Cum să pornești o revoluție

 Societate  4  7,596

piata tahrir  revoluția din egipt  revoluții  

---

Cu titlul original „How to start a revolution”, acest film documentar este povestea remarcabilă a revoluțiilor moderne, a capacității oamenilor de a schimba lumea în care trăiesc și pe oamenii care îi conduc.

Filmul relevă pentru prima oară povestea lui Gene Sharp, nominalizat la Premul Nobel, cel mai mare expert din lume în domeniul revoluțiilor non-violente. Regizorul Ruaridh Arrow ne arată cum a reușit munca lui Sharp să ofere noii generații de lideri revoluționari armele de care au nevoie pentru a-i răsturna pe dictatori.

Ne arată cum cei 198 de pași spre schimbarea non-violentă a unui regim au inspirat revoluțiile din Serbia până în Ucraina și din Egipt până în Siria. Pentru a realiza acest film, regizorul a înnoptat în Piața Tahrir din Cairo în timpul celei mai tensionate perioade a revoluției din februarie. I-a cunoscut pe liderii mișcării pro-democrație din Siria, dar și pe cei responsabili de răsturnarea dictatorilor din Serbia și Ucraina. Filmul ne mai arată că social media a devenit o amenințare la adresa dictatorilor, ceva de neimaginat în urmă cu un deceniu.

Vizionare online film documentar Cum să pornești o revoluție

https://www.youtube.com/watch?v=ZeuaDxj_Ze0

Misterele morţii celor mai mari zece scriitori români:

Mihai Eminescu, poetul „nepereche“, a avut parte de un sfârşit controversat, care şi astăzi incită controverse. Eminescu a fost tratat cu injecţii cu mercur pentru că medicii credeau că suferă de sifilis. Studiile recente au demonstrat că „poetul naţional“ nu a suferit de această boală, iar tratamentul aplicat i-ar fi grăbit sfârşitul. De asemenea, chiar în ziua morţii, Eminescu ar fi fost lovit în cap cu o cărămidă de către un pacient al sanatoriului de boli mintale al doctorului Şuţu, situat pe Strada Plantelor din municipiul Bucureşti, în era internat.   Ultima dorinţă a geniului literaturii române a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu il strecurase prin vizeta metalică a salonului  în care şi-a petrecut ultimele ore din viaţă. I-ar fi şoptit celui care i-a făcut această favoare că ”sunt năruit”.  A doua zi, pe 16 iunie 1889, a fost constatat decesul. Medicii Şuţu şi Petrescu au întocmit formele legale şi un raport oficial, destul de ambiguu din care nu reiese clar cauza morţii poetului. După două zile, Eminescu este şi înmormântat. Este depus în prealabil la biserica Sfântul ”Gheorghe cel Nou” din Bucureşti, pe un catafalc împodobit cu ramuri de tei. În jurul sicriului, coroane din partea Academiei Române şi a prietenilor şi mesaje. La autopsia efectuată de doctorul Tomescu şi mai apoi de Marinescu de la laboratorul Babeş creierul nu a putut fi studiat, fiind uitat de o asistentă cu neglijenţă pe o fereastră deschisă, unde s-a descompus rapid.    Iată ce spunea omul de litere Nicolae Manolescu într-o scriere postată pe blogul său de pe adevarul.ro cu privire la moartea lui Eminesu:  „În 1972, medicul Ion Nica a studiat cazul, pornind de la mult-puţinele mărturii existente, şi a contestat diagnosticul călinescian. Studiul lui Ion Nica nu l-a convins pe Ş. Cioculescu, autor al unei riposte severe în „România literară“. M-a convins, în schimb, pe mine.Am polemizat atunci, în paginile aceleiaşi reviste, cu bătrânul (ah, era mai tânăr decât sunt eu acum!) critic, fiecare rămânând la ale lui.În 1996, un alt medic, Ovidiu Vuia, a reluat ipoteza colegului său şi a susţinut o opinie asemănătoare: poetul ar fi suferit de o psihoză endogenă de tip maniaco-depresiv, fără demenţă, paralizie şi distrugere a creierului. Toate simptomele cunoscute pledează pentru concluzia că Eminescu a suferit de boala lui Hölderlin mai degrabă decât de aceea (nu foarte sigură, nici ea) a lui Maupa­ssant. Nefiind vorba de sifilis, tratamentul cu mercur s-ar fi dovedit inadecvat, grăbindu-i poetului moartea.  Dacă nu i s-ar fi aplicat tratamentul cu pricina, Eminescu ar fi avut parte de declinul îndelungat al poetului german. Responsabilitatea erorii de diagnostic revine doctorilor Iszac şi Marinescu (acesta aflat la începuturile prodigioasei lui cariere de neurolog)“. 


Ion Creangă a murit după ce a petrecut cu un amic  I on Creangă a murit în ultima zi a anului 1889, cu numai câteva ore de trecerea în noul an. A decedat la vârsta de 52 de ani şi suferea de crize de epilepsie. Creangă a suferit foarte mult ca urmarea  pierderii prietenului său, Mihai Eminescu. Cu toate acestea, sfârşitul povestitorului a venit în mod neaşteptat pentreu apropiaţii lui. Creangă şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania unui amic, cu care a cutreierat străzile Iaşiului. A mâncat gogoşi şi a consumat alcool, iar spre amiază a mers la tutungeria fratelui său, unde i s-a făcut rău şi a murit. A fost înmormântat pe data de 2 ianuarie 1890. A fost înmormântat pe data de 2 ianuarie 1890 în Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi.  


Moartea controversată a lui Liviu Rebreanu  
Scriitorul Liviu Rebreanu a avut şi el o moartea învăluită în mister. Acesta a decedat în data de 1 septembrie 1944 când se afla pe proprietatea sa din Valea Mare, de lângă Piteşti.     Oficial se ştie că Rebreanu a murit din cauza unui emfizem pulmonar, a unor afecţiuni cardiace şi exista şi o suspiciune de cancer, însă nepotul său, Ilderim Rebreanu susţine că at fi fost împuşcat de către soldaţii ruşi veniţi să-i jefuiască proprietatea. De asemenea, un lector universitar de limbă engleză a prezentat o altă variantă conform căreia Rebreanu ar fi fost împuşcat tot de ruşi în noaptea de 23 spre 24 august în timp ce se afla într-o maşină.  


Preda a murit înecat cu propria vomă La 57 de ani, în noaptea de 15 spre 16 mai 1980,  în acelaşi an în care cunoscuse succesul cu celebrul roman ”Cel mai iubit dintre pământeni”, Preda a fost găsit mort în camera cu numărul 6 din vila de creaţie de la Mogoşoaia, înecat în somn în propria vomă, după o noapte în care consumase alcool. Oficial, certificatul medico-legal a atestat consumul mare de alcool şi moartea prin asfixie mecanică. În jurul morţii lui Preda s-au creat însă o serie de scenarii. S-a spus că a fost ucis de Securitate sau de agenţii ruşi KGB.   Marin Preda şi-a petrecut ultima zi din viaţă, 15 mai 1980,  la Editura ”Cartea Românească”, în biroul său de director. Potrivit apropiaţilor, Preda a primit vizite, a scris şi spre seară a rămas, aşa cum obişnuia, singur. Aici i-ar fi  adus coana Vetuţa , femeia de serviciu, o sticlă de rom cubanez, după spusele şoferului Turturică. Preda a băut singur, închis în birou, până târziu în noapte. Femeia de serviciu a fost cea care i-a chemat un taxi să-l ducă la vila de creaţie de la Mogoşoaia, unde Preda obişnuia să doarmă de câteva săptămâni. Scriitorul băuse şi a fost ajutat să urce şi să coboare din taxi. Potrivit declaraţiei şoferului de taxi, prezentată de Mariana Sipoş în cartea „Dosarul Marin Preda”, scriitorul „se afla în stare avansată de ebrietate”.   Ajuns la Mogoşoaia, Preda a fost urcat în camera sa, cea cu numărul 6, unde i s-a adus o ompetă. Scriitorul nu a adormit şi în jurul orei 1.30 a coboarât în sala de mese, acolo unde petreceau mai mulţi scriitori la o zi de naştere. Se spune că Preda a cerut apă şi i-au fost date două pahare: unul cu apă şi altul cu votcă. După spusele martorilor, Preda a băut paharul de votcă şi a căzut cu capul pe masă, iar în jurul orei 2.00 dimineaţa a fost urcat, pe braţe, în camera sa de poetul Virgil Mazilescu şi de portar. Cei doi l-au lăsat în pat, îmbrăcat în palton. A doua zi, Preda urma să plece la Focşani la o întâlnire cu cititorii.   Marin Preda a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 16 mai, în patul său de la Mogoşoaia, de către scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu.   „În  dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului. Era aşteptat de toată lumea. Se pregatea un fel de sărbătoare a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numarul 6. Niciun raspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis... Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”.În interviurile date dupa moartea lui Preda, acesta povesteşte scena găsirii trupului neînsufleţit al prozatorului“, a povestit Dan Claudiu Tănăsescu.     Medicul s-a grăbit să-şi ia trusa din maşină la vederea trupului lui Preda, însă decesul survenise de mult. În procesul-verbal întocmit în  data de 16 mai 1980 de Procuratura municipiului Bucuresti se specifică: „În jurul orei 12.15, în camera cu numarul 6 din Pavilionul C, pe patul de lângă fereastră, cu capul sprijinit de tăblia patului, este găsit scriitorul Marin Preda decedat, cu rigiditate cadaverică instalată”. Potrivit certificatului medico-legal moartea lui Preda ”s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”. Scriitorul avea câteva  echimoze pe frunte, semne pe care anchetatorii nu le-au catalogat ca având rol în producerea decesului ”Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur si nu au un rol în producerea mortii”, s-a mai consemnat în procesul verbal.   Fratele scriitorului, Alexandru Preda (Saie), a fost convins  că Securitatea l-a omorât pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. Soţia sa, Elena, a recunoscut în interviurile date după moarte că Preda a avut presentimentul că va muri. Aurora Cornea, marea iubire a scriitorului, mărturisea  că văzând  fotografiile cu cadavrul lui Preda nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva a fost asasinat. 


