Bucuresti, 1957, p. 124-126 si M. Costachescu, Documente moldovenesti inainte de Stefan cel Mare, vol. I, p. 212 si M. Costachescu, Documente de la Stefan cel Mare, Iasi, 1948, p. 11-12
23. Cronica lui Stefan cel Mare, ed. I. Chitimia, Bucuresti, 1942, p. 40, 62 si M. Costachescu, Arderea Targului de Floci si a Ialomitei la 1470, Iasi, 1935, p. 1-2
24. Calatori straini depre tarile romane, II, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedia, Bucuresti, 1970, p. 322
25. A. Gonta, op. cit, p. 316
26. Calatori straini depre tarile romane, I, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1968, 112-113
27. Hurmuzaki, XV/1, p. 152
28. A.D. Xenopol, Istoria romanilor din Dacia Traiana, vol. V, Ed. Cartea romaneasca, Bucuresti, 1927, p. 130
29. M. Costin, Opere complete, ed. P.P. Panaitescu, Bucuresti, 1958, p. 61 si N. Iorga, Istoria romanilor prin calatori, Ed. Eminescu, Bucuresti, 1981, p. 162
30. Albina romaneasca, 25 oct. 1847
31. Calatori straini depre tarile romane, II, ed. M. Holban, Ed. Stiintifica si Enciclopedia, Bucuresti, 1970, p. 322
32. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858
33. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 773
34. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 843
35. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 1167
36. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 157
37. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 424-425
38. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 162
39. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 746-747
40. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858
41. V. Achim, Istoria tiganilor din Romania, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 78
42. DRH, B, tara Romaneasca, vol. VI, Bucuresti, 1985, p. 73
43. DRH, B, tara Romaneasca ,XXX (1645), Bucuresti, 1998, p. 276
44. DRH, A, Moldova, XII, 1634, Bucuresti, 1974, p. 196
45. DIR, B, tara Romaneasca, IV, Bucuresti, 1952, p. 356
46. DRH, B, tara Romaneasca, XXV, p. 452
47. Calatori straini depre tarile romane, sec. XIX, vol. I, p. 653
48. Calatori straini depre tarile romane, IX, p. 156
49. Calatori straini depre tarile romane, sec. XIX, vol. I, p. 635
50. N. Iorga, Istoria romanilor prin calatori, p. 612 si Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 1264
51. N. Iorga, O gospodarie moldoveneasca la 1777 dupa socotelile cronicarului I.Canta, AARMSI, s.III, Tom VIII, 1927-1928, p. 91-92 si Gh. Ungureanu, Veniturile si cheltuielile unei mari case boieresti din Iasi in anul 1816, in "Studii si articole de istorie", I, 1956, p. 133
52. N. Balcescu, Puterea armata si arta militara la romani, Ed. Militara, Bucuresti, 1990, p. 118
53. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 858 si 941
54. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 149
55. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 382
56. Calatori straini depre tarile romane, III, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971, p. 183
57. Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 861
58. Calatori straini depre tarile romane, X/1, p. 300 si X/2, p. 1312
59. N. Iorga, Romanii prin calatori, Ed. Casei Scoalelor, Bucuresti, 1929, p. 2
60. Istoria dreptului romanesc, II/1, Bucuresti, 1984, p. 244
61. Istoria Romanului, Societatea culturala - Roman-600, Roman, 1992, p. 59
62. N. Iorga, Documente refritoare la familia Climachi, I, Bucuresti, 1903, p. 483
63. I. Muslea, O. Barlea, Tipologia folclorului. Din raspunsurile la chestionarele lui Hasdeu, Ed. Minerva, Bucuresti, 1970, p. 527
64. E. Sevastos, Literatura populara, vol. I, Ed. Minerva, Bucuresti, 1990, p. 150
65. A. Fraser, tiganii, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008, p. 70 si Calatori straini depre tarile romane, X/2, p. 158
66. M. Kogalniceanu, Dezrobirea tiganilor, Bucuresti, 1891, p. 14
The Concise Oxford Dictionary of current english, Ed Oxford, p. 1989, p. 517