Sadoveanu, mort acasă sau într-un vagon de tren? 
Mihail Sadoveanu a murit în dimineaţa zilei de 19 octombrie 1961, fiind înmormântat două zile mai târziu în Cimitirul Bellu. Potrivit surselor oficiale, scriitorul a murit în urma unui infarct, acesta având unele probleme cardiace mai vechi, însă există şi alte versiuni cu privire la sfârşitul lui Sadoveanu. Astfel, acesta ar fi murit într-un vagon de tren, şi nu în locuinţa sa. Una dintre variante arată că ar fi fost asasinat de un mason care l-ar fi lovit în cap cu un obiect dur. Despre scriitor se vorbea că ar fi fost liderul francmasonilor din România, pe care i-ar fi trădat în favoarea regimului comunist. Scriitorul a fost chiar Mare Maestru al Masoneriei Române.      O altă versiune care circulă cu privire la moartea scriitorul se referă la decesul lui după ce ar fi ingerat o substanţă miserioasă, decesul având loc tot într-un vagon de tren. Se spune că această substanţă ar fi fost un afrodiziac, pentru Sadoveanu, în ciuda vârstei, avea un apetit sexual crescut.  


Blaga, diagnosticat cu cancer osos în fază finală  Lucian Blaga, care a fost propus de Eliade la Premiul Nobel, însă regimul comnunist i-a interzis accederea la această distinciţie. Scriitorul şi-a petrecut ultima parte a vieţii în localitatea Lancram, de lângă Sebeş. Aici îşi găsea liniştea şi inspiraţia. Se plimba foarte mult în natură şi îşi regăsea astfel echilibru sufletesc. Lucian Blaga avea unele probleme de sănătate, dar nu le-a acordat atenţia cuvenită. Durerile la nivelul coloanei vertebrale s-au acutizat şi în anul 1961 a apela la ajutorul medicilor, care l-au diagnosticat cu cancer osos cu metastaze. A fost internat în spital şi a urmat o serie de tratamente, care nu au dat însă randament. În noaptea de 5 spre 6 mai, Blaga s-a trezit din somn şi i-a spus soţiei că în cel mult o oră va deceda, eveniment care a avut loc. A fost înmormântat chiar de ziua sa de naştere în cimitirul din localitatea Lancram.  


Sicriul cu trupul lui Caragiale, pierdut Cel mai mare dramaturg al României a murit la vârsta de 60 de ani. Ion Luca Caragiale a încetat din viaţă la Berlin, în locuinţa lu. A fost găsit decedat în dimineaţa zilei de 22 iunie 1916 de către fiica şi soţia sa, care au auzit în noaptea precedentă cum acesta tuşea puternic. Medicii legişti au stabilit drept cauză a morţii problemele cardiace de care suferea. A existat şi o altă versiune cu privire la moartea sa, potrivit căreia marele dramaturg ar fi sucombat pe stradă.    Trupul neînsufleţit a fost depus în capela bisericii protestante din localitatea germană Schoeneberg, după care a fost adus în ţară. În timpul transportului au fost înregistrate mai multe neplăceri. Sicriul şi actele au fost pierdute. Sicriul a stat mai multe zile într-o gară, dar, până la urmă, a ajuns în România şi Ion Luca Caragiale a fost înmormântat în Cimitirul Bellu.  

Nichita Stănescu şi patima pentru alcool Nichita Stănescu a fost considerat, alături de Eminescu, drept unul dintre cei mai geniali poeţi români. A căzut, însă, în patima alcoolului, ajungând să consume chiar şi două sticle de votcă pe zi. A avut mari probleme de sănătate din cauza consumului mare de alcool. A fost internaty în spital ca urmare a problemelor la ficat. Medicii l-au trimis să urmeze o cură la Mangalia.    În ziua de 12 decembrie 1983, când se întorcea de la nunta unor prieteni din provincie i s-a făcut rău tot din cauza ficatului şi a ajuns la Spitalul Fundeni, dar medicii nu au mia putut să-l salveze. A încetat din viaţă în nopatea de 13 decembrie în urma unui stop cardio-respirator. a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. 


Nicolae Labiş a băut ultima dată la Peştera Moartea lui Nicolae Labiş a fost îndelung comentată. Tânărul poet s-a aflat în noaptea de dinaintea morţii la un restaurant din Capitală, alături de o doamnă cu „o moralitate îndoielnică”, cel mai probabil o balerină rusă, la restaurantul Peştera, aşa cum a relatat istoricul Dan Falcan.   La masa poetului se afla şi Lucian Raicu, împreună cu soţia lui. Se pare că cei patru au stat la un pahar în interiorul restaurantului Peştera, fără ca niciunul dintre aceştia să ştie că pentru Nicolae Labiş urma să fie ultima întâlnire, ultimul pahar. După ce a părăsit restaurantul, poetul, însoţit de partenera sa, a ajuns în staţia de tramvai din apropierea restaurantului. Printr-o întâmplare nefericită sau printr-un plan pus la cale cu grijă, Nicolae Labiş a ajuns sub roţile tramvaiului. Imediat după accident a fost dus la spitalul Colţea, dar starea lui s-a agravat. A fost trimis la un alt spital, însă fără niciun rezultat.     Aflat pe patul de spital, Labiş i-a dictat lui Aurel Covaci ultimul poem: „Pasărea cu clonţ de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi./ M-a strivit/ Pasărea cu clonţ de rubin,/ Iar mâinile/ Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţărână,/ Vor găsi poate/ Urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă". Labiş a murit la 21 de ani. Nicoale Labiş i-ar fi spus surorii sale, Margareta, că a ajuns sub tramvai pentru că cineva l-a tras de palton.    După accident au apărut numeroase speculaţii cu privirea la modul în care acesta s-a petrecut. Unii oameni erau de părere că a fost vorba despre un accident care s-a produs din vina ameţelii, stare care l-a cuprins pe poet după consumul de alcool. Alte persoane erau de părere că la mijloc a fost vorba despre Securitate şi că un agent l-ar fi împins pe Labiş în faţa tramvaiului. Cert este că Nicolae Labiş şi-a pierdut viaţa pe 22 decembrie 1956, dar a lăsat pentru români nişte opere cu adevărat valoroase.  Nu a fost niciodată căsătorit, însă a avut mai multe relaţii de-a lungul timpului. 

George Coşbuc s-a stins de dorul fiului  George Coşbuc a murit de dorul fiului său, care a decedat în apropiere de Târgu Jiu, în urma unui accident de maşină. „Alexandru Coşbuc se afla într-o maşină Mercedes Torpedo Benz, împreună cu Alexandru Stâlpeanu, un latifundiar din Teleorman, proprietarul maşinii, probabil şi singura care circula, în vremea respectivă, pe drumurile Gorjului. Cei doi se întorceau de la vila din Tismana, unde George Coşbuc se retrăgea de multe ori ca să scrie poezii. Alexandru Coşbuc avea 19 ani şi era student. Acesta fusese chemat în armată şi urma să ajungă la Drobeta Turnu Severin. Maşina a lovit un bolovan mai mare, după care a intrat într-o căruţă aflată în faţă. Alexandru Stâlpeanu a murit pe loc, iar Alexandru Coşbuc a fost rănit grav. A fost transportat cu o căruţă la spitalul din Târgu Jiu, dar a murit pe drum.     George Coşbuc a fost foarte afectat de acest eveniment şi a ridicat o fântână în amintirea singurului său copil“,  apovestit  Ion Vârţanu, un om de afaceri care are un restaurant chiar lângă „fântâna lui Coşbuc“. Alexandru Coşbuc a murit pe datat de 26 august 1915, iar în acest an s-au împlinit 100 de ani de la tragicul accident. La trei ani de la producerea acestui eveniment tragic, George Coşbuc a murit la vârsta de 51 de ani. Acesta este înmormântat în Cimitirul Bellu. 

Citeste mai mult: adev.ro/nz2rru

SOROS versus STEINMETZ

SOROS versus STEINMETZ miliardarii lumii "se executa" intre ei.. Reteaua miliardarului GEORGE SOROS ataca reteaua miliardarului israelian BENNY STEINMETZ pusa sub acuzare de DNA.
Intrebare fireasca de la un cititor:

Deci acest grup infracțional era monitorizat din 2008, înainte de a se face mânăria (vezi fragmnetul de stenograma publicat de DNA in care Truica pregateste afacerea impreuna cu Steinmetz). Cu toate acestea instituțiile statului nu au intervenit . Terenul a fost luat de Truică și compania , a fost parcelat și vândut mai departe .... Iar acum în 2015 instituțiile statului reclamă prejudiciul de 135 milioane euro .... Fraților în ce țară trăim ???? Noaptea minții.

Repetam si noi: aceeasi intrebare pentru DNA: Daca se stia din 2008 de acest Grup Infractional Organizat de Benny Steinmetz, de ce ati dat drumul la Dosar DOAR in 2015, domnilor si doamnelor de la DNA?
Logic nu sunt decat trei posibilitati:
1. Cineva nu v-a lasat sa dati drumul la Dosar din 2008 pana astazi (cine?) iar acum v-au cuprins remuscarile si i-ati dat drumul dupa 7 ani (oare?).
2. Nu ati vrut 'voi singuri' sa dati drumul la dosar din 2008 pana astazi (de ce?) dar acum altcineva v-a cerut sa-i dati drumul (cine?).
3. Cineva nu v-a lasat sa dati drumul la dosar din 2008 pana astazi (cine?) iar acum altcineva v-a cerut sa-i dati drumul. (cine?)
Faptul ca DNA-ul nu ne spune exact si nu clarifica cum au stat lucrurile si de ce acest dosar a aparut dupa atata vreme, nu face decat sa dea apa la moara ZVONURILOR care spun ca intre 2000 - 2014 a fost la putere "reteaua Steinmetz" iar acuma a ajuns la putere "reteaua Soros".
DNA e dator sa elimine zvonurile si sa explice clar Opiniei Publice DE CE A TRENAT ACEST DOSAR ATATIA ANI si de ce a lasat ca tara sa fie jefuita de sute de milioane de euro daca existau INREGISTRARI cu ce se punea la cale inca dinaintea semnaturilor prin care s-a comis JAFUL?
STENOGRAMĂ Remus Truică și Benny Steinmetz aruncata de DNA pe Piata:

„BENNY: Și eu sper. Cum a decurs? Când va fi finalul finalului la Băneasa?
REMUS TRUICĂ: Deci, după cum deja știi, prietenul lui TAL nu a făcut mai nimic și am găsit cine este șeful tipului care ar fi trebuit să facă asta și am descoperit că este de la alt..., care este un bun prieten cu mine și am găsit acum instrumentele și mâine, la ora 10:00, este o comisie la Institut și voi merge eu împreună cu prințul, cu avocații și, probabil, după cum au promis, mâine va fi luată decizia favorabilă.
BENY: …ce se va întâmpla atunci?
REMUS TRUICĂ: Nimic. Doar vor semna și va fi a noastră. Asta e tot. Nu sunt mai mulți pași, e doar un pas.
BENY: Deci nu trebuie să mai vorbești cu cineva, să mai întrebi pe cineva, se termină, e rezolvată?
REMUS TRUICĂ: Da. Doar de semnat. Asta-i tot. Probabil nu va fi chiar mâine, dar important este să avem o decizie favorabilă mâine.
Un alt membru din grupul infracțional (anonimizat de DNA): Deci lipsește doar o semnătură?
REMUS TRUICĂ: Exact, doar una. un membru grup …. Și apoi este chiar al nostru? Adică putem începe munca pe teren?
REMUS TRUICĂ: Da, este 100% al nostru, este ca și mașina ta, e a ta (RÂDE). membru grup …. Foarte bine.
Un alt membru din grupul infracțional: Și apoi nu trebuie să dăm nimic?
REMUS TRUICĂ Adică, va fi probabil o sumă mică pentru acești oameni, dar nu mare lucru".


Iata acuzele DNA-ului in urma carora Steinmetz, Tal Silberstein, Shimon Shevez, Truica, Marcovici, Andronic, Roșu Robert, etc... au fost pusi sub acuzare

"Deoarece demersurile pe care Paul Philippe al României le-a făcut în justiție încă din anul 2002 au rămas fără rezultat, având nevoie de oameni mai puternici, mai bine ancorați politic, care să intervină pentru retrocedarea proprietăților solicitate fără drept, începând cu luna noiembrie 2006, a apelat la inculpatul Truică Remus, care la rândul său a cooptat inculpații Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin “Benny” Steinmetz, Roșu Robert, constituind astfel un grup infracțional ce a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate de prințul Paul al României prin săvârșirea de infracțiuni de corupție", arată DNA.
Realitatea TV una dintre cele mai vocale TROMPETE ale Sistemului, Digi24 alt canal TROMPETA IN DEVENIRE, precum si ziare ca Romania Curata una dintre TROMPETELE lui SOROS in Romania prin SUTELE DE MII de euro varsati in ONG-ul "Societatea Academica Romana" (SAR), al lui PIPPIDI, sau HotNews o alta TROMPETA ONG-ista "sar la gatul" miliardarului Benny Steinmetz, miliardarul israelian acuzat de DNA de afaceri NECURATE in Romania.

Nota Redactiei: Faptul ca cei doi miliardari SOROS cu STEINMETZ se cearta intre ei E FOARTE BINE.
Aflam si noi CINE din "reteaua politica si economica" din Romania facea si face parte din "RETEAUA MILIARDARULUI BENNY STEINMETZ" asa cum aflam cine face parte si din "reteaua miliardarului SOROS".

Iata lista de nume inculpate sau cercetate de DNA care sunt acuzate ca au facut afaceri necurate in Romania. E vorba de RETEAUA lui Benny Steinmetz, retea pe care o putem afla studind numele celor inculpati in dosar, si vazand sio bucuria nedisimulata din Ziarele lui GEORGE SOROS din Romania.
In acelasi timp, Propaganda Sistemului s-a pus si ea in miscare, indeosebi Realitatea TV prin Rares Bogdan care a infierat in data de 09.12 reteaua lui Benny Steinmetz din Romania.
Dar cand Benny Steinmetz, actionar principal la Gold Corporation, il trimitea pe Rares Bogdan gratuit in Noua Zeelanda ca "sa-i arate" "ce curat" se exploateaza cu cianuri" atunci era "tot" foarte bine pentru Rares Bogdan.



1. Benjamin “Benny” Steinmetz


Beny Steinmetz considerat al doilea cel mai bogat om de afaceri israelian

Beny Steinmetz (nascut in 1956) considerat al doilea cel mai bogat om de afaceri israelian cu un vast portofoliu în diamant-minerit, inginerie și imobiliare apare ca inculpat în dosarul Truică- Lambrino.

Averea sa personală este estimată la 6 miliarde $.

În dosar apare o interceptare între Truică şi Steinmetz vizând afacerea Băneasa.
Benny Steinmetz este principalul actionar al firmei Gabriel Resources

Beny Steinmetz este cel mai important investitor în Gabriel Resources, firma care controlează proiectul Roșia Montană.

A fost acuzat în Guineea de dare de mită pentru a extrage jumătate din depozitele de minereu de fier de la Simandou. A angajat avocați de la firma fostului director FBI Louis Freeh.

Steinmetz locuiește în Geneva, Elveția.

Compania BSG Capital Market, parte a grupului controlat de Steinmetz, a achiziționat în 2009 aproape nouă la sută din Gabriel Resources, plătind peste 67 milioane de dolari, iar ulterior prin mai multe plasamente și-a extins influența în compania care deține proiectul aurifer din Munții Apuseni.

Raportările oficiale plasează compania lui Steinmetz pe primul loc între acționarii Garbiel Resources, cu 16 la sută, alături de Electronum Group, un fond de investiții american.

Grupul lui Steinmetz , singurul cu investiții masive la București, a devansat în ultimii ani gigantul minier Newmont Mining Corporation, unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, care mai deține doar 13 la sută din Gabriel Resources.

Ca administrator al firmei elvețiene Onyx Financial Advisors, parte din grupul lui Steinmetz, figura Sandra Merloni Horemans, o belgiancă de 45 ani, angajată de peste două decenii în grupul lui Steinmetz.

Horemans a fost prezentă în nouă companii din România, reprezentându-i la București interesele imobiliare ale lui Beny Steinmetz.

În timp ce administra afacerile din România, ea figura și ca director ne-executiv la filiala BSG din Guineea.

În SRL-uril românești, Horemans l-a avut de-a lungul anilor ca partener și pe Remus Truică, fostul șef de cabinet al premierului Adrian Năstase.
În alt SRL, ea i-a cedat locul de administrator lui Alfred Gusenbauer, fost cancelar al Austriei și un alt reprezenant al lui Steinmetz în conducerea companiei canadiene care deține proiectul Roșia Montană.

Firmele reprezentate de Horemans au fost doar o mică parte din afacerile pe care magnatul israelian le-a derulat în România, în proiecte energetice și imobiliare.
Alte afaceri ale miliardarului Benny steinmetz in Romania

Miliardarul Beny Steinmetz (56 de ani), cu activitati în industria diamantelor, este prezent pe piata imobiliara din Romania prin firma Seven Hills, divizie a grupului BSG.

Compania a cumparat în 2006, pentru 14 milioane euro, proiectul rezidential West Park din Militari, început de Rom Canada. Proiectul trebuia sa ajunga la 1.400 de apartamente, însa a ramas doar la prima faza, care cuprinde circa 200 de locuinte.

Reprezentantii miliardarului vorbeau, în 2007, despre înca un proiect în Pantelimon, cu 1.000 de apartamente, un altul în zona Cotroceni, înca doua în Saftica si Corbeanca, cu 2.000-3.000 de vile si unul în Ploiesti, cu 250 de locuinte.

Cele cinci proiecte presupuneau investitii de 500 milioane euro, însa pâna acum nu a fost finalizat niciunul.


Iata cine actiona in reteaua lui Benny Steinmetz



2. Tal Silberstein

În urma serviciul său în unitatea de elită IDF, domnul Tal Silberstein a lucrat timp de mai mulți ani în diverse funcții de conducere într-o companie de tehnologie și a organizat mișcarea Dor Shalom.

În 1999 el a organizat campania de succes a lui Ehud Barak, care a fost ales ca prim-ministru al Israelului.

In acelasi timp, el a înființat compania GCS cu trei consilieri de conducere a campaniilor electorale internaționale.

De atunci, domnul Silberstein a servit ca si consilier special pentru mai multi prim-miniștri și pentru mai multe campanii electorale din intreaga lume, inclusiv in Israel, Italia, Austria, Bulgaria, Ungaria, [Romania] și multe altele.

Prin firma GCS Israel, domnul Silberstein este consilier strategic la numeroase companii corporative multinatioanle, inclusiv la trei companii de telefonie celulara, la Bezeq Israel, la autoritatea Aeroportuară din Israel, la Banca Mizrahi și la Coca Cola.

Pe baza mai multe conexiuni politice, domnul Silberstein ajută in prezent la dezvoltarea afacerilor si a diverselor companii mixte si a unor grupuri de lucru și de afaceri precum sia diverselor asociații din Europa Centrală și de Est, în parteneriat cu companii israeliene si internationale.

Dl Silberstein este sfatuitor si-i sfatuieste pe mai conducatori politici israelieni, inclusiv pe Prim-ministru și pe Ministrul de Finanțe, pe bază de voluntariat.

sursa: staimanmedia.com

Nota Redactiei: Suntem convinsi ca vazand ce se-ntampla cu dl. Tal Silberstein in Romania, multi dintre prietenii dansului din Israel nu vor sta cu mainile in san.
Tal Silberstein a fost consultantul politic si consilierul electoral al Primului-Ministru Călin Popescu Tăriceanu, al Primului-Ministru Adrian Năstase și al Presedintelui Traian Băsescu.

3. Shimon Shevez


Shimon Shevez a fost directorul general al cabinetului premierului Israelului Yizhak Rabin, între 1992 și 1995.

Nota Redactiei: Suntem convinsi ca vazand ce se-ntampla cu dl. Shimon Shevez in Romania, multi dintre prietenii dansului din Israel nu vor sta cu mainile in san.

4. Arthur Filkenstein


Des pomenit de Rares Bogdan ca fiind un pion important in afacere. Dar nu a rezultat suficient de clar, pana acum, care este implicarea lui.



5. Sandra Merloni-Horemans


Sandra Merloni-Horemans - este o belgiancă care conduce operațiunile lui Beny Steinmetz din Beny Steinmetz Group (BSG), in mai multe țări.
Ea a fost numita Administrator pe lângă Remus Truică al firmei care se ocupa cu afacerea incriminata.
Sandra Merloni-Horemans a fost acuzata in data de 09 Dec 2015 de catre Rares Bogdan la Emisiunea Jocuri de Putere ca ar fi AGENT MOSSAD. Rares Bogdan nu a dezvaluit de unde are aceasta informatie.

5. Avocat Roșu Robert Mihaita



6. Prinţul Paul Al României



7. Remus Truica - fostul sef de Cabinet al Premierului Adrian Nastase.


Prin 1999, Remus Truică a cunoscut-o pe Dana Năstase, soția lui Adrian Năstase, cel care peste un an devenea premierul Romîniei (cf. Comisarul.ro : Însă 1999 este anul lansării lui Truică în lumea bună a afacerilor. Pentru că, prin intermediul părinţilor săi, a cunoscut-o pe Dana Năstase, soţia viitorului premier.).

Este momentul când Truică se lansează serios în ceea ce se numește lumea mare a afacerilor, prin deschiderea firmei TotalNet. Îi are parteneri de afaceri pe Alexandru Bittner, Adrian Petrache, Viorel Jianu şi Emil Nell Cobar. În doi ani de zile, profitul companiei a explodat pentru că firma a avut acces la foarte multe contracte cu statul român.

Conform României Libere, la începutul anilor 2000, printre clienții TotalNet se aflau: Ministerul Finanţelor Publice, Televiziunea Română, Petrom şi Guvernul României.

TotalNet a montat pe vremea Guvernului Năstase sistemul de videoconferință în sala de ședințe a Guvernului de la Palatul Victoria. În această sală și-au ținut ședințele toate guvernele ulterioare: Boc, Ungureanu, Ponta și acum Cioloș.

Pentru marile sale performanțe economice, TotalNet-ul lui Truică și al prietenilor săi, a fost menționat de către Guvernul Năstase în Strategia Națională pentru Implementarea Societății Informaționale, document aprobat de Executiv în 2002.

După numirea lui Truică în funcția de șef de cabinet al lui Adrian Năstase, acționarii au vândut partea lor, astfel încât Romanian Data System a cumpărat 70% din capital. Se spune că această tranzacție i-a asigurat lui Truică primul milion de dolari. În timpul funcției de la Palatul Victoria, Remus Truică a intrat în atenția presei vremii cu o operațiune considerată dubioasă. Este vorba despre un teren de două hectare din Pădurea Snagov care a ajuns în posesia sa.

În scurt timp, averea imobiliară crește cu alte câteva hectare. Pentru terenul de 2 hectere, Truica a primit drepturile de la Mihai Nasta, proprietarul de drept al respectivului teren, după ce acesta din urmă a depus o cerere de retrocedare a unei suprafețe din Pădurea Scroviștea. Cedarea drepturilor către Truică s-a făcut însă după depunerea cererii. Aceasta a fost aprobată dar însă cu o mică surpriză: nu era vorba de Scroviștea și de localitatea Snagov, pe malul lacului, într-o zonă mult mai râvnită.

Presa vremii susține că aprobarea a fost semnată de șeful Romsilva de atunci, Ion Dumitru, iar actele de proprietatea au fost semnate de către prefectul de Ilfov, Teodor Filipescu, și primarul Snagovului, Teodor Biriș. Acest scandat a pus însă capăt carierei lui Truică la Palatul Victoria, fiind demis de Adrian Năstase.

În anii următori, Truică s-a axat doar pe afaceri. În ciuda mediatizării, scandalul de la Snagov a fost ocolit atunci de instituţiile statului: nici poliţia, nici Parchetul nu au început vreo anchetă în acest caz. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au declarat pentru RL că Remus Truică nu figurează în nici un dosar penal. Acelaşi răspuns l-am primit şi de la IPJ Ilfov, pe raza căruia îşi are domiciliul Truică.

Plecarea din structurile Guvernului nu l-au împiedicat pe Truică să-și sporească averea. În proprietatea sa se află mașini Ferrari, Mercedes, Range Rover şi Aston Martin, un apartament la Monte Carlo, un iaht de şapte milioane de euro şi o vilă în Caraibe (Insula Saint Martin).

Sunt zvonuri că Truică ar fi făcut investiţii în domeniul energiei alternative în mai multe ţări.

DNA l-a reținut pe Truică pentru că a fost implicat în rețeaua retrocedărlor ilegale. El și Paul Lambrino, cel care dorește să îi fie recunoscută apartenența la familia regală a României, au pus bazele unei rețele prin care au fost retrocedate zeci de case și sute de hectare de teren.

În dosarul intrumentat de DNA Braşov se vorbeşte despre o reţea de retrocedări ilegale de terenuri şi păduri în zona Transilvaniei. Paul Lambrino, milionarul Remus Truică şi Dan Andronic, patronul EVZ, sunt principalii beneficiari, conform procurorilor.

În 2012, Curtea de Conturi a scos la iveală modul fraudulos prin care Paul Lambrino ar fi intrat în posesia a 46,78 hectare din pădurea Snagov. Este vorba de un domeniu public al Municipiului Bucureşti, care nu a fost niciodată în proprietatea Casei Regale. Lambrino a deschis câteva procese prin care să i se recunoască drepturile litigioase. Multe dintre aceste drepturi au fost cedate către Remus Truică. Este vorba de case istorice și zeci de hectare de teren.

sursa: Cotidianul.ro

8. Marius Andrei Marcovici - fostul sef de Cabinet al Premierului Tariceanu.



9. Dan Andronic - actionar important si director la Evenimentul Zilei, unul dintre oamenii de increderea a lui Traian Basescu si al Elenei Udrea.





Ziarul finantat de SOROS, ROMANIA CURATA, da la iveala toata reteaua lui Beny Steinmetz din Romania in articolul de mai jos.

Romania Curata - "Beny Steinmetz - unul dintre marii miliardari ai lumii și unul dintre principalii acționari de la Roșia Montana, inculpat în Dosarul Retrocedărilor de la Brașov
Miliardarul israelian Beny Steinmetz, unul dintre marii miliardari ai lumii și unul dintre principalii acționari ai Gabriel Resources, compania care vroia să pună mâna pe aurul de la Roșia Montana, este inculpat in dosarul retrocedarilor de la Brasov.
Paul Philippe al României pretinde că este îndreptăţit în calitate de descendent în linie directă al MS Carol al II – lea al României (nepot din fiu), dar şi în calitate de cumpărător al drepturilor succesorale ale Prinţesei Elena a României, soţia supravieţuitoare a fostului rege, pe care le-a achiziţionat conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.1489 din 02.08.2001.
Deoarece demersurile pe care acesta le-a făcut în justiţie încă din anul 2002 au rămas fără rezultat, având nevoie de „oameni mai puternici, mai bine ancoraţi politic”, care să intervină pentru retrocedarea proprietăţilor solicitate fără drept, începând cu luna noiembrie 2006, a apelat la inculpatul Truică Remus, care la rândul său a cooptat inculpaţii Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin “Benny” Steinmetz, Roșu Robert, constituind astfel un grup infracţional ce a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate de prinţul Paul Al României prin săvârşirea de infracţiuni de corupţie sau asimilate acestora, prin oferire de bani/bunuri funcţionarilor din cadrul autorităţilor/instituţiilor deţinătoare a acestor proprietăţi pentru influenţarea deciziilor acestora, prin instigarea şi complicitatea la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunii de abuz în serviciu (prin punerea la dispoziţie/semnarea înscrisurilor necesare), prin traficarea influenţei, reale, asupra funcţionarilor publici.”, se arată în referatul procurorilor.
România Curată arăta încă de anul trecut că Remus Truică, unul dintre principalii acuzați în Dosarul de la Brașov a făcut afaceri cu unul din principalii acționari ai Gabriel Resources, compania mamă a RMGC. E vorba de Beny Steinmetz.
Acesta a cumpărat de pe bursa din Toronto unul dintre pachetele importante de acțiuni corporației care vroia să dea drumul la zăcământul aurifer de la Roșia Montană.
Astfel, Remus Truică apare ca asociat cu 50% în firma BRG Residencial Consulting Services SRL, înfiinţată în 31 octombrie 2007, restul de 50% aparţinând unui offshore din BVI, Riverside Real Estate Corp Ltd (cu adresa: Akara Bldg.,24De Castro Street, Wickhams Cay I,Road Town,Tortola, Ins. Virgine Britanice).
Administrator al firmei, pe lângă Truică, a fost numit Sandra Merloni-Horemans, o belgiancă care conduce operațiunile lui Beny Steinmetz din mai multe țări. Beny Steinmetz Group (BSG) are numeroase afaceri controversate. În 2008 s-a scris despre implicarea în conflictele civile legate de controlul câmpurilor de diamante din Sierra Leone, dar și despre înșelarea statului Congo (vezi aici).
În 2013, The New Yorker sau The Guardian au scris pe larg despre modul în care Beny Steinmetz a dobândit cel mai important zăcământ de fier din Guineea (cumpărând cu 167 de milioane de dolari, zăcăminte a căror valoare este estimată la peste 5 miliarde de dolari!). Acuzațiile de corupție din acest caz au dus la o anchetă a Departamentului de Justiție al SUA și al FBI, unul dintre directorii companiei fiind arestat (detalii pe VoxPublica, aici și aici)
Divizia imobiliară a firmelor lui Beny Steinmetz a încercat să dezvolte și proiecte imobiliare în România, în special în București, în perioada în care primar era Adriean Videanu. Proiectul Planorama s-a încheiat cu un mare scandal. Investițiile de sute de milioane de dolari promise că vor fi făcute în România s-au redus la câteva zeci. Adriean Videanu a devenit însă unul dintre principalii susținători ai proiectului minier de la Roșia Montană.
BSG Capital Markets, parte a BSGR (grupul mamă al firmelor lui Steinmetz), a intrat în Afacerea Roşia Montană pe 18 decembrie 2009, după negocieri care au durat (cel puţin la nivel oficial) mai bine de o lună. BSG a cumpărat atunci un pachet de 30 de milioane de acţiuni (9%), cu clauze privitoare la mărirea participaţiei, contra sumei de 67,5 milioane de dolari. Tranzacţia a fost perfectată la doar câteva ore după ce Adriean Videanu (viitor ministru al Economiei) anunţase că proiectul de la Roşia Montană va intra în programul de guvernare al noului Cabinet Boc (anunţul făcut de Videanu a fost făcut într-un moment în care nici măcar nu se încheiaseră negocierile cu UDMR pentru formarea unui nou guvern).
***
Un alt inculpat în Dosarul de la Brașov este Marius Andrei Marcovici, fostul consilier personal al premierului Călin Popescu-Tăriceanu. Conform RISE Project, Marcovici a încasat și el 179.831 de lei de la RMGC. Banii au intrat în contul Mysore Consulting SRL, compania lui Marcovici.
“Da, e un contract de consultanță pe care l-am încheiat cu RMGC și care se întinde pe anumită perioadă. Vă referiți la plata din acest an. N-am nicio problemă să vorbesc depre asta, însă acest contract are mai multe clauze de confidențialitate, așa că și dacă aș vrea să vă dau mai multe amănunte, tot n-aș putea. Vă puteți uita însă la obiectul de activitate al firmei mele și veți deduce astfel tipul contractului”, a spus Marius Marcovici. Mysore Consulting este specializată pe consultanță în domeniul relațiilor publice și comunicare. (vezi aici).
***
În fine, în dosar este inculpat și Dan Andronic, șeful Evenimentului zilei, unul dintre ziarele care au susținut cel mai furibund proiectul minier de la Roșia Montană.
***
Grupul Consilierilor de Imagine - care a sustinut candidaturile lui Nastase, Tariceanu si Basescu

Începând cu anul 2001, Dan Andronic a intrat în “jocul” strategiei de imagine alăturându-se firmei lui Bogdan Teodorescu. Din anul 2002, el este presedinte executiv al companiei de comunicare politică și strategică, Multimedia Political Communication , din 2005 fiind managing partner al acestei companii.
Din anul 2006, One Communication, compania condusă de Dan Andronic, a semnat un parteneriat cu agențiile de PR si lobby GCS Issue Management (Israel) și RSLB Partners (SUA) constituind o noua entitate: First One Communication.
Aceasta va prelua portofoliul de clienti al firmei One Communication si va incerca sa il dezvolte pe piața românească cu ajutorul celor două firme străine.
Alături de Dan Andronic în conducerea companiei se află Shimon Sheves, Tal Silberstein și Gil Birger, consultanți de prestigiu internațional, cu o experiență bogată în domeniul relațiilor publice.
În perioada 2004-2007 a deținut poziția de manager al campaniilor electorale și de imagine pentru doi dintre premierii României: Adrian Nastase (în 2004, alături de PSD) și Călin Popescu Tăriceanu(în 2007, alături de PNL).
Cu câteva ore înainte de începerea votării din noiembrie 2008, din curtea liberalilor a transpirat o înregistrare [3] în care Bogdan Olteanu și Dan Andronic, în rolurile lui Theodor Stolojan și Mircea Geoană, îl încadrează pe Călin Popescu Tăriceanu într-o repetiție pentru o dezbatere televizată.
În film, Olteanu-Stolojan laudă realizările pedeliștilor și înfierează "baronii" liberali, dar ceea ce sochează este injurătura lui Tariceanu adresată lui Andronic-Geoană: "Mr. Geoană, I fuck you".



Iata cine e dusmanul de moarte a lui Benny Steinmetz


Citiți si: ESTE ROMÂNIA O NOUA GUINEE ÎN RĂZBOIUL SOROS - STEINMETZ ?





(FLUIERUL)

Radacinile naziste ale Bruxelles-UE

Cartea care ii innebuneste pe europarlamentari: „Radacinile naziste ale Bruxelles-UE”

2012-10-11 · 22:27:31 | Autor: Adina Mutar

Patru autori uniti de acelasi tel – acela de a arata „ceea ce ati vrut intotdeauna sa stiti despre Bruxelles-UE, dar nimeni n-a indraznit sa va spuna” – au detonat in cateva sute de file intreaga constructie de decenii a ceea ce se numeste Europa unita!

Aleksandra Niedzwiecki si dr. Matthias Rath

Autorii sunt: Paul Anthony Taylor – un militant pentru alimentele naturale, Aleksandra Niedzwiecki – doctor in biochimie, dr. Matthias Rath – fondatorul Institutului de Cercetare Rath, centru pentru medicina naturista, si August Kowalczik – fost prizonier in lagarul nazist de concentrare si exterminare de la Auschwitz, cu numarul 6804.

IG Farben, Bayer, BASF, Hoechst, in spatele lui Hitler

August Kowalczik

Kowalczik este autorul cartii „Refrenul sarmei ghimpate”, posesor al multor documente care leaga formarea Uniunii Europene de „Cartelul industriei chimice, al petrolului si medicamentelor”, pe care le-a anexat la o plangere catre Tribunalul International de la Haga.

Paul Anthony Taylor

Din 2003, i s-au alaturat cercetatorii de la Institutul Rath, care au demarat actiuni pentru demascarea „elitei care vrea sa controleze intreaga lume”, incurajand politicienii europeni, in special pe cei care-si exercita functiile la Bruxelles, sa studieze in original documentele publicate.

Walter Hallstein are statuie ca „parinte al UE”

In „Radacinile naziste ale Bruxelles-UE” se demonstreaza ca nu Hitler a declansat Al Doilea Razboi Mondial, ci elita ce forma cartelul industrial chimico-petrolier, cu scopul de a controla pietele globale.

Fostul Institut Kaizer Wilhelm, unde IG Farben crea noii conducatori ai Europei

Documente oficiale ale Congresului S.U.A. si ale Tribunalului de la Nuremberg pentru Crime de Razboi arata ca Al Doilea Razboi Mondial a fost pregatit si facilitat financiar,  logistic si tehnic de catre cel mai mare si mai renumit cartel al petrolului si medicamentelor de la acea vreme, si anume cartelul german IG Farben, format din Bayer, BASF, Hoechst si alte companii chimice.

Daca nazistii si fascistii castigau razboiul, Europa era „Marea Germanie”

Primul Razboi Mondial a fost, conform autorilor, prima incercare de cucerire a lumii de catre aceste interese corporatiste.

Nazistul Walter Hallstein, „parintele” Uniunii Europene

Dupa ce ambele incercari militare de a subjuga Europa au esuat, Cartelul a investit in a treia incercare: cucerirea economica si politica a Europei prin intermediul „Bruxelles UE”. Autorii demonstreaza cu documente ca arhitectii Uniunii Europene au fost recrutati din randul acelor tehnocrati care deja facusera planurile pentru o Europa postbelica sub controlul coalitiei Nazi/Cartel. Cel mai renumit a fost Walter Hallstein, primul presedinte al asa-numitei Comisii UE. Acesta a fost un avocat proeminent al regimului nazist, implicat in planificarea juridica si administrativa a Europei postbelice sub controlul nazistilor si al elitei de la IG Farben. Hallstein absolvise „Institutul Kaizer Wilhelm” din Berlin, finantat de IG Farben. A facut parte din Rechswahrer (Asociatia nazista a Aparatarilor Legii). In 1938, Hallstein a reprezentat guvernul nazist in negocierile cu Italia fascista despre cadrul legislativ pentru o dictatura extinsa asupra intregii Europe, din care e suficient sa citam doar un fragment: „Ordinea de drept a statului dictatorial (Fuhrerstaat sau „Marea Germanie”) are sarcina de a proteja integritatea si sanatatea rasiala a poporului sau (…) Rasa suprema trbuie sa fie protejata in mod special de rasa evreiasca prin eliminarea acesteia din societate pentru totdeauna”. Negocierile s-au desfasurat la Roma, unde avea sa revina mai tarziu ca „parinte” al unei Europe „democratice”.

Comisia Europeana, dupa modelul Fuhrerstaat

Imediat dupa aceasta conferinta germano-italiana, Institutul Kaizer Wilhelm, al carui presedinte, Carl Bosch, era directorul IG Farben, a anuntat descoperirea fisiunii nucleare si posibilitatea construirii unei „arme supreme”, cu ajutorul careia ar fi fost instaurata noua ordine europeana, dictata de IG Farben si de nazisti. Insa, la 25 martie 1957, „spalat”, Hallstein a fost numit unul dintre cei 12 „parinti fondatori” ai „Tratatului de la Roma”, temelia UE, iar in 1958 a fost numit presedinte al Comisiei UE, decretand: „Comisia Europeana are puteri depline si nelimitate pentru toate deciziile legate de arhitectura acestei comunitati europene”. Intr-un discurs propagandistic nazist tinut in 1939, Hallstein sustinea acelasi lucru, dar cu alte cuvinte: „Crearea Noii Legi (a nazismului) este NUMAI sarcina Legislatorilor!” Curat democratic! Prin functia cu care a fost investit, Hallstein a modelat structura UE dupa planurile initiale, a Europei postbelice naziste, subjugate cartelului IG Farben. Toata increngatura dintre nazisti, IG Farben si „parintii” UE este dezvaluita pe larg in volumul „Radacinile naziste ale Bruxelles-UE”. Detalii pot fi gasite la www.eu-facts.org (documentele), www.eu-referendum.org (campanie pentru referendumuri europene in privinta oricarei schimbari legislative care afecteaza popoarele UE).

8,374 Afisari LA INCEPUTUL PAGINII

Comentati si cititi aici: http://www.enational.ro/news/cartea-care-ii-innebuneste-pe-europarlamentari-%e2%80%9eradacinile-naziste-ale-bruxelles-ue%e2%80%9d-200646.html/#ixzz3tXNpUy9N

Istoria secretă a KGB si Arhiva Mitrohin

Razboiul din umbra. Istoria secretă a KGB si Arhiva Mitrohin

 

 

 

 

 

 

2 Votes

Motto:

„Winston s-a înroşit şi s-a încruntat şi, cu cât făcea asta mai mult, cu atât mai larg zâmbea Stalin. În final, Stalin a izbucnit într-un râs zgomotos şi, pentru prima oară în trei zile, am văzut lumină. Am ţinut-o aşa până când Stalin ajunsese să râdă cu mine şi atunci l-am numit «Unchiul Joe». M-ar fi catalogat drept obraznic cu o zi înainte, dar, în ziua aceea, el a râs şi a venit la mine şi mi-a strâns mîna. Din acel moment, relaţiile noastre au devenit personale… Am discutat ca bărbaţi, şi ca fraţi.”(Franklin Delano Roosevelt)

„Acolo am stat cu marele urs RUS de o parte – el, cu labele întinse – şi, de cealaltă parte, marele zimbru AMERICAN şi, între ei doi, şedea sărmanul măgăruş ENGLEZ.”(Winston Churchill)

„Rusia a fost, este şi va continua să fie o mare putere în Europa. Calităţile deosebite ale poporului rus au rămas aceleaşi, independent de ideologia guvernului comunist, dar, în prezent, ideologia comunistă a acţionat ca un liant care a ţinut unită această vastă federaţie multinaţională. Totuşi, nu ideologia, ci raţiunile de stat sunt cele care au jucat rolul principal.”
(Charles de Gaulle).

Arhiva Mitrohin şi istoria secretă a KGB

Am ales drept motto la acest articol impresii de culise ale liderilor Naţiunilor Unite la întâlnirea lor la nivel înalt de la Teheran, din 1943. Cititorul din România nu va găsi aceste impresii în niciunul din documentele oficiale ale acelei conferinţe tripartite dintre Roosevelt, Stalin şi Churchill.

Dar acestea aruncă o lumină nebănuită asupra atmosferei de la masa verde a tratativelor.

Tot acolo, la Teheran, spre consternarea lui Churchill, preşedintele Roosevelt a acceptat invitaţia lui Stalin de a fi găzduit în clădirea ambasadei URSS – vezi, Doamne, din considerente de siguranţă şi pază personală. De parcă americanii şi englezii ar fi stat mai slab la acest capitol!

În acele zile fatidice cât a stat la Teheran, Roosevelt a avut convorbiri private cu Stalin în absenţa lui Churchill, numai cu participarea translatorului sovietic, Berejkov.

Acesta din urmă şi-a petrecut ultimii ani de viaţă în America unde a relatat gazdelor sale ce anume a tradus lui Stalin la întrevederile sale private cu Roosevelt de la ambasada sovietică din Iran.

Berejkov a fost stupefiat când l-a auzit pe Roosevelt spunându-i lui Stalin exact acelaşi lucru pe care el, Berejkov, îl auzise de la Hitler şi îl tradusese lui Molotov la Berlin, cu trei ani în urmă: că el, Roosevelt, îl va ajuta pe Stalin să dezmembreze Imperiul Britanic, pentru că asta corespunde intereselor Statelor Unite.

Cartea THE SWORD AND THE SHIELD – The Mitrokhin Archive and the Secret History of the KGB, de Christopher Andrew şi Vasili Mitrohin, a apărut la Editura Basic Books din New York.

Christopher Maurice Andrew este un istoric britanic născut la 23 iulie 1941, care s-a specializat în istoria serviciilor de informaţii şi lucrează la Universitatea Cambridge din Anglia. Aceasta este a 15-a carte apărută sub semnătura sa şi cea care i-a adus o faimă mondială.

Co-autor al cărţii e Vasili Nikitici Mitrohin (1922-2004), un maior din cadrele active ale KGB, la Direcţia I de spionaj extern. Între anii 1952-1957, a avut mai multe misiuni de spionaj în afara URSS.

În urma unor greşeli comise, în 1957, este scos din rândul agenţilor secreţi şi mutat la Arhiva KGB unde va rămâne până la pensionarea sa, în 1985. În 1992, deci după căderea regimului sovietic, Mitrohin se duce cu un tren de noapte până în capitala Letoniei, Riga.

Acolo se prezintă la Ambasada SUA unde le arată ofiţerilor CIA câteva copii aduse cu el din arhiva KGB.

Nu este considerat credibil de americani care suspectau că documentele puteau fi contrafăcute.

După acest afront, Mitrohin se duce la Ambasada Marii Britanii din Riga, unde un tânăr diplomat englez evaluează corect potenţialul exploziv reprezentat de Mitrohin şi cere telegrafic la Londra ajutorul specialiştilor de la Serviciul secret de Informaţii Externe (MI-6).

Câteva zile mai târziu, la o nouă întâlnire avută acolo de Mitrohin cu o echipă de ofiţeri ai MI-6 veniţi special de la Londra se stabileşte în detaliu operaţiunea de scoatere din Rusia a celor 25 000 de documente strict secrete sustrase timp de 12 ani de Mitrohin din arhiva KGB şi îngropate sub podeaua vilei sale dintr-o suburbie a Moscovei.

După succesul acestei operaţiuni conduse de Richard Tomlinson de la MI-6, Mitrohin şi familia sa sunt exfiltraţi din Rusia şi duşi la Londra unde primesc o nouă identitate, precum şi cetăţenia britanică.

În acest context trebuie înţelese cuvintele lui Stalin spuse după război, potrivit cărora, dacă Roosevelt nu murea la 12 aprilie 1945, Armata Roşie ar fi ajuns până la Oceanul Atlantic! SUA s-ar fi mulţumit cu toate coloniile britanice şi n-ar fi mişcat un deget împotriva celor 400 de divizii sovietice care avansau în centrul Europei. Marele Stat Major al armatei sovietice pregătise planurile de ocupare militară a Parisului!

Arhiva lui Mitrohin a provocat la Londra o adevărată comoţie cerebrală specialiştilor însărcinaţi cu evaluarea documentelor sovietice care acopereau perioada dintre 1918-1985 a spionajului extern al URSS. Mitrohin a ales cu predilecţie din imensa arhivă a KGB numai acele documente de importanţă deosebită la care aveau acces doar generalii din vârful piramidei KGB.

MI-6 a informat prompt conducerea ţării. Prim-ministrul Marii Britanii a considerat prudent să alerteze doar doi lideri mondiali despre această lovitură de teatru din istoria spionajului: pe preşedintele SUA şi pe premierul Canadei – ţări cu care Anglia are relaţii privilegiate.

Când revista berlineză Focus a informat publicul german că un fost ofiţer KGB a dezertat în Anglia cu numele a sute de spioni ruşi, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Spionaj Extern (SVR) al Rusiei, a ridiculizat prompt întreaga poveste, ca un „nonsens absolut”.

„Orice dezertor poate avea numele unuia, a doi sau poate a trei agenţi – dar nu a sute!”. Corect, numai că asta nu se aplică atunci când dezertorul este arhivarul-şef al KGB care, timp de 12 ani, a scos zilnic în cizmele sale documente strict secrete de importanţă deosebită. Zilnic!

A fost nevoie de şase lăzi pentru transportarea în Anglia a celor 25 000 de documente şi numai agenţii de la MI-6 ştiu exact cum le-au scos peste graniţa Rusiei.

Faptele concrete sunt mult mai senzaţionale decât articolul din revista germană. Dezertorul Mitrohin a adus cu el în Anglia detalii nu despre câteva sute, ci despre mii de agenţi sovietici şi ofiţeri de informaţii din toate părţile globului, unii dintre ei fiind aşa-numiţii „ilegali”, trăind clandestin în străinătate, deghizaţi drept cetăţeni străini. Niciunul dintre cei care au spionat pentru URSS în orice perioadă, de la Revoluţia Rusă până la Gorbaciov nu mai poate fi sigur că secretele sale sunt încă în siguranţă.
Conţinutul celor şase lăzi cu documente aduse de Mitrohin în Anglia a fost descris de FBI drept „cel mai complet şi mai vast spionaj primit vreodată din orice sursă” (pag. 1).

Aşadar, se pare că Mitrohin l-a întrecut pe Rudolf Roessler, spionul Orchestrei Roşii, şi chiar pe Richard Sorge, în cursa pentru locul întâi al marilor super-spioni din toate timpurile…

Despre România

În cursul anului 1971, KGB a trimis 13 „ilegali” în România. Aşa cum am menţionat mai sus, „ilegalii” erau agenţi secreţi trimişi de KGB în străinătate, în totală clandestinitate, deghizaţi drept cetăţeni străini.

Deşi, în general, ei aveau toţi obiective similare, existau de asemenea cauze precise de preocupare a KGB în fiecare ţară.

Prioritatea dată României în 1971 reflecta neplăcerea crescândă a sovieticilor faţă de politica externă a liderului ei, Nicolae Ceauşescu, politică care combina o versiune de nepotism neo-stalinist, în interiorul României, cu o independenţă crescândă faţă de Pactul de la Varşovia, în afara României.

După condamnarea publică a invaziei Cehoslovaciei, Ceauşescu a fost răsplătit în anul următor cu o vizită de stat din partea lui Richard Nixon – prima a unui preşedinte american într-o ţară comunistă!

În 1970, Ceauşescu a efectuat prima din cele trei vizite oficiale în SUA. Moscova şi-a manifestat neplăcerea faţă de vizita lui Ceauşescu la Pekin, în 1971, prin organizarea de manevre ale Pactului de la Varşovia la graniţele României.

Rapoartele KGB privind România erau scrise pe un ton care combina indignarea cu suspiciunile cele mai grave:„Exploatând linia antisovietică a Partidului Comunist Chinez şi a guvernului Chinei, conducerea României a luat-o pe calea unei aşa-numite autonomii şi independenţe faţă de URSS. Naţionalismul este în floare în România.

Autorii şi avocaţii lui sunt exact aceiaşi lideri de partid şi din guvern. Conducerea PCR nu-şi expune deschis pretenţiile ei teritoriale; dar face orice pentru a demonstra că istoric, etnic şi în alte privinţe, Moldova şi Regiunea Cernăuţi aparţin României.

Declaraţia lui Mao în conversaţiile cu socialiştii japonezi despre achiziţia ilegală de către URSS a Basarabiei (Moldova) a fost dezvoltată în România. Ziarul francez Le Monde a publicat de două ori articole exprimând îndoiala asupra legalităţii includerii Basarabiei în URSS. Nu este imposibil ca iniţiativa de publicare a articolelor să fi venit din România.” (pag. 270)

„Ilegalii” trimişi în România, deghizaţi în occidentali, erau instruiţi să culeagă informaţii despre: relaţiile României cu SUA şi cu China; despre pretenţiile României asupra teritoriului sovietic din Basarabia şi nordul Bucovinei; despre baza politică şi economică a opoziţiei faţă de URSS; atitudinea minorităţii maghiare şi germane; despre cultul lui Ceauşescu; despre starea PCR.

Principalele surse ale „ilegalilor” aşa-zis „occidentali” includea salariaţi ai ziarului Scânteia şi ai ziarului destinat saşilor Volk und Kultur.

România apare ca o ţintă prioritară pentru spionajul sovietic încă din data de 30 ianuarie 1930, când Biroul Politic ordonă mărirea numărului de „ilegali” infiltraţi în România pentru culegerea de informaţii, dar, surprinzător, SUA sunt total absente ca interes pentru sovietici.

Aceştia aveau să stabilească relaţii diplomatice cu americanii abia trei ani mai târziu, în 1933. (pag. 42)

Din rândurile de mai sus rezultă clar că politica externă a României ceauşiste a călcat pe nervi atât Kremlinul, cât şi ţările frăţeşti din Tratatul de la Varşovia.

Fără intervenţia directă a preşedintelui Lyndon Johnson şi a premierului de stat Ciu En-lai, în vara anului 1968, este posibil ca odată cu Cehoslovacia, să fi fost invadată şi România de către trupele sovietice.

a

 

Unul dintre cele mai mari scandaluri de spionaj din toate timpurile l-a avut ca autor pe Vasili Nikitici Mitrohin, care a extras 25 000 de documente strict secrete, de o importanță deosebită, din Arhiva KGB, unde a lucrat timp de 12 ani. Mitrohin a oferit aceste documente serviciului englez de informații, MI-6, provocând un veritabil cutremur în rândul oficialilor britanici.

O parte considerabilă din aceste informații top secret au fost publicate mai târziu în cartea „THE SWORD AND THE SHIELD – The Mitrokhin Archive and the Secret History of the KGB”, de Christopher Andrew şi Vasili Mitrohin.

 

Despre Marea Britanie

 

La capitolul Marea Britanie, Mitrohin dezvăluie cititorului profilul psihologic pe care trebuie să-l aibă un străin, pentru a atrage interesul unui ofiţer KGB însărcinat cu recrutarea de agenţi secreţi din afara URSS:

„Un bun agent este unul ale cărui caracteristici vitale includ următoarele trăsături: lucrează, de exemplu, într-un departament militar şi are un grad mijlociu, dar cu o poziţie-cheie care-i permite accesul la informaţii; nu aspiră la o funcţie mai înaltă, are un complex de inferioritate pentru insuccesul său în carieră (să zicem că sănătatea şubredă l-a împiedicat să-şi termine studiile la colegiul cadrelor militare); este băutor (un obicei costisitor); are o slăbiciune pentru sexul opus (care de asemenea nu este ieftin); este critic la adresa guvernului său şi loial guvernului rezidentului recrutor.” (pag. 410)

Este momentul potrivit să menţionăm că, spre deosebire de americani, specialiştii britanici comentează cu admiraţie nedisimulată abilitatea ruşilor de a depista şi recruta oameni talentaţi pentru munca de spionaj extern.

În acest context, recrutorul sovietic Konon Trofimovici Molody deţine un loc de invidiat în galeria marilor talente sovietice, fiind cel care a recrutat şi controlat grupul celor cinci spioni magnifici de la Cambridge University din Anglia.

Tot aici trebuie menţionat şi numele lui Melita Norwood (nume conspirativ HOLA), drept agentul secret al KGB-ului cu cea mai lungă carieră din istoria spionajului: 42 de ani! A furnizat informaţii capitale din programul de înarmare nucleară al Marii Britanii.

În timpul unui voiaj la Moscova cu soţul ei, în anul 1979, la împlinirea a 42 de ani de la recrutarea ei de către sovietici, guvernul URSS i-a oferit o pensie viageră pentru servicii deosebite, pensie pe care ea a refuzat-o zicând că are tot ce-i trebuie pentru a trăi (pag. 420).

Aceasta a rămas până la sfârşit un adept autentic al ideologiei comuniste şi este dată ca exemplu în academiile militare drept cel mai periculos tip de spion pentru Occident! Este un caz unic şi nu are concurente pe podiumul femeilor superspion din toată istoria artei militare din toate timpurile.

La extrema opusă Melitei Norwood se situează dezertarea la britanici a lui Oleg Adolfovici Lialin, un ofiţer sovietic expert în lupta corp la corp şi un puşcaş lunetist de excepţie care a fost recrutat de Military Intelligence Five (MI-5) în 1971 ca dezertor în dispozitiv (adică aflat la locul lui de muncă).

Dimensiunea alarmei colosale provocate Kremlinului la dezertarea lui Lialin este ilustrativ dată de faptul că Leonid Brejnev a trebuit să-şi întrerupă o vizită de stat în Europa de Est, pentru a se întâlni de urgenţă, într-o sală a aeroportului din Moscova, cu membrii Biroului Politic. Imediat după această şedinţă-fulger, aproape toţi ofiţerii serviciului F de la KGB au fost retraşi din capitalele occidentale, lăsând Direcţia a V-a complet descoperită şi incapabilă de a-şi îndeplini misiunea de coordonare a sabotajelor din străinătate în vremuri de criză.

Secretele dezvăluite de Lialin au îngrozit guvernele occidentale, pentru că acestea se referă la planurile de sabotaj ale KGB-ului la Londra, Washington, Paris, Bonn, Roma şi alte capitale din Apus.

Pe lângă pregătirea unor acţiuni speciale în timp de pace, Lialin a dezvăluit planuri criminale ale KGB pentru acţiuni în caz de conflict care urmau să fie executate de ofiţeri „ilegali”, agenţi locali şi grupuri de sabotaj infiltrate în fiecare ţară-ţintă.

La Washington, serviciul F al KGB a prevăzut totul, de la concepţia metodelor de otrăvire a sistemului de alimentare cu apă a capitalei americane şi până la planificarea detaliată a asasinării conducătorilor Americii.

Proiectele de sabotaj în Marea Britanie includeau planuri de inundare a metroului din Londra, aruncarea în aer a Centrului de Detectare Antirachete de la Fylingdale şi distrugerea la sol a bombardierelor nucleare. Unul din planurile dezvăluite de Lialin britanicilor, prevedea ca agenţi KGB deghizaţi în curieri poştali să presare capsule cu otravă incoloră pe coridoarele principale ale Ministerului englez de Externe care ar fi provocat moartea celor care le striveau sub pantofi.

În Parlamentul britanic, procurorul-general al ţării a precizat că Lialin avea misiunea suprimării persoanelor britanice considerate duşmane ale URSS (pag. 383).

Ca urmare a dezvăluirilor acestui dezertor sovietic, guvernul britanic a decis, la 24 septembrie 1971, expulzarea din Anglia a 105 ofiţeri KGB şi GRU care erau pe teritoriul britanic sub acoperire diplomatică.

Ministrul de Externe Sir Alee Douglas Home şi ministrul de Interne Reginald Maudling au întocmit o notă comună către prim-ministrul Edward Heath, pe 30 iulie 1971, prin care avertizau că numărul ofiţerilor KGB şi GRU de la Londra depăşea capacitatea Serviciului Secret britanic de a-i urmări şi împiedica în acţiunile lor.

Conform lui Mitrohin, sovieticii au avut nevoie de trei ani pentru reorganizarea serviciului F din Direcţia a V-a a KGB de pe urma dezertării lui Lialin. Nu ştim cât timp le-a trebuit occidentalilor să-şi reorganizeze apărarea contrainformativă în faţa asaltului sovietic…

Mitrohin menţionează în această carte că, la începutul anului 1964, şeful KGB a fost abordat de Brejnev cu o propunere de a însărcina KGB-ul cu misiunea asasinării lui Hruşciov. La ora aceea, Brejnev era liderul grupului de complotişti care pregătea răsturnarea de la putere a lui Hruşciov. Vladimir Semiciastny, preşedintele KGB, a refuzat propunerea lui Brejnev, dar a acceptat să pună sub urmărire permanentă telefonul privat al lui Hruşciov… Cu sprijinul KGB-ului, complotiştii au dobândit avantajul unei surprize totale în acţiunea lor.

Când, în toamna lui 1964, Hruşciov a plecat în concediu la Marea Neagră, el a fost condus la aeroport de colegii lui de la Kremlin, toţi un zâmbet! Când s-a întors, pe 13 octombrie 1964, convocat să participe la o şedinţă urgentă a conducerii de la Kremlin, Hruşciov era aşteptat la aeroport doar de două persoane: şeful KGB şi un bodyguard.

„S-au strâns toţi la Kremlin şi vă aşteaptă pe dvs.“, s-a mărginit să-i explice Vladimir Semiciastny. Acolo, conjuraţia condusă de Brejnev a reuşit fără vărsare de sînge. Hruşciov a acceptat să demisioneze pe „considerente de sănătate şi vârstă avansată”. Pentru prima oară în istoria URSS un lider suprem sovietic pleca la pensie şi va muri din cauze naturale şase ani mai târziu, în vârstă de 77 de ani.

Mă voi limita în continuare la simpla înşiruire a celor mai relevante secrete dezvăluite în această carte:

– Până în 1967, KGB a fost în stare să spargă cifrul de stat din 72 de ţări, reprezentând un total de 152 de sisteme diferite de cifrare a traficului diplomatic din acele ţări. Nu mai puţin de 133 200 de interceptări descifrate din 51 de ţări au fost suficient de importante pentru a fi trimise de KGB Comitetului Central al PCUS în 1960. Conţinutul acestor interceptări a rămas secret până azi şi istoricilor le este interzis accesul la ele;

– Primul computer electronic din istoria lumii a fost construit în anul 1943 de către savanţii britanici pentru spargerea cifrului de stat al Germaniei naziste. Numele dat acestui computer era COLOSUS şi el a fost în măsură să furnizeze în ultimii doi ani ai războiului mai multe informaţii operaţionale decât traficul emis de maşinile germane de cifrat ENIGMA. Se recunoaşte deschis faptul că unele secrete de importanţă deosebită descifrate de COLOSUS au fost trimise oficial Kremlinului (pag. 96).

Va trece aproape o jumătate de secol până când americanii Steve Jobs şi amicul său Steve Wozniak vor da omenirii primul computer electronic personal botezat APPLE-II, expus azi la Muzeul Naţional The Smithsonian din Washington, DC, SUA;

– În 1945, NKVD, predecesorul KGB, a recrutat un funcţionar de la Secţia cifru a Ministerului de Externe al Franţei, menţionat în carte sub numele de cod JOUR. El a furnizat aşa multe date secrete, încât a fost decorat de sovietici cu Ordinul Steaua Roşie. Mulţumită lui JOUR, KGB a fost în măsură să trimită Kremlinului copii identice ale corespondenţei diplomatice a guvernului francez cu ambasadele Franţei din Moscova şi Washington din timpul crizei rachetelor nucleare sovietice din Cuba (pag. 461). Omenirea s-a aflat atunci la un pas de războiul nuclear cu consecinţe incalculabile;

– Cel mai mare impact emoţional asupra lui Mitrohin l-a avut războiul dus de URSS în Afganistan.

Pe 28 decembrie 1979, Babrak Karmal, noul lider ales de Kremlin să conducă Afganistanul, a anunţat la radio că predecesorul său Hafizullah Amin, „un agent al imperialismului american”, a fost judecat de un „tribunal revoluţionar” şi condamnat la moarte. Mitrohin a descoperit repede, din dosarele de război care veneau la arhivă, că Amin a fost în realitate asasinat împreună cu întreaga sa familie şi anturajul lor de către un detaşament al forţelor speciale sovietice Spetznaz, format din 700 de militari KGB.

Îmbrăcaţi în uniforme afgane şi transportaţi în vehicule militare cu însemnele armatei afgane, trupele KGB au luat cu asalt palatul prezidenţial în după-amiaza zilei de 27 decembrie 1979.

Spre surprinderea acestora, gărzile palatului au opus o rezistenţă crâncenă, ucigând peste o sută de KGB-işti, înainte de cucerirea palatului şi împuşcarea lui Amin şi a familiei sale.

Sub ocupaţia militară a URSS, au pierit un milion de afgani, bărbaţi, femei şi copii de toate vârstele;

– În timpul războiului antisovietic 1941-1945, numărul total al agenţilor plătiţi de URSS se ridică la 1 240 de spioni care au furnizat din toată lumea 41 718 documente de spionaj. Aproximativ 3 000 dintre aceste documente de spionaj extern au fost trimise Comitetului de Stat pentru Apărare (STAVKA) prezidat de Stalin;

– În 1980, serviciul de spionaj al RDG (STASI) avea 75 000 de ofiţeri faţă de 59 500 cât avea în 1975;

– La sfîrşitul anilor 1960, un ofiţer KGB pe nume Boris Sedov a stabilit un contact confidenţial considerat extrem de important cu Henry A. Kissinger, pe când acesta era încă profesor la Harvard University. El a devenit o sursă de informaţii politice.

În campania electorală a lui Nixon din 1968, Kissinger l-a folosit pe Sedov, având acoperirea de „jurnalist la Novosti”, pentru a transmite la Moscova mesaje privind adevărata imagine a lui Nixon care era diferită de imaginea publică care se voia cea a unui uliu al Războiului Rece şi că, în realitate, Nixon voia relaţii mai bune cu URSS (fapt confirmat după ce el a câştigat Casa Albă).

Brejnev i-a trimis prin Sedov felicitări pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale împreună cu o notă exprimând speranţa că vor stabili împreună relaţii sovieto-americane mai bune.

După ce Nixon s-a instalat la Casa Albă şi l-a luat cu el, ca sfetnic, şi pe Kissinger, ambasadorul sovietic în SUA, Anatoli Dobrînin, n-a mai tolerat contactele secrete ale lui Boris Sedov cu Kissinger şi a insistat la Kremlin ca el, Dobrînin, să preia acest canal secret (pag. 207);

– Prima acţiune clandestină a CLA imediat după înfiinţarea ei a fost o operaţiune de ajutor financiar către Partidul Creştin Democrat din Italia cu suma de 10 milioane de dolari la alegerile generale din 1948 când Partidul Comunist italian avea 1 760 000 de membri cotizanţi şi era o forţă de temut în Italia (pag. 277);

– Iată motivele pentru care Finlanda a scăpat de încorporarea ei în lagărul ţărilor socialiste după terminarea războiului: Stalin s-a întrebat dacă preţul unei asemenea încorporări nu va fi o altă baie de sânge (cum a fost în timpul războiului de iarnă sovieto-finlandez, când ostaşii Finlandei au opus o rezistenţă eroică câştigând admiraţia Europei).

Stalin a preferat să smulgă Finlandei 12% din teritoriul ei naţional şi s-o forţeze să plătească enorme despăgubiri de război: de cinci ori mai mari decât cele impuse Italiei (pag. 279);

– Brigăzile Roşii din Italia au primit ajutor clandestin de la serviciile secrete ale Cehoslovaciei (StB) şi ale RDG (STASI). Conducătorii Partidului Comunist italian s-au temut că acest ajutor ar putea fi descoperit. Spaimele lor au atins apogeul când Brigăzile Roşii l-au răpit pe Aldo Moro, preşedintele Partidului Creştin Democrat. Timp de 54 de zile până la asasinarea lui Moro, liderii comunişti de la Roma n-au avut somn (pag. 299);

– În 1972, KGB a livrat arme teroriştilor din Irlanda de Nord (IRA) care au provocat multe victime atât britanicilor cât şi populaţiei locale irlandeze. Cu doi ani mai devreme, KGB a livrat arme teroriştilor libanezi din Frontul Popular de Eliberare a Palestinei (pag. 385);

– URSS avea în străinătate multiple baze de interceptare a comunicaţiilor Marinei Militare americane. Astfel de baze sovietice au fost construite în Yemenul de Sud şi la Cam Ranh Bay în Vietnam.

Cea mai mare este însă baza de la Lourdes, în Cuba, care se întinde pe o suprafaţă de 28 de mile pătrate, având 1 500 de servanţi electronişti sovietici care asigură comunicaţii instantanee la scară planetară (pag. 350);

– Arhiva lui Mitrohin conţine detalii despre activitatea de informator plătit la poliţia secretă a lui Lech Walesa din anii 1970, când era electrician la şantierul naval. Autorităţile comuniste din Polonia au exploatat această activitate secretă pentru discreditarea lui Walesa, după ce a ajuns liderul sindicatului „Solidaritatea” (pag. 535);

– Poliţia secretă poloneză (SB) a făcut imense eforturi pentru infiltrarea Bisericii Catolice cu agenţi acoperiţi. „Din 70 de episcopi polonezi, SB a menţinut contacte secrete cu 50 de episcopi. Asta a permis autorităţilor poloneze să prevină mişcări nedorite din partea bisericii” (pag. 526); Generalul Jaruzelski a fost decepţionat când a aflat de la Andropov că trupele sovietice nu-i vor veni în ajutor dacă Polonia va cădea sub controlul muncitorilor sindicatului „Solidaritatea” (pag. 530);

– Numărul turnătorilor la poliţia secretă a RDG (STASI) a fost de şapte ori mai mare decât cel al informatorilor din Germania nazistă (pag. 546); în RFG, succesele repurtate de STASI le-a depăşit pe cele repurtate direct de către agenţii KGB (pag. 553);

– Peste 70% din sistemele armelor deţinute de ţările Pactului de la Varşovia erau furate din Occident şi copiate (pag. 557).

Concluziile acestei cărţi sunt surprinzătoare, după cum urmează:

KGB a fost de câteva ori mai mare decât orice alt serviciu de spionaj din Occident. Fără KGB, regimul comunist din Rusia ar fi fost mai scurt. Sabia şi scutul regimului sovietic a fost KGB-ul (pag. 561).

Falia adâncă care separă Occidentul de ţările din Est începe în secolul al IV-lea ca urmare a stabilirii Noii Rome la Constantinopol, în anul 330, falie devenită permanentă în anul 1054 prin Marea Schismă a bisericii creştine.
Rusia de azi este mai mică teritorial decât Rusia Ecaterinei cea Mare. A pierdut un imperiu şi nu şi-a găsit menirea (pag. 564).

de Michael Nicholas Blaga

Articol preluat din revista Lumea.